Poezii din straesta bunicii

Răbdarea


E un deziderat în viaţă,
Prin care tot ce nu există, vine
Ş-ajungem sus în vărfuri,
Doar avându-te pe tine.

În volbura ce ne-nconjoră,
Tu eşti speranţa ce insuflă,
Printre nevoi şi stricaciune
Visul în viaţă să-l aducă.

Chiar dacă tot în jur e gri,
Şi mii de demoni te-nconjoară,
Prin lumnarea de speranţă
Te scoli din spaima ce-nfioară.
Şi fiecare zi cu soare,
Îţi pare a fi un coşmar
Dacă în trecerea de ceasuri,
Vezi tot şi-n toate doar cusur.

Dar, crede, tinere copile,
Că, totul e creat frumos şi pur,
Şi bucuria clipei astei,
Încearcă a o regăsi
Mi-i dor de serile de vară
Când plin de duh şi pace-n suflet,
Mergeam prin codri şi livezi
Şi fiecare spis şi floare
Îmi surâdeau în univers.

Sus capul, lasă răul să te-atace,
Iar dragoste să-i dai la schimb,
Căci şi omida cea parşivă,
Ascunde-n ea îngeri cu nimb.

Răbdare şi curajul vine
În traiul nostru mic şi gol,
Prin gândul înălţat la ceruri
Smerit, curat la exit-poll.

Cred că în timpul ce mai este
Despărţitor de-al meu mormânt
Binecuvântarea să apară
Şi fericit să fiu curând.

Şi glasul o să mi se stingă
Şi inima o să-mi tresalte
De şoapte şi cântări fireşti
A dragostei de altădată.

Şi, vezi, şi partea cea cu banii,
O să se-achite de la sine
Aveam ce manca şi bea
Copiii, casa şi pe tine.
O, Doamne Sfinte, dă-mi puterea,
Să nu adorm în gol şi-n rău,
Şi-n fiecare zi din viaţă,
Rădbare cu bun simţ, dă-mi mereu.