Doua vorbe...

ce este viata...
inca de cand ne nastem vrem sa devenim cineva i viata. cineva vrea sa se faca doctor , sa salveze vieti, cineva vrea sa se aca politist, politician, invataor sau orice altceva. adevarul este ca cand ajungem mari devenim ceea ce suntem. datorita anturajului si medoiului in care crestem si traim, capatam tot felul de conceptii despre viata, despre fericire si despre felul de a ajunge impliniti. cineva incearca sa o faca hard way dar cei mai luti prefera calea cea mai sipla dar aventuroasa. caci ce este viata daca nu o mare aventura, o piesa de teatru sau un film in care tu , eu sau persoana de alaturi ocupa locul din fata, rolul principal in cel mai grandios proiect al vietii sale, viata. trecem prin scoli si uiversitati ca sa ajungem gardieni in mall-uri, housekeeperi, bucatari sau servitori pe la straini , sau muncitori pe unde apucam pentru bani. caci pentru o buna arte din lumea asta fericirea se reduce la bani. corect, fericirea nu o cumperi cu bani, dar o poti intretine cat mai mult. dar despre ce fel de fericire e vorba cand batran de zile si sigur, parasesti lumea asta inconjural de fete ce zambesc deasupra criptei funerare, calculand in coltul mintii lor cate milione de euro, dollari simai stiu eu ce valuta, lasi mostenire in urma ta. poti avea cei mai buni doctori desupra ta pe masa de operatie, si toul e zadarnic daca insumand hazardul, pana de curent, sau incizia gresita te trimite pe lumea cealalta cu bilelut clasa lux exact in fundul neantului. prietenii ce te ioubesc pentru randurile de bere ce le pui de cate ori iesi in oras, iubitele, ce iti sug sangele si vlaga alternand partidele de sex incendiare, si shppingurile nesfarsite in mall-uri si magazine de tot soiul. bucuria si minunea existemtei se pierde de cele mai multe ori odata cu trecerea timplului si apusul de soare, curcubeul dupa o canicula infernala din mijlocul lui cuptor, imaginea feerica a stelelor pe serul senin a unei nopti de vara, extazul clipeleor fericite din bratele persoanei iubite, si cate si mai cate, au dat , dau si vor mai da de acum incolo sens existei noastre pe acest pamant, cine stie poate o fi viata si in alt colt al universului dar traim acum si aici si asta conteaza cel mai mult. ah, da , planurile si fanteziile de viitor ce ne par mai mult decat realizbile cand le concepem, indiferent dca e vorba de afaceri, calatorii sau iubire viitoare, toate se leagana pe coarda imprevizibila a zilei de maine, ce nimeni nu stie ce ne va aduce cu certitudine.
si in aceasta goana dupa ceva uitam sa ne traim viata si sa ne buburam de micile placeri ale vietii.
daca tot e vorba despre viata sa nu uit sa trec in revista inca ceva ce ne face viata mai polin sai ne calauzeste cararea intortocheata a vietii, credinta. nu cred ca e cineva care nu crede cu desavarsire in nimic. religilia e considerata si a fost poate pe buna dreptatea considerata calusul mintal al omenirii din intunecat ev mediu, arzand pe rug poieti filozofi si inventatori. este ca camasa de protectie pentru cei care vor sa vada ce este dincolo deparlazul zidurilor bisericesti. mai e vazuta ca o afacere profitabila, si este n unele cazuri, in care oameni foarte pragmatici folosind cu dibacie ipocrizia si masca smereniei, sau spiritul mesianic au venit intr-o buna zi sa spuna vreunei comunitati ca il repezinta pe Dumnezeu si ca de acum incolo trebuie sa zidesca omul nou si o lume noua... indiferent de cred si unii si altii certe este ca credinta este o caracteristica inalienabila fiintei umane si pentru cei slabi e o nadejede ca totul va fi bine dincolo,pentru cei mai norocosi la zarurile sortii este un atribut, o anexa la viata de zi cu zi, o cutuma de care trebuie sa tina seama macar de cateva ori pe an, dar si mai e si alta categorie de oameni car enu cred prosteste orice duma rostita d eun prelat si incerca sa traiasca viata pe cat es epoate de armonios cu cei din jur si cu Creatorul sau, slujindu-i in fapt cuvant si adevar.
fiecare este special in feluil sau si fiecare are pasarele si naravuri , dar pe deasupra tuturora este ceea ce reuseste curtarescu sau cutareasca sa lase ca mostenire posteritatii, memoria vie a persoanei exceptionale care a fost sau e inghiutit de neghina uitarii.
Dar ca sa fiu definitiv sigur ca nu ati citit pana la urma aceste randuri, va intreb cati din noi ne punem intrebarea daca am iubit , iubim si daca vom iubi vreodata. plusez intrebarea, oare dorim sa iubim onest si sincer, direct si cu toata suflarea, sau asteptam egoist sa ni se ofere toata caldura si afectiune persoanei dragi, intorcand inapoi gesturi mimate imperfect ca intr-o certa de mahala. iubim si folosim cu exces de zel cuvint mari precum e dragostea pentru a ne ascunde cu adevarat indiferenta, pentru bani, pentru o pozitie sociala mai buna, pentru propriul orgoliu?
iubesc deci traiesc, visez deci traiesc, incerc sa admir si sa caut fruosul din tot ce ma inconjoara, inseamna ca exist.
au fost doar doua vorbe...