Sep 23, 2013

Un septembie fierbinte în razele Roentgen

Drumul șerpuit care a început pentru cei mai mulți din noi într-o sală obscură de maternintate scoate în viața fiecărui îndivid momente care împletesc fericirea, deznădejdea, credința și învierea într-un tango-u nebun care are ca punct final cripta funerară. În acest cross nebun ori shopping alert adunăm în căruciorul cu rotile ale minții și inimii gânduri, concepte, etichete adunate la nimereală pentru a încropi un edificiu în care să mimăm siguranța și liniștea pierdută iremediabil din timpul celor nou luni petrecute în uterul scumpelor noastre măicuțe. Nu sunt detașat de masa oamenilor ce respiră același aer, transipiră sub razele dogoritoare al soarelului canicular și pentru a supraviețui în acest parcurs tumultos încarc bateriile trupului înfulecând la nimereală mâncare și bând lichedele ce sunt la îndemâna oricui. Privind peste umărul drept zâmbesc observând jocul de vați ascunsele și farsele tragico-comice care mi-au presărat până acum viața cu zâmbete și mi-au brăzdat cu lacrimi neînțelese chipul, ieșecurile și reușitele care mi-au aplicat sitematic corecțiile de software pentru a fi mai bun și a reuși în situațiile cu nivel sporit de dificulatate. Marea rătăcire din ultimii ani de liceu mi-au îndreptat drumul pe ulițele pietruite din Iași, unde în umbra vechilor zidiri, în care alterau imnurile bizantine cu zorii tardivi pe ritmurile chitarei fermecate de Ursuleț, Radu și atâți alții ,dilatau realitatea prin buchiile prăfuite ale cărților din sălile de lectura de la Bibilioteca Central Universitara Mihai Eminescu. Doina Carpaților și moștenirea genetică legată de tot ce ține de tradiții, folclor, intercomunicare și savoarea studenției alături de oameni care simt, gândesc și vibrează la fel ca tine, au mai adăugat o line de subiect întortocheată și asta, de nimeni altul decât de subsemnatul, deși am realizat mai târziu că lucrurile simple sunt geniale, restul e doar muncă, nervi și timp pierdut.
Oscilația nefirească între rai și iad între înger și demon, percepută fără discernământ au plantat pomul viitoarei persoane pe nisipurile mișcătoare ale incertitudinii de care a încercat să se detașeze schimbând meridiane, țări, dependențele, oameni ca într-un final să descopere soluția nicăieri în altă parte decât în propriul său buzunar. Filtrând tone de cuvinte și idei, poticnindu-se și insistând în încăpățânare, treptat a descoperit stanca necesară fundamentului edificiului pe care de atâta vreme năziua sa-l ridice instant, să fie durabil, măreț și irepetebil, dar absolut totul necesita timp, răbdare, perseverență și credința neclintită în izbândă.
Remarcabil prin ceva în liceu și datorită accentului basarabean în facultate, un reporter cu frază încâlcită și traspunere bombasitcă a ideilor simple, acceptat și încurajat de ghilda comercianților isteți cu musteața rasă, înecat în într-o morcilă fără perspective și soare, în care infidelictățle conjugale se împleticeau înmizeria materială și spirituală, am descoperit mai bine oamenii și modul în care aceștia gândesc, simt, percept datoriile și câștigurile. Dacă tot am pornit la drum am zis să schimb borsetka cu bere pe arătător, registru și tabla cu cretă, parcurs presărat cu zâmbete incocente, note din bomboane și un atașament sufletesc provizoriu de neînlocuit față de tânăra generație a Moldovei. Ultimul an, este deja clar din celelalte materila din blog cum a trecut, dar nicicând până acum nu am certitudinea că pășesc pe drumul corect spre o țintă pe care mi-o sonsolidez cu fiecare zi trecută în calendar. Decăderea și mizeria condițieii umane nu cunoaște limite, de aceasta m-am convins în scurta vizită în Sri Lanka, în SUA, în România, în Ucraina, acasă și zilnic în Emiratele Arabe Unite.Doar indivizii înzestrați cu deprinderi multiple cu mintea deschisă spre autoperfecționare emoțională dar și pragmatică, sunt vasele în care binecuvântarea succesului își revarsă darurile și deschide uslie ferecate cu sute și mii de lacăte.






Sep 17, 2013

Moldovian's heart in asian chest




It past a while since i have been invited to a party. I should admit that last timse in april it was realy funny, it was a filipino pool party with babreque, dj, good music, a lot of alchool, and couple white faces in a asian ocean. As well i remember myself every and each time i feel myself very free after i get two or three shoots of fire-water so the last party wasn't an exception. In this areea where the alchool is forbiden, whare beside work and acomodation the oportunity to hang over for some very personal reasons wasn't to generos with me, this invitation came as a blessed rain after a long and hot summer season. Despite of diferent origines, countries and culture, all human beings like to have fun, and it presume music, nice talk, couple drinks and for some special condition more then intercomunication. In a small 2 on 2 meter room couple days ago we've got around 30 persons gether together to celebrate the birthday of one our friend, bartender, nice man looking somehow like Michel Jakson, and a man that speaks with his deeds more than with his words. After a noisy beging of the party we went on the roof of that building situated in the hart of Karama getto district, with an amaizing view to burj khalifa, under the sweet oreintal three quater moon. Almost everbody knows that three levels of the drinking hang over, first: one person is talking everbody a listening, second people speaks in groups and groups, and the third everbody are speaking and no body are listening. Following this precious rulles we passed with an incedible speed to the last point and that 3 Absolut Vodka's and 2 Red Lable bottles plus one box of Red Horse beer made it's efect. Back home in Moldova i use to hear that almost every party use to finish with a fight so even my memories plays with me games of throne, apearing like a zebra in the light of past events i found aout that srilankan's and nepali at least a part of them have a truely modovian heart beating powerfull in their excited masculine bodies. Thank you people for an amaizinf september night and wish that this multicultural meetings and this kind of team buildind will be a inseparable part of our life in Dubai, and the oportunity to creat real friendships for lifetime. 

Sep 12, 2013

Dulce mirilor sau murgul la gratar

Uniunea Sovietica a fost mai mult decât o super putere nucleara si o tara ce ocupa o pătrime din harta lumii. Aceasta costructie politica, economică, ideologica si militara a înglobat in hotarele sale sute de naţiuni cu origini si evoluții sinuoase, un amalgam de traditii si obiceiuri care au rezistat procesului de uniformizare, rusificare si edificare a spiritului omului sovietic.
Născut in URSS in anul de gratie 1986, am prins doar prohodul marelui imperiu, pe care in timp nu l-am regretat niciodată cu toate realizările sale marete cladite peste milioanele de victime ale regimului. Republicele sovietice din Asia Centrală dea lungul timpului au avut o importanta geostrategica imsenata pentru extinderea influenteibsovietive in orientul mijlociu si ce indepartat. Lăsând la o parte chestiunile politice revenim la oamenii simpli din regiune cu ochi înguști, piele galbena si o descendență genetica întortocheată. Kirgazii pe lângă faptul ca au o tara plină de priveliști naturale exceptionale cu munți, râuri, cascade, lacuri, soluri fertile pline de zăcăminte naturale au reusit sa conserve
 anumite tradiții si obiceiuri ce aluneca tiptil in trecutul nebulos al epocii marilor migrații si a războinicilor călăreți ai stepelor. Desi s-ar părea un anacronism, spiritul tribal respira prin toti porii kirgazului fie si el rusificat din secolul XXI. Asa bunăoară marile sărbători de familie nuntile, cumatriile, ceremoniile dedicate persoanelor trecute la veșnice aduna sistematic un număr impunător de invitați. Nunta din Kârgâzstan nu e nuntă daca la ea nu asistă cel puţin 150-300-600 de invitati, neamuri de ordinul trei si chiar patru, mare e mirarea mirilor sa întâlnească oameni pe care ii vad prima data si afla cu mirare ca au in comun un strabunel sau o matusa. Kargazii au fost un popor războinic si poate de aici si provine obiceiul injughierii eiruale a unui murg in toată puterea, frumos si sprineten pentru a f servit oaspetilor in gest de recunostinta pentru suatinerea acordata tinarului cuplu abia format. In afara de canina(carnea de cal), acestia obisnuies sa bea cumas, un fel de chisleac din lapte de cal, băutură cu proprietari alcoolice si curative, ...

 

Sep 10, 2013

Politica de lângă garduri ori viața merge înainte

Se spunea pe vremeuri ca una din marile patimi ale urbei Ieșilor sfârșitului de secol XIX , Bucureștiul dar și alte târguri mai răsărite din spațiul românesc erau zguduite în rastimpuri de spiritele încinse ale disputelor politice, lansând dicuțiile care învăluiau localitățile la fel ca prima brumă de octombrie care cuprinde vegetația intrată în letargia sfârșitului. După mai bine de un secol de atunci, mijloacele de informare a maseolor, presa scrisa, cea electronică  și televiziunile au intrat mai cu chef mai cu dea sila în solda puternicilor ai vremurilor pe care îi tămâiază, le pregătesc terenul pentru mijmașuri naționale de o amploare grandioasă, la care societatea reacționează prin proteste și încearcă să conteste ideia preconcepută a politicienilor noștri că poporul este mâna moartă și spinarea de pe care se fac averi fără ca spada dreptății să-i tulbure odihna ori somnul de sub palmierii unei republici tropicale. Acestea fiind spuse, trecem în revistă pe scurt evenimentele săptămânii trecute, societatea românească s-a coalizat și înfruntă de mai bine de o saptamînă o hotărâre de guvern care poate transforma România într-un Cernobâl ecologic cu implicații dezastruoase pentru întreaga regiune. Din câte am reușit eu să înțeleg proiectul exploatării minii aurifere din Roșia Montană aprobată de guvern aurotizează o companie străină să exporprieze terenurile și bunurile aferente regiunii și care pot fi considerate elemente ale infrastructurii miniere. Pe de altă parte exploatările se fac în baza de cianuri, un fel de lichid toxic obținut în urma forajelor aurifere, lichid ce va fi stocat într-un lac de decantare, lăsat excluziv în responsabilitatea companiei cu pricina. Specialiștii în ecologie pun la îndoială investițiile necesare pentru consolidarea si întreținerea acestui lac toxic. În caz de accident apa s-ar putea scurge în Tisa și de acolo în Dunăre, provocând astfel o catastrofă ecologică de proporții. Asta este ceea ce am priceput din relatările de la Radio Guerrilla și bucățile de interviuri ascultate de pe mixcloud legate de aceste proteste. Trecând înnot Prutul, găsim o țără în plin porces agricol, cu ploi și cer noros care își urmează firesc existența departe de giubujlîcurile politicianiste de la capitală.
Descătușați de mai bine de douăzeci de ani de călușul sovietic, scheletele încă ne mai bântuie într-un colț de coop, ba prin unele dulapuri din birourile politice, prin unele vagoane de vin sau tiruri cu fructe și legume pornite spre Moscow(Maskva, Moscova, corect capitala Federației Ruse care începe cu Mo, se termină cu oVa, ca și Moldova, păi nu degeabă milionul de omuleni de ai nostri plecați acolo la muncă mai bine de cinci sau zece ani uită să se mai întoarcă acasă, personal dacă m-aș aranja bine mersi acolo poate a-și face la fel, deci îi înțeleg perfect când mă uit la circul din viața publică). Îmbătați de ajutoarele occidentale, de promisiunile și avantajele vestului prosper din care au gustat mierea și fierea sutele de mii de moldoveni din anii nouzeci încoace, apare turbinca lui Ivan care nu-i mai place jinul nostru, nu-i plac pupăturile noastre sugubețe cu nemțoaicele și franțuzoaicele și ne arată cu arătătorul ca dascălul elecultători: pațani vedeți să nu înghețați la iarnă cu tot cu jinu, merele și branza aceia de oaie dupa care se omaoră rusnacii când ajunge-n gara șapele metalic Chișinău Moscova. Media politizată arată ceea ce le permite zgarda editorială așa că tranzacțiile Aeroportului și mijmașurile de la Banca de Economii a Moldovei(BEM) par dintr-o parte niște mutările strategice pe mașa de șah a politichiei moldovenești, lipsită de o viziune durabilă și înspământată de alegerile viitoare care cu certitudine vor partaja într-un mod diametral opus raportul de funcții și domeniile de influență în mititica noastră țară. Unchiul Sănia de peste Atlantic își zornăie armurile și se tot agită îndemnând lumea să-l ajute să mai anexeze economic o buctă de lume, dar din câte se pare nobilimea engleză i-a întors spatele deocamdată, în timp ce @urmașul@ lui Napoleon, socialistul Francois Holland în orice caz și-a arătat susținerea pentru o intervenție militară în Siria. Rusia face politică nu numai cu rachetele nucleare, valiza cu butonul roșu, vinul și produsele agricole moldovenești sau dulciurile și exporturile ucrainești, dar și cu rugăciunea și înfricoșată judecată de apoi. Vizita Prea înaltului Rus fie politică sau nu, zic că a fost o cazie specială ca oamenii simpli sa-l văda a doua oară în ultimii doi ani pe Patriarhul Moscovei în rugăciune pentru binele și presperarea poporului @moldovenesc@ în timp ce uimește faptul că niciodată în cele două decenii de (in)dependeță vladica de la București nu a trecut niciodata Prutul. Mare politică împarte și desparte destinele națiunilor iar în acest iureș meschin, corupt și ipocrit ce se învârte, timpul trece, vin ploile de toamnă, se joacă nunți, cumătrii, oameni se nasc în timp ce alții ne părăsesc pentru toteauna. Fugit ireparabila tempus
P.S. A început un nou de an de studii elevii mei din a patra au trecut deja în clasa a șasea. Corina nebunatica din anul întâi sta la taclale cu nea Dumitru și anticomunistul domn Mihai, publicând articole pentru Evenimentul zilei când dintr-un coț de țară când din altul. Pleș fotografiază fără întrerupere oamenii care se odihnesc la Gustar, chipurile delicioase în propria piele înzestrate pe deasupra și cu talent artistic; Mihai și compania clădesc cu mult entuziasm un proiect media interesant cu o mascotă amuzantă pe logo-u, spiritul punk nu a murit și Ana este exemplul cel mai elocvent al oamenilor care stiu ce să butoneze în fața calculatorului după care strângând bocceaua a petrecut zilele de vară alături de oameni inteligenți și interesanți adunați la diferite proiecte în mai toate colțurile Europei sau a lumii. În presa tipărită de la Chișinău apar tot mai des numele auzite la apeluri în timpul torentelor,  unii din ei ivindu-se pe sticlă la emisiuni televizate și la radiou. La vreo șaptezeci de km de Chișinau, burghezia noului model confirmă odată în plus că munca proslăvește omul și că a fi gospodar la tine acasă nu este o idei aberantă ci o realitate palpabilă iar de toate aceste vă puteți convinge la Festivalul Prunelor organizate la Vărzărești, după încheierea lucrărilor de sezon. Gâtuit de cravată, dar cu un mers ferm și o privire în care se oglindește cerul de iunie, batem, elaborăm proiecte, analizăm hotărâri și legi care trebie să facă Moldova mai bună pentru oamenii ei. Brazilia e țara în care mulți vor să ajungă cel puțin odată să vadă cu ochii lor minunățiile Carnavalului de la Rio de Janeiro, în timp ce alții au parte de acest carnaval zilnic, iubit și iubind, trăind viața mai ceva decât într-un serial sud-american(salutare Portugalia). Ieri student la construcții de mașini la Iași azi inginer pe la Bergamo sau undeva prin Italia, ai noștri sunt peste tot. Numai ridic privirea din cizma Europei, unde mai pretutindeni se vorbește românește și fac un popas la o cafea în Frankfurt pe Main, schimb două trei vorbe despre despre Hunday Getz, nepoței și alte povești și îl zăresc pe văru cum îmi face din mână de peste Atlantic din Țara Arțarilor roșii și a polițailor cu pălării interesant care-ți vorbesc într-o engleză-franceză americană fără cusur. Revenim pe plaiurile mioritice, creștem copiii dschidem biznes-uri și ne construim încet încet familii și nume de cinste. Dăunăzi am deveit pentru a doua oară cumătru și am căpătat un motiv în plus să pun un phar de cinste lui Osama sau unui habibi pământean dacă ne coincide preintr-un miracol  programul de lucru. Aroma coniacului de pe viaduct s-a trecut demult dar stilul povestirilor lui Ghena încă mai răsună viu și acum deși a poposit ca mulții alții în orașul cu Piața Roșie și Cetatea Kremlinului. Roma, Frankfurt, București, Chișinău, Moscova și  Dubai suntem pretutindeni dar numai în oficiul central dintre Prut și Nistru, unde se adună o dată sau de două ori pe ani omulenii noștri de pretutindeni soarele e mai soare, cerul e mai cer, vinul e mai vin, apusul mai apus, dragostea și femeile mai frumoase, toate astea dintr-un motiv sincer și discret, în Moldova ești acasă unde e familia, amintirea copilăriei și a primelor emoții și trăiri ce te-au marcat ca individ și personalitate, iar pentru celelalte exista banii, sau cum spune un spot publicitar mastercard.