KBW(Khalid bin al Waleed)

Uite că au trecut şi cele trei luni de toamna petrecute cum necum în deşert. Frunzele copacilor din jurul giganticei Burj Khalifa au căpătat o nuanţă aurie roşietică, a început sezonul primblărilor(afară dar şi a shoppingului) iar ploaia care a spălat trotuarele urbei de sticlă şi beton, inundând jumate din cladirile din zonă a anunţat solemn începutul iernii. Gaşca "Paţanilor din Deira" s-a destrămat pe neaşteptate la sfârşitul lunii octombrie, când tunisieni şi egiptenii din apartamentul 504 de lângă Clock Tower s-au dezmeticit că au diparut undeva lumina civilizaţiei europeane din odaia de alături. Camera era goală, paturile strânse, măsuţa pentru jurnale, covoraşul verde de la Ekeya, plita electrică şi nargileaua, fierul şi suportul de călcat, hainele şi toate mărunţisurile ce ne-au prins bine bucata asta de vreme, au fost împachetate şi duse la o noua adresa. Avioanele decolau şi aterizau cu aceiaşi frecvenţă, făcând întreaga clădire să vibreze iar pereţii ce au aşteptat o lună întreagă tencuitorii se holbau la mine ameninţător în timp ce îmi strângeam ultimele boarfe. Dulapurile cu mânerile rupte, balconul microscopic îndesat cu cărţi şi alte vechituri, carnizurile cu perdele înegrite de soare şi colb îşi luau rămas bun de la mine într-o tăcere mormântală. Povestea merge mai departe, iar a doua zi un taxi, târse-i cu chiu cu vai geamantanele şi sacoşele pânâ-n portbagajul automobilului care a provocat un ambuteiaj în timp ce aştepta zestrea unui moldovean. Pakistani, întreb eu? Pakistani, îmi răspunde şoferu în timp ce execută încă o curbă în direcţia Khalid bin al Waleed Metro Station, noua mea locaţie pentru cel puţin o lună de acum ăncolo. Mă grăbeam să ajung mai repede căci întarziam la servici, aşa că primul meu contact cu deja "colegi de camera" a fost scurt şi la obiect, Ivan Maldavan, novîi vaş sojiteli, vsem privet, uvidimsea vecerom(trebuie să spun că mă mutasem într-uin apartament cu vreo 9 chirghizi, adică oamenii care trăiesc în Kîrgîstan).
Elanul primelor împresii legate de experienţa mea arabă s-au mai temperat, am început să fac puţin sport, alergând vreo 6 kilometri zilnic de-a lungul canalului de la Old Souk până la staţia de transport fluvial Al Seef, consulatul american iar de acolo o iau spre casă. În aceste ieşiri sănătoase în oraş, alerg nu totdeauna prin cele mai salubre locuri, undeva yace un tomberon supraîncărcat rasturnat de vreun miştocar asiatic, vitrinele lunimoase, chiciuri arhitecturale şi nu numai, maşini, trafic infernal, instalagii de irigare ce readuc viaţă gazoanelor sau tufărilor de pe marginile drumului.