Ziua de 24 ianuarie 1859 între mit și ficțiune. Puterea este în Unire

Una din cele mai însemnate momente din istoria poporului român este dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza din 24 ianuarie 1859. Despre toate dedesubturile acestei combinații care a permis românilor să înfăptuiască mica unire au fost secate tone de cerneală și defrișate hectare întregi de pădure. Cu toate acestea marile evenimente din istoria națiunii sunt folosite de grupurile de interese pentru a obține un plus de imagine și de popularitate, depunând flori, rostind cuvântări înflăcărate și parafrazându-l pe Eminescu, mititeii cu ochelari scot partea convinabilă a leului din toate cele întamplate, derapând de la adevărata însemnătate a evenimentului. Tot ce a fost despărțit cu forța mai devreme sau mai târziu se va reunifica, așa s-a întâmplat cu italienii, germanii, polonezii, românii și alte națiuni care încă mai luptă ideologic sau cu calașnikovul în mână pentru un vis ”stalul națiune”.

Îmi place filosofia istoriei și ideile interesante pe care le formulează în cărțile lor Neagu Djuvara și Lucian Boia. V-ați întrebat vreodată dar ce ar fi fost dacă Principatele Române nu ar fi fost cucerite și supuse de turci, poloni, austrieci, unguri sau ruși? Cum s-ar fi dezvoltat și ce ar fi putut reprezenta romînii astăzi sub aspect cultural, economic și militar în Europa și în lume, dacă unificarea politică ar fi avut loc la sfârșitul Evului Mediu? Este dificil să ne imaginam, bineînțeles. Cu toate acestea unele teorii susțin există conexiunii directe între dezvoltărea popoarelor și  aplasarea lor geografică, climă, relieful și bogățiile lor naturale

 A venit toamna aderării la Nato și Uniunea Europeană, podurile de flori s-au ofilit. Pe scrumul acestora s-au croit drumuri și poteci care au învrăjbit două maluri, au îmbogățit șmecheri și au lăsat țara fără părinți, frați și surori atrași de promisiunile occidentului prosper. A trecut iarna, au venit primii soli ai reînvierii și odată cu ei europeniii care săruta salivos, promițând marea și sarea, tineretul face marșuri arborând tricoloruri , intonând cântece patriotice și dând la bot stataliștilor moldoveniști, antifașciști și antiromâni(aici e vorba de marșurile unioniste din Chișinău și Bălți din 2012 organizate de asociația obștească Acțiunea 2012, la care au participa tineri entuziasmați de ideile unioniste promovate prin astfel de manifestări; cine are de pierdut și cine are de câștigat în timp din toate acestă poveste vom trăi și vom vedea, iar cine este în umbra acestor scheme de manipulare a maselor, posibil nu vom afla niciodata). 
Păsările migratoare se vor întoare în primăverile ce vor veni acasă, vor fi diferiți dar vor simți la fel căldura de pe lijancă, colindele și urăturile cu clinchet de zurgălăi și răget de buhai, vor lăcrima la doinele strămășești și vor țopăi la horele, bătutele și hostropățurile de la hramuri. Vinul va înroși obrajii și va desăvărși gustărica de mămăliguța cu fripturică și brânză de oi. Flacăra care unește moldovenii basarabeni de pe toate paralele grobului este soarele care li-a mângâiat creștetul și pământul care li-a zgârâiat și sfredelit tălpile acasă(multe, multe altele ne unesc și ne despart deopotrivă). Uniți în cuget și în fapt putem să ne aducem locul natal mai aproape de noi, redând țara locuitorilor ei, căci un stat fără locuitori nu este decît o fantomă. Per aspera ad astra(prin greutăți la stele), sunt convins că agerimea spiritului națiunii noastre va readuce soarele pe cer și vor izgoni balaurii văzuți și nevăzuți, materiali și spirituali, toate prin unirea faptelor, a ideilor pragmatice și a sacrificiului de sine pentru binele comun. Deoarece nimic nu este mai bine decât să fii stăpânul propriului destin, regizorul filmului vieții și ”gospodar” la tine acasă.

Alături de Eminescu dea lungul timpului

La mijlocul lunii ianuarie în acest an cu terminație ghinionistă, 2013, toți românii iubitori de țară și străbuni serbează cea dea 163-a aniversare a nașterii celui mai mare poet, publicist, etc.etc al neamului românesc. Eminescu este dincolo de ce ne învață profesorii la școală, pe băncile universităților sau ceea ce au scris, scriu și vor mai scrie criticii literari despre opera sa. Eminescu este unic în felul său și e perceput diferit de oamneii care fac umbră acestui pământ începând cu cei de la opincă până la vlădică. 

Mă consider unul dintre puținii fericiți care am crescut cu poveștile lui Creangă și Eminescu, Harap Alb și Făt Frumos pe care mi le citea babacu înainte de culcare. Lumea în care binele întodeauna învinge răul și toți trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți a fost nuanțată câțiva ani mai târziu cu primii fiori ai dragostei percepute și râvnite în stil eminescian. Câți din noi recitind versurile de iubire a marelui poet își amintesc primele iubiri, dezamăgiri și victorii ale năstrușnicului cupidon. Odată cu trecerea timpului mai mult din constrângere decât din plăcere, cei mai mulți ajung la lucrările cu tentă filosofică și la opera publicitică în care geniul și preocupările sale umaniste au găsit tribuna de la care a putut să militeze pentru idealurile universal valabile în general și cele ale românilor de pretutindeni în particular(în secolul al XIX-lea provinciile românești Transilvani, Bucovina și Basarabia erau în componența Imperiului Austro-Ungari respectiv Imperiul Țarist). Primblându-mă pe ulicioarele Iașilor în amurgul serilor tomnatice, petrecând cu prietenii și colegii de la Facultatea de Istorie pe la Ciric, Bolta Rece sau Bojdeuca lui Creangă,  locuri pe unde au trecut și au poposit marii reprezentați ai culturii naționale dar și ai vieții politice, mă cuprindea un fior de fericire și împlinire. Prietenia și destinul oarecum tragic a celor doi prieteni Creangă și Eminescu, este o altă bucată din realitatea vieții acestuia, care scapă atenției celor mulți, ne mai vorbind de ultimii ani 1883-1889 și finalul tragic, urzit și falsificat de dușmanii virulentului redactorului șef  al cotidianului bucureștean Timpul.

Așa cum asociem anumite melodii cu perioade sau momente cruciale în viață, la fel este și opera scriitorului de la Ipotești pentru mulți chiar și pentru un omulean născut pe malul bâcului într-i țară rășchirată pe-o jumatate de glob. Cred că fiecare om îl înțelege și îl iubește în felul său, bine-ar fi ca cei care nu-i voiesc tihna nici după moarte să nu-i hulească talentul și geniul artistic, că pentru toate celelalte există legi, stat și ministere. 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece... (Glossa fragment).
 

Un Crăciun "nonconformist"

Absolut totul ce ține de sărbătorile religioase este interconectat cu istoria, tradiția și obiceiurile populare, de aceea mă gandesc că seminția asta de oameni dintre Prut și Nistru semănată pe toate meridianele pământului, deși au o rădăcină comună dau roduri cu totul și cu totul diferite, referindu-mă la modul de viață și de gândire abordate individual in societățile în care ne infiltrăm. Așa bună oară, băieții de le construcție de sub Moscova la cartofii fierți și sileotka tradițională, mai adugă de sarbatori în meniu obisnuit un vinegret, vreo două caltete și vreo două po pidiseat. Tipul gâtuit de cravată care face și desface mereu afaceri prins de Crăciun în avion, după ce și-a înfulecat meniul mai comandă vreo două sticluțe de tărie și dacă prinde vreo conexiune la net pune la punct un dezmăț în locația unde se va caza, fleacuri, fiecarea sărbătorește cum poate și cu ce-i permite portofelul sau imaginația. Anul ăsta sunt departe de troiene, de colindele de la Strășeni sau Vărzărești, de prietenii și oamenii dragi alături de care am întâmpinat ani la rând această mare sărbătoare. Îmi iau inima în dinți și încep pregătirile, meniul sărbătoresc cuprinde fasole prăjite cu ficăței și mult usturoieș, oleacă de cola și un gât de Red Horse(bere din Filiplandia), o baie în Golful Persic la amiază și programul de colinde la World Trade Center. Înloc de slujba de dimineață, ascultăm vreun ceas de vreme câteva clipuri pe Youtube, în loc de colindatul tradițional - o baie sărată și bronzatul sub soarele fierbinte al deșertului, iar în loc de catlete, răcituri, olivie și alte băuturi pentru dezmorțirea nasurilor si a membrelor de gerului de afară - răcoritoare, snack-uri și fasole făcăluite po dubaiski. 

Inchei cu o felicitare postată adineauri pe FB:

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare deosebită pentru întreaga creștinătate și pentru fiecare individ în parte. Sincere felicitări și urări de bine tuturor cu ocazia acestui mare eveniment, și fie ca lumina și bucuria acestei zile să vă aducă bucurii și gânduri bune tuturor persoanelor dragi și nu ezitați să deschideți porțile și ușile metalice sau cele ale inimii vestitorilor acestei mari sărbători. Crăciun fericit!!!

Iar celor mai cuminței cu siguranță că moș Nicolae le va aduce și cadourile bine meritate.