A trecut deja un an de la cea mai trasnita toamnă din viaţa mea. Şi pentru aceasta trebuie să le mulţumesc prietenilor mei mai vechi, colegilor de la jurnalism şi noi lor amici care au adus un plus de culoare şi gust vieţii mele de până atunci. Nici prin cap să îmi treacă că hodoronc tronc am să ajung pe la o televiziune şi câţiva oameni foarte talentaţi ne vor ajunta să ne pregătim de balul bobocilor care a culminat cu virisarea tuturor calculatoarelor din Faraon, şi aplauzele frenetice ale spectaorilor după prezentarea noastră "super puper, nota dzeşi". De unde să mă gândesc eu în vara lui 2011, când practicam în grup compact cu agenţii de la SB Trade, sportul minţii şi a forţei holberism-coniac canoie, că în mai puţin de jumptate de an am să mă redescopăr plăcerea discuţiilor savante, a nopţilor fără de somn în care noi câţiva nebuni veghem somnul liniştit a urbei noastre de pe râul Bâc. Nici mai mult nici mai puţin am aflat că lumea tridimensională a majorităţii covârşitoare este sfidată de studenţii de la facultatea de arte, unde l-am întalnit şi pe Guz, interpretulul melodiei Pim-Pam-Po, om inimos, talentat şi tare interesant.
Numai mă întorc şi cad în gruzul şi gâdilitul provocat de pălăvrăgelile plăcute cu Cristina, costul suplimentar pentru abonament nu-i nimic faţă de brainstormul administrat între timp. Plictiseala şi rutina au fost condamnate la moarte din moment ce îmărţeam timpul între facultate, liceul u nde predam istoria, evenimentele la care mergeam să facem ştiri sau reporteje, alcoolul şi ţigara gâtuite pe mâncate şi pe nemâncate, în curte în localuri şi pe la iarbă verde.
Zarurile au fost aruncate şi iată-mă petrecând un bun prieten în Marea Britanie, încă o piesă din arileria grea a amicilor mei plecat peste mări şi ţări în căutarea unei şanse mai bune. Prietenii prietenilor mei îmi sunt prieteni, am pus şi maxima asta în aplicare şi din câte am văzut eu funcţioneşte tare bine fişca, călătoriile de miez de noapte, fără un ban în buzunar, saună, cântece la chitară şi "raslabonul" de vinerile ce au trecut. dacă tot vorbesc de toamna trecută şi anul ce a urmat după aia, nu pot trece de meciul de pomină a fotbaliştilor moldoveni care au făcut puţină istorie măcilărindu-i pe chelnerii din naţionala San Marino cu 4-0. Peste tot şi toate pluteşte în aer melodia Oameni şi locuri dragi, filmele de la Patria Lukoil, Esco şi Parcul Univerşităţii de Stat din Moldova. Cine a avut răbdarea să citească cele de mai sus s-a regăsit mai mult sau mai puţin în rândurile de mai sus şi au lăsăt o amprentă frumoasă undeva într-un colţ de hard disc. 
Chioscul mai la vale de Booztime şi City, l-am botezat boozbileaş, căci lucreză non stop şi are hot doguri tare gustoase şi tot ce trebuie pentru stomac şi maior. Surorile Olsen şi gaşca lor a transformat într-o seară de toamnă un microbus de pe rută în taxilul cu 16 pasajeri dornici de aburul îmbietor al saunei şi de aroma răcoritoare al sucului de hamei...
Iubesc răcoarea toamnei din Moldova, copacii cu frunzele aurii, sărbătorile, hramurile şi noile începuturi tomnatice. Toamna 2012 aduce un schimb de anturaj şi de peisaj ceea ce înseamnă că nu mai este prea mult până groapa mariană a inspiraţiei să vrăjească cevă încă şi mai interesant.
No comments:
Post a Comment