Gata mai las seriozitatea la o parte și revin cu zâmbetul pe buze la chițibușurile ce fac existența mai intensa cu fiecare răsuflare, răsărit de soare sau cu fiecare shot de vodkă sau tequila dat peste cap. Așa s-a întamplat că într-o toamnă frumoasă la sfârșit de septembie am poposit la Iași la Facultate și după ce mi-am rezolvat chestiile pe la administrație, m-am trezit repartizat la căminul C3 din Tîrgușor Copou. Sfios și cu geamantanele bine ticsite am intrat în plină viață studențească, pe care o voi trăi intensitate, cu bucurii și necazuri vreo cinci ani de zile. Cinci sau șase indivizi într-o cămăruță, cu internet wireless și fără aer condiționat, duș comun, bucătărie cu frigidere fără de grătare, căci micii trebuiau afumați pe ceva in spatele căminului și cel mai important cu prieteniii, comentarii și discuții ce aduceau zorii care luminau chipurile noastre plinde de idei, vise și sete de viață. Am supraviețuit cum nu ar fi de straniu inițierii în tainele petrecerilor din cămine, cățăratul pe gratiile de la parter și a toanelor portarilor de cămin fiecare cu ciudățeniile lui. Vinul înveselește inima omului, dezleagă limbile și împacă oamenii diametral opuși, de asta am reușit să mă conving la Iași, în America și mai nou aici printre semințiile orientului. După o vacanță de două luni într-un hotel de patru stele prin octombrie, m-am trezit flancat din toate părțile de suporterii tunisieni care celebrau victoria echipei favorite cu imnuri si urale ce izvorau din adâncu stomacurilor lor africane până la orele patru, cinci dimineața, în timp ce noi întrușii albi de peste perete incercam să adormim. Ieșind din colțișorul nostru bine aranjat și dichisit, erai învăluit în fumul de țigara sau aromele înțepătoare ale condimenteleor indiene, ce abureau întregul apartament din blocul ce stă falnic în coasta sensului giratoriu de la Clock Tower.Toaet aceste amintiri roman'ate au înghețat în fața batalioanelor de taracani din Bur Dubai. Un cartier plin ochi de indieni si unde și mai unde mai vezi pe străzi vreo cateva fețe palide, niște nepalezi sau filipinezi ăn rest it,s hindy teritory. 10 oameni într-un apartament a fost altă provocare, pe care de rău de bine am trăit-o minut cu minut timp de vreo șapte luni, cu diminețile în care lumina zilei mă găsea citind din cărțile motivaționale, ascultând concerte pe youtube și dând materie de rumegat creerului care de plictiseală are prostul obicei să între în depresie și mă lasă în stand by vreo două trei zile. Dacă la început am fost un brav moldovean între frații de uniune comunitatea cârgâză din apartament s-a redus treptat, astfel încât prin mai apartamentul cinci bubuia de Carlas Dreams, Sofia Rotaru și Ion Suruceanu:)...
“For what it’s worth … it’s never too late, or in my case too early, to be whoever you want to be. There’s no time limit. Start whenever you want. You can change or stay the same. There are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people who have a different point of view. I hope you live a life you’re proud of..." G.E.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
-
Este nevoie de a rabdare, vointa si mult curaj pentru a citi o carte ce depaseste 6-900 de pagini. Desi nu aveam intentia sa ma laud am pac...
No comments:
Post a Comment