Dansul pe gheață în aprilie

Ulima săptămână a durat o eternitate. Pereții mă apăsau greu, fumul de țigară, transpirație și alte miasme mi-au sufocat sistematic respirația, paralizandu-mi plămânii, asfixiindu-mi creerul și mai ruău puterea volitivă. Obișnuiam să am un program fix, hiperactiv și constructiv, așezând cărămidă după cărămida în pârtia ce duce spre zările albastre. Fără internet, like-urile de pe facebook, știrile de Europa Liberă și Adevărul(știri, mondenități, documentare de pe Youtube), deconectat de avatarul din Erepublik și incapabil de a trimite n tone de cv-uri, aceste șapte zile sau târât ca o anacondă amețită lăsând în urma sa o dungă slinoasă presurată cu solzi argintii. Lumina soarelui a pălit în cadrul străzilor cenușii ale Londrei secolului al XIX, în care noblețea și jocurile meschine de culise, parvenitismul și depravarea moravurilor au impletit mediul propice derulării uimitoare povestiri ale Portretului lui Dorian Grei, poate unul din cele mai grele romane citite până acum.

Când rutina reduce individul la un simplu mecanism ce se hrănește, muncește, doarme, execută mașinal îndatoririle de serviciu, într-un loc în care șoptitul la ureche și turnătoria colegilor de muncă au ridicat monumente de excelență profesională, prețuite de conducere cu diplome și complimente pompoase dar goale pe dinăuntru, omul care gândește și mai are un pic de bun simț se simte pur si simplu marginalizat și pus la zid de teatralitățile acestea ieftine. Undeva într-o margine de oraș, într-o adunătură de țiglă, sliclă, cotileți și ciment, s-au început în cele din urmă unele activități de construcție care urmează de a fi capul de pod spre sistematizarea și conturararea  idei care vor aduce multă bucurie și profit. Inspiram aerul plăcut al fiului care numai risipitor nu este, cand m-a pocnit în plină figură pumnul norocului reflectat în oglindă, care m-a readus rapid la realitate. Cheta organizată în pripă, a catapultat rapid piaza rea, administrându-mi încă o lecție de viață, deschizându-mi ochii din nou cine sunt oamenii care mă înconjoară: amici, prieteni de drum sau pur și simplu lipitori ordinare.
Aruncând plasa în apele lipezi ale Golfului Persic, am dat de două specii curioase de sirene, pe cât de diferite pe atât de irezistibile. Pe de o parte simpla ei prezență transmitea un țzunami de fiori și tulburări profunde ale circuitului hormonal, în timp ce trupul firav, ochii arzători și cuvintele pline de zbucium ca frunzele purtate de uragan ale celeilalte, îmi electrizau la mazim sinapsele, coardele vocale, așternând în fața ochilor imaginea unei mulțimi ce susține frenetic o formație pop-rock în plină acțiune sau imaginea perechei ce face piața într-o dimineață dulce de primăvară unde ea plătește pentru chilul de mere de la piață(Vama Veche V.S.T.). Aceasta explică apariția într-una din bucătăriile din Dubai a unei noi specialități de paste: The Creamy Sheryl-Bianca Pasta, cu spaghetini.
Se zice că uneori e bine să mai slăbești piciorul pe accelerație și să o mai faci pe niznaiul sau să o faci pe copilul. Semnez ultima pagină din Oscar Wilde, înscriind data în care am terminat de citit romanul acestui și echipat cu impresiile romanului Un Yankeu la Curtea regelui Artur, mă las pradei aventurii piciului lui Mark Twain, cel mai bun prieten al lui Tom Sawer, junele Huckellberry Finn. Text ce abună în arhaisme, expresii tipice începutului de secol XIX, într-o Federație Americană în care negrii sunt bunuri de vâzare iar escrocii fac averi uimitoare ori termină în ștreangul justiției.