Între două săruturi Dubai - Sri Lanka

De mai bine de patru zile încercam să revin la rutina înainte de vacanță dar nici sufletul nici creierul și cu atât mai mult inima și plamânii nu puteam accepta încercările arșiței deșertului, nădușelii mării sărate și usturătoare să stingă amintirea adierii vântului dulce din tropice , a văzduhului care sărutau cu patimă și dragoste fiecare centimentru al trupului și sufletului moldoveanului trezit peste noapte în peisajul exotic înconjurat de bananieri, copaci de cocos și zâmbetele sincere ale localnicilor ospitalieri de culoarea măslinelor.
Dezlănțuirea lui Bahus, năstrușnic, haios și șugubăț de o potrivă, m-au aruncat în prima seară după sosirea în Dubai într-un somn adânc, din care m-am dezmeticit dea binelea abia două zile mai târziu, pe o plajă din Jumeira, unde visele, viața, muzica, veselia și necazul au clocotit în același cazan, adormind cu mirosul lor ademenitor albinele(bees) amintirilor din Sri Lanka care mă tulburau ca vuvuzelele de la campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud. 

Odiseea mea din insula Ceylonului a început fără prea mare tam-tam într-o după amiază de luni, când ornicul a rupt prima filă a luni cuptor și s-a încheiat cu o partidă de amor la propriu și la figurat într-o dimineață/zi/după amiază/ seară incertă pentru o conștiință alintată, tentată să mute acest moment de la o zi la alta în dependență de gradul de fericire și împlinire prin care a trecut, trece sau va descoperi dea lungul timpului. Cu alte cuvinte aventura contiunuă...
I. M. Cerga 18.07.2013

Comments

Popular Posts