Jul 25, 2013

Înapoi spre Itaca



Una din cele mai frumoase poeme ale antichității care a ajuns până în zilele noastre este Odiseea lui Homer. Istoria întoarcerii acasă a lui Ulise și a prietenilor săi după războiul îndelungat împotriva aheilor, încheiat cu dăruirea calului din lemn plin de soldați greci și distrugerea legendare cetăți a regelui Priam, Troia. Întoarcerea acasă, revenirea la baștină, la izvoare, la obiceiurile și tradițiile primordiale sau la starea de început, au fost motivele care au creat mituri, legende, reforme religioase și sociale care se tot învârt în cerc la infinit. Alintat de briza tropicelor, sărutul zemos cu aromă de mango și papaia, au aprins în mintea individului tolănit pe o păturică sub niște cocoși și bananieri o stare de visare, în care grijile cotidiene se topeau în fața imaginilor aventurilor lui Ernest Henimgway și a personajelor romanelor de aventuri devorate cu nesaț în adolescență. Dacă suntem ceea ce citim, atunci fiecare împătimit de lectură, poate fi un Dan Căpitan de plai(și nu Capitan Planet), un Tom Sawer, Sherlock Holmes, Dorian Grei, un scrib egiptean, un preot babilonian, un hoplit macedonian din prima linie în fața furiei dezlănțuite a mașinăriei de război persane, un negustor de mătase sau diamante ce străbate nisipurile mișcătore înfruntând arșița  și mirajele pustiei. Te poți regăsi în gladiatorul aruncat în gura leilor pe arena Coliseumului, în cruciații măcilăriți de pietroaiele aruncate de balistele lui Salahadin, în misionarii ce au creștinat Eurpa sau lumea nou înfruntând spaima neînțelegerii și tot ce e nou. Trezindu-te din somn poți respira ușurat căci focul inchiziției nu ți-au mistuit trupul și ideile științifice susținute în public, părul zburlit de pe mâini și bătăile nebune alea inimii te întâmpină într-alt miez de noapte după ce ai scăpat ca prin minue de la naufragiul Titanicului sau ai evitat execuția în masă din Auschwitz, Catân sau un alt lagăr obscur din pusiile siberiene unde-ai fi așuns transportat într-un vagon pentru vite acuzat fiind de comportament burghez și apucături intelectuale. Sunt dimineți lungi în care nu vrei să te trezești deoarece visul te poartă pe aripi roz în amintirile înaintașilor care au iubit frumos, au întâmpinat zorii făcând dragoste într-un colț uitat de lume, într-un capăt de țară în care inima a învins gratiile, gloanțele, tortura și nepăsarea, un loc în care te-ai simțit cel(cea) mai iubit(ă) dintre pământeni. Pot fi dimineți în care primele raze al soarelui îți surprind lacrimi de fericire sub sprâncene, după revederea oamenilor drag demult plecați, revenind în locurile copilărie unde ai fost atât de liniștit și împlinit sub duioasa ocrotire a dragostei părintești.



Undeva am găsit un citat care spune că viața este oglinda sufletului și a gândurilor noastre. Gandurile prin viață asemenea și cuvintele, de aceea cei mai mulți specialiști în dezvoltarea personală și maeștrii programării neurolinvistice, îndeamnă să gândim pozitiv și să ne propunem lucruri cât mai mărețe, căci unicele limite existente sunt acelea pe care ni le clădim fiecare în subconștient, iar dinamitarea acestora ia mult timp, perseverență și curaj. Viața - suma gândurilor, a trăirilor, a oamenilor dragi, a dragostei, a eșecurilor și reușitelor, este cel mai frumos dar pe care îl avem și pe care îl putem oferi prin iubirea și pasiunea a două trupuri diferite care vibrează în același ritm și care tresală la aceleași sunete percepute de inimile sufletelor.
Mă întorc în Itaca, chiar dacă vânturile ferecate în burduful fermecat, vor purta corabia vieții în furtuni și aventuri imposibile, focul de acasă va arde liniștit în așteptarea lui Ulise. În călătoria vieții sunt nenumărate sirene care atrag mințile și inimile tinerești în stâncile dezamăgirii, deznădejdii sau a realității brutale în care vorba lui Hobbes(Thomas) homini homini lupus-După ce au scăpat de Scyla și Caribda, grupul lui Ulise a ajuns pe o insulă cu nimfe unde bravii soldați greci s-au transformat în porci și mai nu și-au găsit sfârșitul în stomacurile tovarășilor de arme hotărâți să organizeze un grătărel la proțap, iar paralela cu experiențele din viața reală fiecare și le poate face în măsura fanteziei individuale.



Într-o dimineață mă trezesc Ulise, o fac pe Hemingway la amiază vânând sau pescuind specimene de vietăți sau javre, trecând de amiază îmbrac cămașa lui Cassanova pentru a-mi trage mai târziu pe față masca marchizului de Sade sau eleganta pălărie cu pană de păun a mușchetarilor lui Dumas. Înserarea ne găsește în creierii munților Greciei antice, flancate de falezele abrupte ale Adriaticei exaltând în transa misterelor Eleusine sau a jocurile bahice în care trupurile și sulfetele aduc jertfe zeilor imprevizibili ca marea. Atunci când luna plină își ocupă tronul, ....
ah  mai bine las versurile eminesciene sa continue: Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.

Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,

Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii...
(Scrisoarea întâi)
Bună dimineața, începe o nouă zi și privind chipul din oglindă întreabă-l ce mască sau rol are a lua astăzi din garderobă, e o zi specială, unică în felul ei și de aceea fii pregătit să fii special(ă) așa cum doar tu involutar poți să fii, dezbrăcat de cătușele minții și a inimii.



Jul 21, 2013

Leonardo Davinci a ajuns la Burj Khalifa

Renașterea a fost una din cele mai însemnate perioade din istoria omenirii, deoarece datorită revalorificării culturii și științelor naturale ale antichității Europa a intrat într-un amplu proces de transformare culturală, politică și economică, mutând pentru câteva secolel centrul lumii pe bătrânul continent. După șase secole de la nașterea lui Leonardo Davinci, pictor, sculptor, inginer, arhitect și om de geniu, tehnologiile avansate și bogăția șeihilor arabi au transformat Dubaiul în mai puțin de 80 de ani dintr-un c[tun de pescari într-un important centru economic, cultural și politic al Orientului Mijlociu. Timp de o lună în Dubai Mall, Emiraltele Arabe Unite, este organizată Expoziția dedicată geniului lui Leonardo Davinci. Vizitatorii vor putea admira 38 de reproducții inginerești în mărimea lor reală, construite de specialiștii din Florența urmând fidel schițele lui Leonardo Davinci. Cei curioși  mai pot admira și 12 reproduceri ale picturilor geniului italian, mostre ale geniului artisitic al picturii renascentiste.
Expoziția este amenajată exact la intrarea principală a Dubai Mall-ului, atrăgând atenția multor oaspeți porniți la cumpărături. Deși nu știu nimic despre Leonardo Davinci, m-au impresionat mașinăriile expuse aici, mi-a spus Madan, 31 ani, India.
Cu mai multă inspirație Karoth(36 ani, Anglia), mi-a declarat că își amintește de acest nume din școală, de unde a reținut că a fost inginer, pictor, sculptor, realizând statuia lui David, personajul biblic care l-a înfrânt pe Goliath. După ce a făcut un rond printre exponate, Bruno(Portugalia) mi-a spus că a fost impresionat în mod special de construcțiile hidraulice, bărcile și mașinile de război. Până acum cunoșteam numai latura artistică a creației lui Leondardo Davinci, pictorul Capelei Sixtine, autorul Monalisei, a Madonei dintre stânci și a Omului Vetruvian. Am rămas plăcut surprins de asemănarea presei pentru ulei de măsline expuse aici cu  mașinăria asemănătoare văzută în copilărie la bunicii mei. Cred că este important ca generațiile care vor veni să cunoască marii inventatori care ne-au făcut indirect viața mai ușoară, a declarat tânărul portughez.
 Dubai este la ora actuală unul din orașele ce le mai moderne, deoarece cele mai noi invenții și descoperiri inginerești sunt aplicate cu succes în orașul dintre nisipuri. Expoziția va dura până pe 13 august 2013 și își așteaptă vizitatorii din întreaga lume.
 

Jul 19, 2013

Un an de zile in Dubai

După mai un an de zile petrecut departe de casă pot spune cu certitudine că sunt fericit. În acest interval de timp am urmărit în de aproape tot ce sa petrecut pe scena politica de la Chișinău: vizita lui Barosso si Angelei Merkel, vânătoarea din pădurea domnească, demisia prim vicespicherului parlamentului Vlad Plahotniuc, a premierului Vlad Filat, ancheta setului Fiscului, înregistrarea telefoanelor, desfășurarea si rezultatele uluitoare de la bac în 2013 si multe altele. Citirea edițiilor electronice a ziarelor Adevărul si Timpul, stirile de la Radio Europa liberă, Publika Tv si emisiunile de divertisment precum Ora de ras, Scrisorile lui Buraga sau Ministerul Adevărului de la Jurnal TV, au conturat situatia social politică din tara im masura in care sa mă pot pronunța fără rezerve pro sau contra unei reintoarceri apropiate acasă.
In tot acest interval de timp am avut unica in experiența in viată sa cunosc oameni din tari si clturi diferite: filipinezi, indieni, pakistanezi, srilankieni, iranieni, cargazi, uzbeci, etc. Am aflat cate ceva din felul in care aceştia inteleg fericirea, rostul omlui pe pământ,dragostea de neam si tara, pretul sacrifiului pentru un trai si un salariu decent si cateceva din vocabular si ttaditiile acestor popoare. Pentru ce mă veți intreba, pentru cunoasterea mai bine a propriilor limite, intelegerea omului de alături si pentru a descoperi răspunsul la întrebările ce mi-au apărut în cap dea lungul timpului.
În paralel am făcut diferite traininguri si am început munca propriuzisa la unul,din cele mai importante restaurante din Dubai, franciza americana cu peste 170 de localuri în SUA. Nu am nici un merit dar sunt bucuros gândindu-mă că zilnic vad cel mai mare acvariu din lume situat fata in fata cu localul nostru, vad cea mai înaltă clădire din lume Birj Khalifa si din când in când mă pot bucura de mega discounturile a celor cunoscute braduri comerciale din cel mai mare Mall din lume.
Emiratele Arabe Unite nu sunt nici UE, nici CSI, nici SUA si nici expresia tradițională a culturii si mentalitatii arabe, este un curcubeu si o combinație hibrit a occidentului capitalist si a traditikalismului islamic. De acest lucru am putut sa mă conving dea lungul Ramadanului aia sărbătorilor legate de celebrarea Aid-ului.
Din lecturile cartilor de management si dezvoltare personala gen Tata Bogat, Tata sărac de Robert Kyosaki, Think Big de Donald Trump sau ideile lui Andrew Carnegie, am putut sa inteleg mai bine strategiile aplicate de conducerea restaurantului, care au reusit timp de 12 luni sa creeze un grup de lucru omogen, profeionisti ai meserie lor, au înregistrat vânzări record si au plasat restaurantul nostru in primele trei locatii din întreaga retea după vânzări, chiar daca membrii echipei de lucru sunt adunati din diferite colturi ale lumii. Am insusif atributiile ce îmi reveneau după contract dar am încercat mereu sa învăţ ceva nou.
Nu am lăsat creierul si trupul sa se atrofieze urmând pe cat mia fost posibil maxima Mens sano in corpore sano. In serile târzii sau diminetile alergam prin oras, descoperind noi locuri si noi oportunitati. Tocmai după aceste exercitii fizice si câteva ore de lectura după o zi de munca, Maria sa inspiratia mă vizita inspirand articolele de pe aceasta pagina de blog.
Alt aspect important al traiului in Dubai este prețul ridicat al chiriei. Deoarece salariul nu era prea mare si dorinta de a economisi si a mai trimite cate ceva pe acasă, după doua luni de vis intr-un hotel de patru stele am impartit apartamentul si chiria cu mai multe natii, un nou prilej de cunoastere si dezvoltare a artei comunicării.
Muzica a fost un element esențial in dezvolatrea umana, folosita in egala masura de puterea laica si cea religioasa. Muzica relaxează, motivează, induce o stare plăcută si deseori este remediul cel mai facil pentru depresie, virusul numărul unu al comunitatilor umane din marele metropole ale lumii. Într-o bucătărie mica cu o acustică imposibila am incept sa încât si sa cant primele melodii la chitara in engleza, reusind sa îl mai atrag si pe un coleg de apartame,t cu auz muzical si o voce mai răsărită. Lucrurile care ne plac pot aduce si bani astfel sa infiripat in capul meu ideia înființării unei formati, miam luat instumentele de baza, chitara, amplificator, microfon si stativ. Tot bătând in usi cu aceasta ideie am ajuns sa mă bucur de o cina si o primblare pe un vas restaurant pe 13 martie 2013, in schimbul interpretării a trei cântece la chitară. Mai in gluma mai in serios, la puțin timp după aceasta in viată mia si a făcut aparitia o persoana extraordinara, angajata la o companie aeriană, in timpul liber mixează, face o groaza de lucruri interesante si pe deasupra e înzestrată cu o voce superba. Victoria e a celor cutezatori si perseverenti iar acest drum deschi mai in glumă mai in serios legat de crearea unei trupe, deschide alte noi perspective asupra vietii si traiului departe de casa.
Avantajele conexiunii la internet nu au fost lăsate nici ele de izbeliste, încercând sa mă fac cat mai prezent in viată de zi cu zi a familiei si a prietenilor mei de acasă din România sau de pe alte meleaguri.
La drept vorbind ar mai de adăugat încă multe la cele spuse mai sus, dar vreau sa închei cu o ideie pe care am imbratisat-o de la primele ei fragmente:
De unde vin, cine sunt, încotro mă îndrept?
Mă numesc Ion M Cerga, născut in Chisinau, crescut în Moldova. Am luat bacul binisor si am ajuns la facultatea de Istorie la Iasi, oras plin de istorie, poezie si amintiri luminoase. In timpul universității tinarul a dibuit primele senzatii dr. gastarbaiter-turist in Ucraina si America. Licentiat in Istorie si Afaceri externe a contribuit cu un umăr vânjos la propoasirea capitalismului autohton in calitate de agent de vânzări, desi in treacăt fie vorba am trebuia sa mă prezint la un concurs la ministerul condus pana mai nu demult de Iurie Leanca. In timp ce invatam elevii din a cincea cum sa invete si sa inteleaga istoria mai bine, urmând in paralel cursurile la facultatea de jurnalism, rudele mele apropiate jucau nunti, cumatrii botezuri, alti prieteni aduceau proiecte europene in satele Moldovei, cineva isi consolida reteaua de cunostinte pentru viitoarele afaceri care au supraviețuit momentului infiintarii iar altui vroiau încet dar sigur linia carierei birocratice. Acum nu mai sunt la liceu, nu am ajun sa lucrez in redactiile de la Adevărul, Jurnal sau timpul, pe sticla ecra,elor posturilor tv nu apar in fiecare seara, nu m-am insurat si încă nu am făcut nici un. Toate acestea nu le-am făcut de o cam dată, dar am certitudinea ca abia acum începe partea cea mai interesanta a biografiei lui ion m cerga, un om care a stie cate ceva, simte si are certitudinea unui destin plin de stele.

Jul 18, 2013

Între două săruturi Dubai - Sri Lanka

De mai bine de patru zile încercam să revin la rutina înainte de vacanță dar nici sufletul nici creierul și cu atât mai mult inima și plamânii nu puteam accepta încercările arșiței deșertului, nădușelii mării sărate și usturătoare să stingă amintirea adierii vântului dulce din tropice , a văzduhului care sărutau cu patimă și dragoste fiecare centimentru al trupului și sufletului moldoveanului trezit peste noapte în peisajul exotic înconjurat de bananieri, copaci de cocos și zâmbetele sincere ale localnicilor ospitalieri de culoarea măslinelor.
Dezlănțuirea lui Bahus, năstrușnic, haios și șugubăț de o potrivă, m-au aruncat în prima seară după sosirea în Dubai într-un somn adânc, din care m-am dezmeticit dea binelea abia două zile mai târziu, pe o plajă din Jumeira, unde visele, viața, muzica, veselia și necazul au clocotit în același cazan, adormind cu mirosul lor ademenitor albinele(bees) amintirilor din Sri Lanka care mă tulburau ca vuvuzelele de la campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud. 

Odiseea mea din insula Ceylonului a început fără prea mare tam-tam într-o după amiază de luni, când ornicul a rupt prima filă a luni cuptor și s-a încheiat cu o partidă de amor la propriu și la figurat într-o dimineață/zi/după amiază/ seară incertă pentru o conștiință alintată, tentată să mute acest moment de la o zi la alta în dependență de gradul de fericire și împlinire prin care a trecut, trece sau va descoperi dea lungul timpului. Cu alte cuvinte aventura contiunuă...
I. M. Cerga 18.07.2013

Jun 17, 2013

Uraganul realității sau Țunamile virtual din 16 iunie 2013

Sunt multe lucruri în viața, care te ridica în cer și te bagă până peste cap în tot felul de fecale. Cel mai crunt este să te îmbeți cu apă rece, e dureros pentru tine și pentru geniul tău creator amețit de niște fantome sau bere cu gust de fructe. Asemenea slugii necredincioase din parabola biblică acel unic talant dat pentru a te descurca în viață și pentru al înmulți o parte din oameni îl îngropă în castele de nisip și în visuri inutile ce la revărsatul zorilor ung buzele cu fiere și măruntaile cu focul neputinței, iar în ceasul morții verdictul este crud, ai picat examenul existenței pe pământ.
În viață multe lucruri dor, chiar dacă mi-am promis încă din primile luni din pustie să nu mai înting șervețelul pentru bocete și mărturisiri miezonoptice, căci până un alta nu mi-am asumat rolul de duhovnic, mă iau fiorii când descoper arbitrul de tușă semnalizându-mă din nou în offside. F..ți nu f..ți dar vremea p..lii trece, căci maine, poimâne suflu treizeci de lumânări pe-un tort și isprăvile lui Saad sau Casanovă rămând doar niște istorioare răsfoite cu nerăbadare în timpul adolescenței. Comunicare, comunicare, comunicare, verbală, nonverbală, interperonală, întră-n-person(al)ă, de parcă-au fost trimise la păscut urechile în timpul cursurilor de la jurnalism. Atlfel spus aurea mediocritas, schimul frecvenței și resetarea eterului dictează o nuă atitudine: viclenia șarpelui și nevinovăția porumbelului. Astea toate din simpul motic că viața e prea scurtă să citești cărțile care nu îți plac, să vizionezi filme proaste, să asculți tâmpenii și să-ți irosești timpul cu oameni de care ești deconectat fizic, afectiv sau intelectual(citat anonim). Totul sau nimic, jumătate de măsură nu poate exista, ființa umană cu creier și afectivitate nu poate și nu trebuie să accepte sub nici o formă funcția de dilldou din garderoba chiar și a celei mai râvnite femei de pe fața pământului. Calass cum s-ar zice.
Uraganul realității care a doborât edificiile celor doi purceluși din casele de lemne sau paie, mi-a naufragiat esențial castelul realității construit cărămidă cu cărămidă, seară de seară prin lecturi, discuții interesante, documentare și experiențe utile dar usturătoare. Dacă ești în lanțuri și râvnești să zbori, trebuie să rupi zgarda minții și să iei cârma propriului destin în propriile mâinile indiferent de ce spune toată lumea din jur. Am făcuto nu o dată 2005, 2007, 2008, 2010, 2012 și nu am regretat o clipă decizile asumate. Am să schimb macazul de câte ori va fi necesar până voi reuși așez locomotiva existenței pe șinele care i se potrivesc exact și care va pufăi voinicește și luminos până la stația terminus de unde copii mei o vor conduce mai departe.
Sunt oameni care te coboară și care te înalță,  care te adorm și care te dezmeticesc din Matrix, Neo și-a luat ochelari noi și după ce și-a revenit din peridoz, a dat din coate și a fentat toți roboții și toate mutrele deștepte de pe panoul reușitei scolare. Larsson, hipereducat și ultraconectat la rețelele de comunicare prin care circulă ponturi și alte informații utile, i-a pus pe boții din Matrix în slujba marilor idealuri naționale și general umane, despicând de aici boțul lui de aur. Acolo sunt mai mulți care s-au trezit din Matrix și au început să se bucure de jinul extraordinar al veții de acasă, unde și pâine e mai dulce și friptura mia gustoasă și femeile mai iubitoare(darnice, sufletise, etc, etc). Mă uit buimac la cele două tabletși și mă gândesc pe care să o aleg, parcă vreu și un și alta, dar nu se poate  totuși cu #Maica Domnului și cu bigudiuri#.
Mă culc, mai am de dormit trei ore și pe la 9 mă bag iar la plugul de făck-ut bănet pentru cineva, like a slave thinking of his unknown day of freedom or a rebel who have enought blood in his balls, to take his fortune, to love the most wonderfull women, to have the happiest family, and being his own fucken boss and master of his destiny. Tic tac, tic tac, time is close, ask yourself, decide and act in the way that you always wish to follow, and take the place you really deserve.
Te pup, pa pa!!!
Uraganul realității sau Țunamile virtual din 16 iunie 2013.