În căutarea unor răspunsuri...

Stefan Kein, Formula Fericirii. Minunatele descoperiri ale neuro-psihologiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006.
Am citit această carte deoarece are un titlu care nu poate lăsa indiferentă o persoană care este în căutarea unor întrebări şi pentru care în puzderia de ţeluri şi scopuri imediate sau de durată urmăreşte finalmente să fie fericit, împlinit, forma de expresie poate varia dar esenţa este aceeaşi. Mai jos am să public unele idei şi citatate care mi-au părut mai relevante pentru înţelegerea acestui termen şi pentru a coborâ acest termen alături de noi în cotidianul ce ne înconjoară, căci finalmente fericirea trebuie percepută ca pe un mijloc şi nicidecum ca pe un scop în sine.
De la început autorul sugerează că putem exersa tendinţa noastră naturală spre fericire aşa cum exersam o limbă străină. „Fericirea reprezintă trecerea spiritului la o stare mai perfectă. Durerea, dimpotrivă, este trecerea la o stare inferioară”, conchidea undeva Baruh Spinoza. Nefericirea distruge iar fericirea reparcă corpul, te face mai inteligent pe termen lung. A fi fericit înseamnă a fi viu. Numai cine cunoaşte fericirea o poate găsi. Când eşti fericit, sângele pulsează mai repede. La majoritatea oamenilor, diferenţa între starea normală şi fericire e de trei bătăi de inimă pe minut. „Inima are raţiunile ei pe care raţiunea nu le cunoaşte”, scria Blaze Pascal. Emoţiile sunt inconştiente, sentimentele sunt conştiente, iar eroarea unei bune părţi ai oamenilor confundă emoţiile cu sentimentele. O emoţie devine conştientă doar după ce a fost prelucrată de creerul mare. Orice sentiment, deci şi fericirea, apare atunci când creierul primeşte semnale de la corp, pe care apoi le prelucrează, senzaţiile de euforie, fericire, când ne credem în al nouălea cer se datorează faptului că simţim reacţiile corpului. S-a demonstrat ştiinţific că zâmbetul te face fericit, iar prin influenţarea corpului, se pot modifica sentimentele. Zâmbetul te face fericit, dar numai zâmbetul adevărat, creerul nu se lasă păcălit atât de uşor. Sentimentele plăcute nu depind de soartă – le putem atinge şi chiar trebuie să o facem. În creer au loc în permanenţă lupte între senzaţii opuse. Sentimentele pozitive le pot elimina pe cele negative şi invers. Cunoştinţele despre modul ăn care ne putem controla emoţiile ne dau posibilitatea de a ne imbunătăţi dispoziţia prin mijloace foarte simple, în ciuda stresului. Unul din secretele fericirii este controlul emoţiilor negative. Felul în care reacţionam la neplăceri şi starea noastră sufletească sunt strâns legate. În funcţie de starea noastră psihică trăim într-o lune în roz sau gri. „Arta de a trăi constă în capacitatea de a sorbi mierea din fiecare floare şi mai este posibilitatea de a găsi plăcerea în orice nectar”, gândea Heimich von Kleist. Aici mai adaugă aceasta nefericirea poate fi controloată, în timp ce fericirea poate fi învăţată. Bucuria poate deveni o obişnuiţă, tristeţea la fel. Controlul conştient al emoţiilor trebuie exersat, aşa cum se exersează prin antrenamente şi celelalte aptitudini. Antrenamentul transformă creierul , structura lui, ducând la un mai bun control asupra sentimentelor.
Totul se transformă, izvorul tinereţii se află în mintea noastră. „Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp” după părerea lui Dalai Lama. Pe lângă sânge şi apă prin creier mai circulă peste şaizeci de neurotransmiţători, molecule care ne influenţează acţiunile şi trăirile, ele acţionează asupra anumitor circuite neuronale complexe, declanşând relaţii în corp. Nu avem nevoie de un tratament împotriva pasiunii, în schimb instrucţiunile de folosire se pot dovedi utile. Nu putem învăţa să trăim cu pasiunile noastre decât dacă ajungem să le cunoaştem.
Anticiparea unui eveniment stârneşte cea mai mare bucurie, chiar răsplata nu contează actât de mult în această ecuaţie. La oameni senzaţiile plăcute apar în două cazuri: când vrei ceva sau când primeşti ceva ce-ţi place. Cele două trăiri: voinţa şi dorinţa sau anticiparea şi plăcerea sunt declanşate de creier în mod diferit.
Dorinţa şi plăcerea se află într-o relaţie strânsă şi totuşi antitetică. Cel care doreşte nu poate gusta plăcerea în deplinătatea ei. Iar cel caresavurează ceea ce în sfârşit a primit nu mai doreşte în acel moment. Dorinţa este însoţită de imboldul de a depune efort, pe când plăcerea îşi este sieşi suficientă.
Dependeţa este un accident în căutarea fericirii, o dorinţă scăpată de sub control, dependenţa aşa ca multe lucruri se învaţă. Ea este determinată pe de o parte de situaţia în care se află consumatorul, iar pe de altă parte de gene(există predispoziţii genetice pentru consumul unei subsanţe narcotice).
„Cine renunţă la prieteni alungă soarele din lume”, a scris Cicero. Prietenii ne fac să trăim mai mult... Contactele sociale influenţează speranţa medie de viaţă cel puţin la fel de mult ca fumatul, tensiunea arterială, obezitatea sau sportul practicat cu regularitate.
„Din mările Sudului şi până în Groenlanda nu există cultură în care masa cu oaspeţii să nu fie elementul cel mai important al unei întâlniri între prieteni. Familia se adună la masă, oamenii de afaceri pun la cale contracte la restaurant, vizitele de stat culminează cu banchete somptuoase”.
Pasiunea ne influenţează viaţa mai mult decât toate gândurile la un loc. În timp ce gândurile pot fi modificate conştient, pasiunea este adânc înrădăcinată în noi. Trebuie acceptată aşa cum este ea. Pasiunea reprezintă forţa motrice a fericirii, dar tot ea ne poate împinge la cea mai adâncă nefericire...arta de a trăi presupune cunoaşterea propriilor pasiuni şi modul în care ştim să convieţuim cu acestea şi să ne bucurăm de ele.
Omul nu este făcut pentru o viaţă de huzur. De aceea natura ne răsplăteşte pentru activitate, pentru prea multă lenevie plătim în schimb cu senzaţii neplăcute. Lenevia nu ne face niciodată fericiţi, activitatea măreşte bucuria anticipării şi intensitatea plăcerii. Lui Albert Einstein de exeplu îi plăcea să taie lemne, împăratul Diocleţian să cultive legume. „Omul este preocupat de găsirea fericirii, dar fericirea lui cea mai mare stă în faptul de a fi preocupat”. Mişcarea restabileşte buna dispoziţie chiar şi în cazul depresiilor severe.
Variaţiile încântă. Contrastele sunt sursă de plăcere. „Nimic nu este mai greu de suportat decât un şir de zile bune”, nota Goethe. Practicarea rotaţiei plăcerilor merită să apreciezi neprevăzutul căci omul este programat să caute noutatea. Cel care descoperă bucuria, plăcerea imprevizibilului se va bucura pretutindeni de ea. Frumuseţea se află în ochii privitorului. Cel care vrea să trăiască noul în mijlocul lucrurilor cunoscute are nevoie de exerciţiu. Fiecare nouă experienţă, fiecare nouă informaţie dobândită deschide porţi nebănuite către alte descoperiri. Asfel începi o călătorie care poate dura o viaţă întreagă şi ăn careo plăcere urmează celeilalte.
Unul din marele pericole ale singurătăţii este pierderea respectului de sine.
Nu este imposibil să îţi găseşti fericirea singur dar în doi este mult mai uşor. Persoanele căsătorite sunt mai rar bolnave decât cele separate sau divorţate. O relaţie de cuplu fericită poate fi premiza fericirii.
Pofta de viaţa depinde mai mult de modul în care evaluăm o situaţie decât de situaţia în sine. Proasta dispoziţie distruge materia cenuşie. Sportul provoacă senzaţii pozitive, mişcarea favorizând apariţia unor neuroni. Sportul te face mai deştept. A prefera paharul plin este cel mai bun remediu al omului împotriva depresiei, căci stresul îmbolnăveşte.
Creerul modifică realitatea după bunul său plac şi uneori transformă de-a dreptul adevărul în minciună. „Dacă oamenii ar vrea doar să fie fericiţi, nu ar fi atât de greu, dar ei vor să fie mai fericiţi decât ceilalţi, iar acest lucru este aproape întodeauna greu de realizat, pentru că ni-i imaginăm pe ceilalţi tot timpul mai fericiţi decât sunt în realitate”, gândea Montaigne. Privitul în stânga şi în dreapăta ne face dependenţi de ceilalţi şi de poate determina să luăm decizii greşite. „Napoleon la invidiat pe Cezar, Cezar pe Alexandru Macedon, iar Alexandru probabil pe Hercule, care nici nu a existat”, Bertrand Russell.
Goana după recunoaştere şi după avere scade nivelul de mulţumire. Cursa şobolanilor este goana după recunoaştere, bani şi statut social, care nu-şi merită efortul. Ambiţiosul nu poate fi mulţumit nici de îndeplinirea propriilor dorinţe: bogăţia şi influenţa politică, nu îi îmbunătăţesc starea de spirit, pentru că imediat, el îşi fixează o nouă ţintă.
„Trăieşte-ţi propria viaţă”.
Fiecare trebuie să descopre singur ce anume îl face să se simtă bine. Viaţa nu este o probă de 100 de metri în care toţi iau startul din acelaşi loc şi parcurg aceeaşi distanţă. Misterul nu este altceva decât viaţa însăşi. Având o preocupare, creerul fericit începe să uite de sine: ne pierdem complet în ceea ce facem şi în ce se întâmplă în jurul nostru. Munca prea uşoară la fel ca munca prea grea este la fel de nocivă. Oamenii insuficient de solicitaţi sunt expuşi riscului de a se îmbolnăvi de depresie. Succesele mici merită mai mult decât rezultatul final.
Bunăstarea nu garantează automat şi bucuria de a trăi. Acolo unde strictul necesar nu poate fi procurat este practic imposibil să existe fericire. Nu bogăţia absolută, ci repartiţia uniformă a bunurilor influenţează durata de viaţă a oamenilor. Ţările cu diferenţe economice mici au oamenii care trăiesc mai mult şi mai intens. Între bani şi fericire există o legătură paradoxală: deşi după un anumit prag al bunăstării gradul satisfacţiei nu mai creşte, modul în care sunt distribuite fondurile într-o societate este foarte important. Dacă inegalitatea dintr-o societate creşte, pierd cu toţii şi cei bogaţi şi cei săraci. Nu lipsa bogăţiei te face nefericit, ci ideea că deţii mai puţin decât celalţi, ideie care îţi dă sentimentul că eşti insignifiant. Persoanele care au contacte sociale solide trăiesc mai mult şi mai bine.
„Într-o societate cu o slabă coeziune, se dezvoltă nepotismul, deoarece oamenii se simt singuri în faţa autorităţilor clanurilor şi a ilegalităţilor săvârşite de ele. Pentru a nu rămâne în urmă fiecare înşeală cât poate mai bine- ceea ce-i încurajează pe guvernanţi să aibă grijă mai întâi de propriile buzunare. Unde simţul civic al oamenilor este bine dezvoltat, diferenţele dintre venituri sunt relativ mici”.
Omul se îmbolnăveşte în urma leneviei, pierderea slujbei îi afecteză pe oameni chiar mai puternic decât moartea partenerului de viaţă. „Nimeni nu are dreptul să fie leneş”. Oamenii care nu se simt utili se simt umiliţi.
Posibilitatea de a influenţa deciziile politice aduce mai multă fericire decât situaţia contului bancar. Deseori în căutarea fericirii ne suntem nouă înşine obstacol.
Din tot acest amalgam de curiozităţi, speculaţii şi lucruri demostrate expermental, fiecare îşi poate găşi răspunsuri asupra unor probleme care fac parte din preocupările sale. Am înşiruit aici ideile care mi s-au parut mie mai relevante pe care le-am treanscris de pe fişile mele de lectură. Cartea este interesantă şi merită să fie cel puţin răsfoită şi citită în diagonală. Lectură plăcută şi nu pregetaţi a vă cauta, găsi şi trăi fericirea!!!