The show must go on...

Începutul lunii octombrie a venit pe neprins de veste ca prima bruma de toamnă. Ici colo se succedeau zilele ploiase și cele cu soare sub o boltă binecuvantată de eternul soarele care încălzește deopotrivă locurile dragi și meleagurile neguroase ale străinătății. Arendașul cabanei noastre #ultra luxoase# ne-a pus în fața faptului împlinit că de la 1 octombrie, are de primit noii chiriași așa că volens nolens ne-am pus pe împachetat bagajele, lăsând cu o oarecare strângere de inimă apartamentul 702, cu cei peste cinsprezece chiriași din Africa, Asia și Europa. #Cuibușorul# în care am ras o jumătate de teqila cu Ludwig Aristarhovichi într-o frumoasă dimineață de iulie, după care tunisianul de alături a început să arunce cu tigăile, castroanele și fierbătoarele prin geamul bucătăriei căci prea i se învârteau sărmanului în jurul capului terminat de aborii nărăvași de alcool. Bucătăria, cu frigiderul gigantic, mașina de spălat și curățenia izbitoare, a servit timp de mai multe luni drept sala de repetiție pentru proiectul muzical entuziast WonderBe, cu un cârgâz, o româncă și un moldovean. Urmînd fidel modelul komunlacelor sovietice, bucătăria a devenit un adevărat centru social, în care schimbam opinii și idei cu omulenii teleportați din diferite colțuri ale lumii în Dubai fix în apartamentul nostru. Unul din tunisieini specialist în calculatoare, mai mult jobless(șomer) decât jobseeker(în căutarea serviciului), mi-a povestit o groază de lucuri despre țara lui, despre religia asta islamică, la care indirect încerca să mă convertească. El gătea mai întodeauna tocăniță cu multe roșii și ceapă în timp ce July, o fetiță scundă, simpatică și cu un prieten care sfida ceilalți locatari umblând numai în colhoznicii largi prin apartament, din când în când pregătea un fel de mămăligă tradițională în Nigeria. Denumirea acestei fierturi coincidea perfect cu numele ce il purta, întors fără vlagă după o zi aglomerată la restaurant intuiam instant dupa mirosul respingător de șosete că Julia a pregătit recent Fufu, pute pute, dar cică e tare gustoasă, o fi nu zic, dar duhnește așa că am ezitat să gust această delicatesă africană. În timp ce ceilalți colegi de apartament se sufocau de căldură la ultimul etaj din clădire, la noi în odaie era plăcut și răcoros ca la umbra unui nuc, înt timp ce internetul wireless(fără fir) năuceau laptop-urile noastru cu traficul de astă dată dea dreptul mega rapid. În acest sfert de an am avut vreo trei oaspeți în ultra-luxosul meu apartament, iar ca lucrurile să se încheie cu bine, în ultima săptămână vrând să ajut un conațional, m-am pomenit cu patul meu de la etaj serios avariat după ce țâțânele metalele au pârâit sub greutatea omuleanului serios care a vrut pur și simplu să tragă un pui de somn în masterpatul meu de la etaj. Arunc o privire peste umărul drept și văd ca prin ceața beției că odihna din complexul de elită din Al Riga a fost foarte colorat și am ma tras și de aici câteva învățăminte de viață pe care le-am trecut în traista amintirii închinănând un Red Label, pentru pacea și colaborarea între popoare și pentru viitorul promițător, care îmi surâdea ca o domniță drăgălașă dar încă nesigură pe farmecele frumuseții sale#. Tot aici am scris primele scrisori pe care le-am trimis acasă mai în glumă mai în serios și indirect am mai multiplicat valoare amintirilor în care apare ion m cerga zâmbitor, animat și pus pe fapte...
xTeleportat în timp și spațiu nu de o mașină ultrasofisticată la care încă mulți visează ci de un banal taxi public gălbior, cu un șofer pakistanez așa cum scrie legea, am pășit cu emoție din evul mediu în primă contemporanitate, în care atât camerele și anturajul aduceau aminte de casă. Spânzurătoarea din portofel șia întins pacostea de umbră pe vreo doău zile în care am ajuns la mariginea imaginară a pământului, dar tot geografia a câștigat până la urmă și liniștit de nacialnici și hinusul de la payroll, am scuipat cu subînțeles în sân și am luat-o înainte. Zilele astea pline de incertitudine, nu m-au lasat să îmi torn un pidiseat după doua trei tarnite cu cărniță și sălămior moldovenesc. Khalas no problem, arunc o pată de lumină cât jumătate de pagină, decupez colțurile cu mucegaiul neliniștii și aranjându-mi tehnicina patru tuji în mână, deschid un alt capitol din ceea ce a început generic experiențele moldovenești în Emiratele Arabe Unite.
Dacă tot am început jocul , să îl ducem până la capăt, totul ce vine este spre bine. The show must go on...