O de la Octombrie, Opt, Ou, Oră, Orătănii Ori Oleacă din tăti

Mă trezesc într-o după amiază toridă de octombrie. Orătăniile din spatele casei fac baie gălăgios în piscină, bondarii de Colorado, Bristol, Paris sau alte metropole, sorbesc relaxați cocktailuri și bere adânciții în fotoliile de răchită de sub umbrelele barului în timp ce câțiva curajoși o fac pe Spider-Man, cățărându-se pe zidul alăturat balconul nostru(unu: amigo*s dacă cauți adrinalină urcăte până sus și sari în gol fără siguranță, senzația e mai mult decât bestială, ași zice că e mortală dea binelea, doi: faci sport? perfect, dar zic că sala de forță sau munții cu malurile lor abrupte dăltuite de vânt și furtuni ar fi mult mai interesante și mai utile decât un perete presărat cu păsărele). Arunc câteva oase la câinii din burtă care intonau balada Mioriței, și mai împlânt vreo trei chiroane în vajnicii plămâni, ce boala o viață avem nu două. Când
toate afacerile gospodăriei, multe puține, așa cum sunt când ești într-un concediu și nu ai chef de nimic decât de stat, mă apuc de ronțăit niște ferestre din internet, iau câteva notițe și ies din casă. Hotărât, dacă nu am ajuns până la 27 de ani în Franța, Anglia, Tunisia sau aceiași Italie, schimb macazul și pornesc în galop prin Europa fără prea multe bătăi de cap și vame, nu de alta dar la un ceas depărtare de casă le găsesc pe toate adunate în International City. Acolo unde dispar clădirile înalte își fac loc ofițerii arhitecturali, alcătuind șirurile de vile din cartierele așa zise rezidențiale, la capătul acestora reîncepe pusita sau șantierul de construcții. Autobusul 53 era arpoape gol, având ghizdanul în spate și pălăria pe ochi să-mi ferească ochii de razele puternice a soarelui în asfințit, treceam când de la un geam la altul, luând poze în stinga și-n dreapta. Intrarea pe harta geografică sau mai bine spus în International City este străjuită de un adevărat Dragon(mai exact o nămilă de centru comercial în forma animalului mitologic, care are în lungine nici mai mult nici mai puțin 1,4 kilometri, adăpostind produsele a peste 3000 de companii chinezești). La stația terminus șoferul filipinez îi strigă unui tip care lega abia abia două vorbe în engleză, kalas, exit și încerca să-i explice omuleanului că mai departe călătoria continuă fie pe cămile fie pe covorul fermecat, cale de întoarcere este, nu departe, dincolo de drum. Aprind chibriturile imaginației, găsesc vreo trei cameramani ocazionali și repetând tautologic cacofonic niște exprimări înădușite de aerul formal al dărilor de seamă plicticoase, închei escapada internațională cu o bere cu gust de granate nu altundeva decât în Russian Cluster. Noaptea, lună atârnată în golul nopții tremură vreo două, trei ceasuri în ritmurile celor trei chitare adunate pe de pe două continente la un UN-PLUG show pe malul râului în inima parcului de golf peste drum de DCC. Dacă tot mă @luam@ de oamenii care fac alpinism pe zidurile hotelului, am zis să O_rdonez O_leacă viermii lecturilor, petrecându-i cu nostalgie pe valurile uitării pe septagenerii lui Gabirel Garcia Marquez îndrăgostiți pe vremea holerei din îndepărtatele Caraibe, în timp aventurile lui Giacomo Casanova au poposit momentan într-un con de umbră și nu mai adânc decât în pivnițele Inichiziției venețiene conduse de cei trei cenzori specialiți obligați să vegheze moralitatea și integritatea cercului aristocratic elitar ale urbei.
Trecând adânc de miezul nopții, răscolim cu un prieten aluatul discuțiilor despre dezvoltarea continuă a personalității, încet și tacticos savurând fiecare înghițitură de Budweiser, după care bat ultimele rânduri la acest material și urez tuturor buna dinimeața, ai Dubai este ora 7:00.





Comments

Popular Posts