Jan 16, 2014

15 ianuarie 2014, Moldova unu Noruăi 2, Meciul zilei în Abu Dhabi

De câteva zile am prins gustul lecurii și a muzicii de pe mixcloud. Nu știu cum o fi trăind oamenii ăștia, ce vise au, ce preocupări, ce pasiuni și în ce lume trăiesc, dar am o certitudine că e ceva cu totul și cu totul diferit de obtuzitatea unei existențe cotidiene mărginite de traseele cenușii casa-muncă, WTF. Interfața interesanta a acestui site, plus colecțiile muzicale pe gustul și dispoziția fiecăruia, de la dubsteb, indie, rock, R&B, Funk/Soul, tehno sau electro. Toate începuturile sunt capricioase și poate de aceea am început anul fericirii și a dragostei, anul 2014 potrivit calendarului chinezesc este anul calului, an al belșugului și al marilor împliniri, am început acest an răsfoind laborioasa lucrarea a lui Vladimir Nabokov, Lolita. Auzisem pe ici pe colo de acest titlu, am răsfoit mai multe rezumate și totuși într-un final după mai multe luni de căutare mi-am luat-o. Fără nici un dubiu omuleanu cu condeiul în mână a avut creierul brazdat de striațiuni adânci, nu de alta dar am fost nevoit să iau creionul în mână și să încep din nou să învăț limba engleză, metaforele, figurile de stil și alte artificii tehnice de scriitură ce-l deosebesc pe Nabocov de alți prozatori necesită o înțelegere concretă și puncutală a fiecărei propoziții. @Mai cu greu mai cu dea sila, Uite asa-u pornit în veac, Si danila și setila, Și Dănilă prepeleac@
Dăunăzi am primit un link de la Bianca pe una din rețelele de socializare așa că așezându-mă comod în fotoliul rabatabil într-un colț de bucătărie, am început să răsfoiesc aventurile Lolitei și a unchiașului Humbert în ritmurile tehno, electro și mai știu eu ce alte ritmuri compilate plăcut într-un mix de vreun ceas de vreme de romancă noastră zburătoare, fata cu mult talent și suflet mare, răsărită acum cateva decenii într-o localitatea aflata la limita între mit și realitate, Satul Mare.
Anul trecut pe 15 ianuarie postam o melodie la chitară pe versurile lui Mihai Eminescu, în 2014 am răgușit pe stadionul Mohammed bin Zayed din Zayed sport city încurajând și susținându-i pe tricolori, să fiu mai exact pe Onică, Ioniți, Suvorov și compania lui Ion Caras, care recent au naturalizat un brazilian să dea mai multe goluri, căci poate vom ajunge și noi cândva la un turneu final. Împresii: Staionul de vreo 40 de mii de locuri a răsunat prima repriză datorită celor 15-20 de moldoveni adunați la meci, parte veniți din Dubai parte de pe loc din Abu Dhabi. Istoria confruntarilor celor două selecționate Moldova și Norvegia prezintă o evoluție slăbuță a naționalei noastre care a luat bataie mai tot timpul un de a fost prinsă în amicale sau în califocările pentru mondial sau europene. Păstrez încă vie amintirea meciului cu Norvegia pe timpurile celebrului stadion republican din Chișinău când în plin noiembrie a început o ninsoare etraordinar de frumoasă și chiar dacă ai nostri au marcat primii, John Carew, pe atunci titular la Olimpique Lyon, înat și mășcat cât doi moldoveni luați la un loc a catapultat două goluri în poarta noastră și a readus tăcerea momentană pe stradion. Liniștea din tribunile din  Abu Dhabi era fără îndoială apăsătoare, dar comentariile și buna dispoziție a unor omuleni dornici să mai schimbe vreo două trei cuvinte în limba lui Eminescu, Creangă, Druță, Pușkin au creat o atmosferă plăcută ca acasă, între prieteni care nu avea cum să pălească după egalarea din prelungiri a norvegienilor și a golului secund ce le-a adus victoria la sfârșitul celor 9o de minute.  Nu știu cu au petrecut cei din Oslo acestă vistorie în amical, dar noi ne-am bucurat din toată inima văzându-i pe ai noștri jucând oleacă de fotbal în UAE, marcând primul gol și salutându-l pe Nicu Timoflti, care ne-a adus biletele și care mai ieri apărea la ProTV la știrile din sport. Florii femeii, bere, mici, semințe și fotbal bărbatului și un pat moale și odihnitor care nu scârție prea tare și poți bifa ziua cu un v mășcat că ai mai făcut ceva diferit de șablonul robotic al cursei șobolanului fugărit de marazmurile inutile.
Pax vobiscum.
Ion M. Cerga , 16.01.2014.

No comments:

Post a Comment