Cultura ne uneşte şi ne face mai puternici

      După destrămarea Uniunii Sovietie, statele care şi-au declarat independenţa, au ales direcţii diferite de dezvoltare, fapt care a influenţat seminificativ procesul de revitalizare economică, politică şi culturală după prăbuşirea colosului cu picioare de lut. Ceea ce uneşte germanul din partea estică, lituanianul, ucraineanul şi polonezul este trecutul, moştenirea "culturală şi ideologică" sovietică, care ne este familiară şi nouă. 

      La sfârşitul săptămânii trecute, între 25-27 mai, Muzeul Zemstvei din Capitală a găzduit Festivalul Cultural European Tandem.Circă 47 de manageri culturali din peste 31 de oraşe europene, au venit să propună un nou stil de abordare a realităţilor cotidiene prin intermediul picturii, teatrului şi filmului. Redescoperirea vieţii şi a micilor bucuriii cotidiene amestecate cu cioburile de la sticlele de bere de lângă tomberon, legănate încet în primele trolebuze ce aduc deşteptarea în oraşul de piatră albă, oraşul încremenit şi mereu altul, tatăl vitreg al boschetarilor şi mama grijulie a punk-erilor care cântă la chitară prin centru oraşului, pentru a cumpăra berea pe care o vor bea cu prietenii într-unul din parcurile capitalei. 

     De câteva săptămâini încoace am avut posibilitatea să particip la mai multe evenimente culturale, astfel am aflat de la unii prieteni prin intermediul reţelelor de socializare despre festivalul cultural de la un "muzeu fantomă". De câte ori treceam pe strada Şciusev vedeam o clădire istorică galbenă, lăsată parcă în voia sorţii, incinta care a găzduit festivalul cu pricina. Noile direcţii culturale au ales locul cel mai potrivit pentru a amenaja expoziţia post-modernistă, non-conformistă şi greu de înţeles. Intru în prima sală şi mă uit la o compoziţie alcătuită dintr-o bucată de tablă dreptunghiulară ruginită şi o coală mică de hârtie pe centru pe care era desenată o clădire cu o uşă şi câteva ferestre. Mă uit la subiectul misterios al artei contemporane şi măreţia mesajului acesteia îmi dă eror la windows şi sunt nevoit să dau un refereş la creier. În altă sală am aflat despre călătoria a două fotolii, primul aparţinea unui imobil în care se ascundeau evreii de nazişti, al doilea fotoliu făcea parte din mobila de birou al funcţionarilor celui de-al treilea Reich, autorul acestui proiect a încercat să îi pună pe oameni să se gândească ce impact poate avea omul asupra unui obiect şi dacă aceste fotolii poti fi generatoare de energie pozitivă sau negativă. O altă ciudăţenie de la Festivalul Cultural European Tandem a fost camera tapisată de jur împrejur, tavanul, pereţii şi podeau cu imaginile primului Comex ucrainean(Voroshilovgrad). Tot primblându-mă prin muzeu şi abia începând parcă să prind ritmul festivalului ajung în sala cu patru monitoarepe care era proiectată activiatea dintr-o bibliotecăl. fiecare ecran prezentând un unghi diferit de celelalte. Cei prezenţi au putut să-şi aducă aminte de copilărie privind ramele de stică în care erau încadrate obiecte adunate la nimereală, un chibrit ars, un timbru de acciz şi o bucată de material, pe care fiind copii le îngropam în mare taină, sperând că peste ani nimicul va deveni o valoare extraodrinară. În tot acest timp pe holurile muzeului puteai să auzi polonezi, germani, englezi, italieni, ucraineni, ruşi şi români comentând cele văzute şi povestindu-şi lucruri interesante despre artă, om, viaţă, politică, societate şi tot aşa la infinit. În curtea interioară a muzeului vizitatorii discutau parte tolănăţi pe canapele, scaune rabatabile sau legănându-se într-un hamac ori scrânciob. Conversaţiile erau acompaniate cu bere, ţigări şi fundal de tam tam-uri şi muzică din anii 70-80, căci pe la orele 22, a început un recital muzical a unei trupe englezeşti din Newcastle în sala mare, unde lumea a dansat în lumina oscilantă a becurilor colorate şi a golbului din oglinzi. Pe la miezul nopţii a urmat o chermeză cu plăcinte, cabanos, chips-uri şi alune, asftel participanţii la eveniment au putu savura din atmosfera prietenoasă, tinerească, diferită şi cosmopolită de pe holurile muzeului până spre dimineaţă. 

    Cultura ne uneşte şi ne face mai puternici, arta topeşte rutina şi clişeele morale, socile sau politice care rup din libertatea noastră de gândire, din liberul arbitru, din ideia de a trăi pentru tine însuţi şi nu pentru cineva sau ceva.  Unul din vizitatorii muzeului ne-a spus că  i-a plăcut mult ideia şi felul în care a fost organizat acest festival şi că va aştepta cu nerăbdare următoarea lui ediţie. Pe final el a mai spus că schimbrile de exerienţă a managerilor culturali străini cu cei locali vor contribui la elaborarea proiecte care vor contribui la  realizări artistice admirabile. Muzeul Zemstvei de pe Strada Şciusev col cu Maria Cebotari, continuă să îşi aştepte vizitatorii şi cei interesaţi de trecut, prezent şi viitor. 

Să fie Rock-n-Roll şi în Chişinău!!!!

Căutam sponsori pentru revistă.

În loc de dedicaţie...

Din câte mă ţin minte caut femeia ideală în una din felinele ce populau mediiile în care mă invârteam ca un titirez la şcoală, în cercul de dansuri, la facultate sau la locul de muncă. S-au topit zăpezi şi au venit primăveri până am descoperit ochii tainici şi zâmbetul plin de înţelesuri într-un transport public, nici prea plin, nici prea gol, tocmai potrivit pentru întâlniri schimbătoare de destine şi vieţi. Vorbesc la trecut dar mă refer deopotrivă la prezent şi viitor la perechea ideală, care niciodată nu va coincide cu proiecţia stereotipică pe care şi-o formează creerul sub influenţa pornirilor carnale sau a situaţiilor de moment. Nu ştiu singure ce doresc şi încearcă să redescopere chibrituli şi roata, iar cel care le reaminteşte că toate au fost deja inventate şi reinventate, eşti catalogat ca indecent, nesimţit şi stăpânul seifului complicat şi lucitor golit de calităţile care gâdilă orgoliul şi ceva în plus a Evei ridicate în slăvi aruncate în gol...  Viaţa de aceea este extraordinar de frumoasă pentru că de fiecare dată poţi descoperi noi realităţi, noi planuri care scapă privirii obosite de seceră şi ciocan şi pentru că atunci când îţi pare că eşti la limita prăpastiei intervine cineva magistral în destinul şi viaţa muritorului. A fost, este sau încă vom fi ceea ce suntem e doar o chestie de timp şi nu întodeauna aceasta depinde de noi, viaţa-i divină.

Nekrotitanium şi FoosBook sau (re)descoperirea culturii din Chişinău

Acum câteva secole în urmă, literatura cu miros de mucegai şi pironită de regulile clasicismului a fost readusă la viaţă de curentut iluminist. Pe la noi ce-i drept lumeanu nu se prea înghesuie la teatre, concerte şi librării, dar oricum în capitala europeană de pe malurile Bâcului se mai face totuşi puţină cultură: lansări de carte, festivaluri de muzică, dans şi film. Arta dramatică era văzută de intelectualitatea modernităţii româneşti ca unul din cele mai însemnate mijloace de promovare a valorilor naţionale, general-umane şi de formare a conştiinţei cetăţeneşti. Rol pe care şi l-a păstrat într-o oarecare măsură. Noi, cei din secolul informaţiilor, care trăim în perioada post-modernismului cultural ajuns şi pe dulcele meleaguri mioriti, de vreun an sau doi putem să ne bucurăm de spectacolele şi festivalurile teatrului nou(undergraund, gen FoosBook). Luni, atunci când actorii de la teatrele naţionale se odihnesc, am avut plăcerea să urmăresc pentru întâia oară,  un monospectacol şi o piesă după un roman 100% undergraund, Nekrotitanium scris de Mitoș Micleușanu şi Florin Braghiș, băieţii de la proiectul Planeta Moldova. La 14 mai, a fost ultima piesă jucată în această stagiune de artiştii de la Laboratorul de Teatru Foosbook, condus de Mihai Fusu, care alături de alţi regizori şi artişti promovează noile tendinţe din arta dramatică. Astfel, spectatorul nu doar a asistat la o piesă teatrală, dar a avut şi posibilitatea să discute şi să comenteze cele văzute pe scenă cu prietenii şi actorii la un pahar de vin sau la o ceaşcă de cafea. Piesa Nekrotitanium, în regia Luminiţei Ţîcu a fost jucată de Alexandru Pleşca, care i-a captivat pe cei prezenţi prin energia şi naturaleţea cu care a imitat tipologiile de moldoveni, de la tractoristul alcoolic la zgribţuroaica milionară Serafima Cozonac şi Ionel, băiţelul nemuritor capabil să schimbe istoria omenirii de pe pământ şi a celei de dincolo. L-am văzut pe Alexandru în mai multe piese în alte locaţii şi sunt convins că are toate calităţile artistice să ajung un mare actor. Pe durata spectacolului a sunat ca un laitmotiv melodia ajunsă deja celebră: "Ma uit în ochi la americani, ma uit în ochi la engleji, ma uit în ochi la franţuji şi nemţi, mă uit şi la japoneji, în ochii lor eu doar una văd, în ochii lor eu doar una aud, invidia că nu-s moldoveni". Am descoperit că în Chişinăul drumurilor cu gropi, străzi intunecoase şi Schumacher-ii din microbuse, mai sunt lucruri şi oameni frumoşi şi talentaţi care încercă să facă lumea mai bună şi viaţa mai colorată.

  "Nekrotitanium pune în discuţie prejudecata că Republica Moldova ar fi un tărîm al nesiguranţei şi criminalităţii, în care oamenii sînt impulsivi, agresivi şi imprevizibili. Personajele acestei cărţi sunt alăptate cu votcă şi nu cu lapte, ele vomită cînd beau din greşeală apă, sunt zvîntate în bătăi de părinţi, sînt violente şi crude, ucid şi sînt ucise cu sînge rece, lăsînd sau îngroşînd grămezile de cadavre din jur, indiferent că acest lucru se întîmplă la praznice unde lumea a mîncat chifteluţe de porc bolnav sau pe cîmp unde sînt călcate de buldozere. Pentru că numărul crimelor pe metru pătrat depăşeşte limitele pînă şi celei mai bogate imaginaţii, acest lucru ne face să credem că autorii romanului au încercat să deconstruiască prejudecata că anume asta e adevărata imagine a Republicii Moldova.” (Dumitru Crudu)

poze:http://www.facebook.com/photo.php?fbid=3265609493400&set=a.3265609413398.142069.1662153061&type=3&theater

Un om cât o epocă

             Atât timp cât sunt ridicate rugăciuni în sfintele lăcaşuri şi oamenii tot mai grăbiţi găsesc timp şi pentru literatură, putem spera că pământul nu va sări de pe orbita sa milenară şi soarele se va ivi mai luminos şi mai puternic de după norii grei. 

            După o pauză de mai mulţi ani, începând cu 2009, Aureliu Busuioc, a publicat mai multe volume de cărţi pentru copii şi adulţi, reamintind celor împătimiţi de lectură, că scriitorul de la Codreanca, Străşeni nu şi-a tocit definitiv condeiul artistic. În prezenţa mai multor scriitori şi critici literari, a fost lansată, ieri 17 mai 2012, două volume ale autorului "În căutarea piederii de timp", colecţie de eseuri şi romanul "Şi a fost noapte...".
            Cuvinte de omagiu au adus mai mulţi amici în ale scrisului, discipoli şi critici literari. Constantin Cheianu a ţinut să sublinieze rolul însemnat al prozei lui Aureliu Busuioc, pentru a înţelege mai bine ce zace în sufletul basarabenilor care au întâmpinat cu pâine şi sare deopotrivă trupele sovietice şi pe cele ale armatei române. "Şi a fost noapte..." apare ăn viziunea lui Mircea V. Ciobanu, "o istorie melodramatică, pe alocuri lacriimogenă, nuvelă cinematografică perfectă. Este un roman sincopat, scenele schimbându-se exact ca-n filme, atunci când se trece de la un cadru la altul".
            După încheierea aprecierilor critice, a laut cuvântul si "vinovatul" întâlnirii cu pricina, Aureliu Busuioc. Acesta a mulţumit pentru aprecierile făcute. Am avut o viaţă plină cu de toate şi bune şi rele. Acum la 84 de ani este timpul să revin la cel dintâi plan al lui Dumnezeu şi să mă îngrijesc de cele veşnice. Vreau să anunţ publicul că ultima mea apariţie de acest fel, căci la drept vorbind, nici nu îmi plac adunările plicticoase şi nu am avut prea multe de acest fel până acum. De-a lungul timpului am avut mulţi prieteni care nu mi-au fost chiar întodeauna prieteni şi am avut duşmani care au fost mai de hai decât duşmanii.Atacurilor aduse în adresa mea de unii jurnalişti am preferat să nu le raspund şi nici să intru în polemică cu aceştia. Păcat că în ţara aceasta nu există legi care să interzică cetăţenilor să se nască idioţi". La acestă aluzie a venit raspunsul inspirat că "se lucrează aspura acestui proiect" venit din partea lui Oleg Efrim, Ministru Justiţiei din Republica Moldova. Aurel Busuioc a încheiat prin a ura tuturor celor prezenţi să nu amâne să iubească, căci "dragostea este cea mai frumoasă parte a vieţii, fi-ţi întodeauna îndrîgostiţi, căci dacă dragoste nu e, nimic nu e". Particpanţii la eveniment au putut să schimbe câteva cuvine cu autorul, care a personalizat şi cărţile celor care au cumărat din cărţile domniei sale. Un om care a trăit în timpul războiului, a foametei şi a represiilor comuniste este o icoană vie a unei bucăţi de istorie clădită cu lacrimi şi sânge, Aureliu Busuioc este un om cât o epocă.

Cumătrii de azi şi ieri!!!!

Niciodată fiind invitat la vreun prohod sau la vreo pomenire, nu m-am documentat de ce şi pentru ce se dau pahare de vin şi lumânări de sufletul unui om sa a altuia. Poporul român s-a născut creştin potrivit tradiţie Bisericii Ortodoxe Române, totul începând de la Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, Apostol care a reuşit până la martirajul său să propăvădiuască în Sciţia Mionor, Doborogea de azi, şi mucenicii dela Niculiţel ne stau drept marturie despre aceasta.
Moldova, Republica exsovietică dintre Prut şi Nistru, supusă unei ample campanii de ideologizare, deznaţionalizare şi spălare de creer sistematică a reuşit timp de mai bine de 200 de ani să rămână creştină. "Am vreo 29 de ani şi am reuşit să botez vreo 5-9 copii, dar indiferent că muncesc în Italia şi viaţa nu e uşoară nici acolo , nici aici în Moldova, consider o datorie morală şi creştină, faţă de părinţi, moşi şi strămoşi să continuăm păstrarea tradiţie care are drept rezuiltat perpetuarea neamului şi a identităţi noastre naţioanle şi spirituale", a declacrat Vitalie, naşul mare al nepoţelei mele Anişoara Psarenco, reîntors de curând acasă pentru o scurtă perioadă pentru cumătria îngeraşului nostru. Părinţii spirituali de la botez, nu au doar menirea să ajute cu un ban şi cu un colet substanţial dragii cumătri şi pe micuţa Anişoara, dar şi de a călăuzi acest tânăr suflet pe calea mântuirii!!!!
Iubesc Moldova noastră rămasă oarecum în urmă la mentalitate şi la alte chestii în raport cu ţările europene, dar o ador mult pentru sufletul, dragostea şi omenia care face că în ţara tutuoror imposibilitîţilor, să mai naştem copii, să mai mergem la botezuri şi cumătrii, cununii şi să îi învăţăm pe cei mici ai nostri ce frumos a fost odată când doi lei costa un dolar, şi mâncam două bileaşuri cu un leu, când despre sex vorbeam doar în şoaptă şi eram tare ruşinoşi să vorbim despre chestii dintre băieţi şi fete. Când binele şi răul nu se limita la ecranul plasmei părinţilor noştri şi ne bucuram prosteşte de ploaia de după arşiţa de vară, sau mirosul dulce de salcâm în primăverile de la liceul Berezovschi, şcoala amalgamului de amintiri prin care am trecut cei mai mulţi din cumătrii prezenţi. Iubesc Moldova şi iubesc oamenii care au tăria să rupă firul în pantru pentru bine lor şi a celor din jur, maxim repsect pentru cei întorşi în ţara Moldovei de Mâîne. Dumnezeu să ne ajute şi să ne călăuzească calea spre izbândă, cîci dacă nu noi, atunci cine va ridica ţara noastră din genunchi. Atât timp cât mai bate cineva doba şi mai sunt ciuturi pe la fântâni mai putem spera la mântuire, Hristos a înviat!!!

Ziua Europei in Capitala tineretului Cahul, 9 mai 2012

Transmisiunea în direct a evenimentelor culturale de ziua Europei din capitala tineretului Cahul a fost o experienţă interesantă pentru mine. Nu am mai vorbit anterior niciodată la radio şi am avut emoţii care s-au făcut simţite pe alocuri. Eu am avut misiunea de a relata despre mesajele pentru Europa ale locuitorilor oraşului. Să vedem ce ne-au scris aceştia: Sunt pentru o Europă liberă şi echitabilă, salubră şi fără arme străine, este părerea Dianei, elevă în clasa a X-a, Sergiu ne-a scris: Suntem ca voi...Stimaţi-ne! Unul din cele mai interesante mesaje mi s-a parut cel al lui  Axenti Cornel, student la Universitatea de Stat din Cahul, care a notat următoarele: Europa, Mersi pentru că le oferi de muncă părinţilor noştri, dar ne dorim Europa la noi acasă. Alisă isi doreste ca mama ei să se intoarcă acasă, în timp ce Elvira spera ca Moldova să adere la Uniunea Europeană, pentru a putea vizita mai multe ţări şi pe surioara sa. Am avut şi câteva mesaje în limba rusă de exeplu Vladimir i-a urat Europei Pace şi prosperitate, Alexandra, eleva in clasa intai, a scris că le doreşte europenilor sănătate şi libertate. Prin intermediul Radio Moldova Butuc Ion, a transmis salutării mamei sale din Italia şi tuturor moldovenilor din Europa. Spatiul european apare din mesajele pe care le-am adunat un teritoriu cu un înalt nivel de viaţă şi salarii mari. La Cahul  am mai aflat ca cei dintre Prut si Nistru cunosc problemele de ordin economic din uniunea europeana, astfel sergiu, elev in clasa a 5-a le-a urat europenilor sa depaseasca cat mai rapid criza economica,  care afectează indirect si locuitorii Republicii Moldova. Acestea am avut a va spune despre cele intamplate si vazute de 9 mai la Cahul, capitala tineretul european. La multi ani Europa si Hristos a înviat! A fost Ion Cerga, reporter Radio Moldova Tineret.

Sărbătorile oficiale la pachet

Dacă tot e bine şi frumos pe dulcele meleag mioritic şi interfluvial, autorităţile au pregătit în acest frumos început de florar un cadou deosebit moldovenilor: sărbători-la-pachet. 

Petrecerea a început cum nu se poate de bine cu o zi de pregătire în toată regula. Astfel încât în ajun, pe 30 aprilie, amatorii de iarbă verde au golit frigiderele de bere şi producătorii de carne au vîndut tone de carne golind stocurile, toate acestea s-au făcut pentr ca de întâi mai, padurile şi parcurile din întreaga ţară să geamă de petrecăreţi, tosturi pentru preşedinte şi nacilnicul care a dat vreun avas şi nelipsitele tone de gunoi lăsate în urma pentru activiştii de la Hai Moldova de pe 12 mai).  În PNMA(Piaţa Marii Adunări Naţionale) de 1 mai s-au adunat şi câţiva oameni cu steaguri, pancarte şi discusruri populiste specifice festivităţilor socialiste, căci ce mai una alta, fantoma comunistă încă mai bântuie ţara noastră.
Nici bine nu am reuşit să intrăm în rutina serviciu-casă-familie-copii-serviciu-scârbici(datorită lefilor ultra-motivante) că a şi sosit 9 mai, petru occidentali ziua Europei, în care se celebrează 61 de ani de la formarea UE şi 67 de ani de la încheerea celui de-al doilea război mondial. Celebrarea zilei Europei a fost stabilită pentru data de 12 mai în capitală, în timp ce colaboratorii Radio Moldova Tineret, au realizat astăzi o transmisiune în direct de la Cahul unde mai multe ONG-uri au organizat un şir de manifestări cultural-artistice dedicate Zilei Europei. Pe drum am trecut prin mai multe sate şi am fost surprinşi de mulţimea de elevi de la clasa întâia la a doisprezecea îmbrăcaţi de sărbătoare, anranjaţi câte doi sau în grupuri compacte în jurul monumentelor eroilor războiului, asistând la tedeumuri şi cuvantările primarilor sau vetereanilor de război. Întrebarea firească care mi-a venit imediat în cap a fost:  hei lume, ce înseamnă 9 mai pentru Europa, ce înseamnă 9 mai pentru moldoveni şi  cum realizăm podul spiritual dintre noi şi ei, între locuitorii Moldovei şi visul unui trai mai bun, mai prosper şi mai sigur în Uniunea Europenă?
Sâmbătă, 12 mai în Moldova se va desfăşura campania de curăţare a spaţiilor verzi Hai Moldova, iar în centru oraşului va avea loc încă o rundă de demagogie şi manipulare: "Moldova o ţară europeană locul căreia este în Uniunea Europeană". Pentru a crea împresia unei prezenţe masive a populaţie la eveniment organizatorii au promis tinerilor încheerea festivităţilor cu un concert unde vor evolua interpreţi de la noi şi din străinătate.

Satul arde dar baba se piaptănă. Îmi plac şi mie sărbătorile dar în limita bunului simţ. Dacă o ţinem tot petrecând într-o veselie ăn continuare teamă mi-i să condamnăm următoarele generaţii să tot îndure tranziţia interminabilă şi realităţile dulci-amărui de astăzi. 

Poze: Ana-Maria Pancu, Cahul, 9 mai, 2012.

Pâinea de la iepure...

A trecut mai bine de o lună de la ultimul articol postat pe blog şi cu siguraţă netul a ramas mai curat şi mai lipsit de tâmpenii debitate de mine. Luna aprilie la drept vorbind a fost perioada patimilor pentru ficat şi pentru stomac pentru o bună parte din mult iubiţii mei concetăţeni. Bucuria Învierii pentru mine a însemnat nici mia mult nici mai puţin o reevaluare a ceea ce sunt, ceea ce fac şi ceea ce sunt. Între numarul nesfârşit de pahare cu vin şi bere, tosturi pentru sănătate sau de suflet, eu m-am simţit cel mai absent om în toată această poveste treaz trezuţ, dar dornic de un sabantui monstru cu multa bere, fum şi fete. Inspiraţia pe unde m-a ocolit pe unde m-a pocnit, nu a ajuns să fie gâdilită prin apăsări de taste. Extremele sunt rele de orice natură ar fie ele şi dacă printr-un joc al întâmplării descoperi calea de mijloc şi o trăieşti redescoperi micile plăceri, buburuza care se aşează pe carte când citeşti în grădină, cruzimea primelor firicele de iarbă, aroma florilor de salcâm, vişin şi cireşi. Marele canal Suez a găsit o replică în miniatură în Şendrei, raionul Nisporeni, unde pentru a evita inundarea peşterii comorilor, beciul bunucii, am săpăt dita-mai şanţul din curte în grădină, ceva î genul tunelului dintre Marea Britanie şi Franţa. Săpam în grădină şi îmi treceau prin cap tot felul de maxime de genul munca l-a făcut pe om, ceva cu arbeiten arbeiten şi cine nu munceşte să nu mănânce, WTF, burdănăşilor din mercedesuri şi de prin birourile luxos lustruite să le dai sapa în mână şi "fire in the hole" la prăşit patlagele şi porumb. Moldova este o ţară agricolă şi e total absurd cred ca roşiile din salata de pe mesele noastre să fie turceşti...