Acum câteva secole în urmă, literatura cu miros de mucegai şi pironită de regulile clasicismului a fost readusă la viaţă de curentut iluminist. Pe la noi ce-i drept lumeanu nu se prea înghesuie la teatre, concerte şi librării, dar oricum în capitala europeană de pe malurile Bâcului se mai face totuşi puţină cultură: lansări de carte, festivaluri de muzică, dans şi film. Arta dramatică era văzută de intelectualitatea modernităţii româneşti ca unul din cele mai însemnate mijloace de promovare a valorilor naţionale, general-umane şi de formare a conştiinţei cetăţeneşti. Rol pe care şi l-a păstrat într-o oarecare măsură. Noi, cei din secolul informaţiilor, care trăim în perioada post-modernismului cultural ajuns şi pe dulcele meleaguri mioriti, de vreun an sau doi putem să ne bucurăm de spectacolele şi festivalurile teatrului nou(undergraund, gen FoosBook). Luni, atunci când actorii de la teatrele naţionale se odihnesc, am avut plăcerea să urmăresc pentru întâia oară, un monospectacol şi o piesă după un roman 100% undergraund, Nekrotitanium scris de Mitoș Micleușanu şi Florin Braghiș, băieţii de la proiectul Planeta Moldova. La 14 mai, a fost ultima piesă jucată în această stagiune de artiştii de la Laboratorul de Teatru Foosbook, condus de Mihai Fusu, care alături de alţi regizori şi artişti promovează noile tendinţe din arta dramatică. Astfel, spectatorul nu doar a asistat la o piesă teatrală, dar a avut şi posibilitatea să discute şi să comenteze cele văzute pe scenă cu prietenii şi actorii la un pahar de vin sau la o ceaşcă de cafea. Piesa Nekrotitanium, în regia Luminiţei Ţîcu a fost jucată de Alexandru Pleşca, care i-a captivat pe cei prezenţi prin energia şi naturaleţea cu care a imitat tipologiile de moldoveni, de la tractoristul alcoolic la zgribţuroaica milionară Serafima Cozonac şi Ionel, băiţelul nemuritor capabil să schimbe istoria omenirii de pe pământ şi a celei de dincolo. L-am văzut pe Alexandru în mai multe piese în alte locaţii şi sunt convins că are toate calităţile artistice să ajung un mare actor. Pe durata spectacolului a sunat ca un laitmotiv melodia ajunsă deja celebră: "Ma uit în ochi la americani, ma uit în ochi la engleji, ma uit în ochi la franţuji şi nemţi, mă uit şi la japoneji, în ochii lor eu doar una văd, în ochii lor eu doar una aud, invidia că nu-s moldoveni". Am descoperit că în Chişinăul drumurilor cu gropi, străzi intunecoase şi Schumacher-ii din microbuse, mai sunt lucruri şi oameni frumoşi şi talentaţi care încercă să facă lumea mai bună şi viaţa mai colorată.
"Nekrotitanium pune în discuţie prejudecata că Republica Moldova ar fi un tărîm al nesiguranţei şi criminalităţii, în care oamenii sînt impulsivi, agresivi şi imprevizibili. Personajele acestei cărţi sunt alăptate cu votcă şi nu cu lapte, ele vomită cînd beau din greşeală apă, sunt zvîntate în bătăi de părinţi, sînt violente şi crude, ucid şi sînt ucise cu sînge rece, lăsînd sau îngroşînd grămezile de cadavre din jur, indiferent că acest lucru se întîmplă la praznice unde lumea a mîncat chifteluţe de porc bolnav sau pe cîmp unde sînt călcate de buldozere. Pentru că numărul crimelor pe metru pătrat depăşeşte limitele pînă şi celei mai bogate imaginaţii, acest lucru ne face să credem că autorii romanului au încercat să deconstruiască prejudecata că anume asta e adevărata imagine a Republicii Moldova.” (Dumitru Crudu)
poze:http://www.facebook.com/photo.php?fbid=3265609493400&set=a.3265609413398.142069.1662153061&type=3&theater
Comments
Post a Comment