Bântuind între Marte și Venus

Oamenii sunt un produs social care evoluează continuu într-o direcție sau alta. Unul încearcă să-și lărgească orizonturile și experiențele cognitive, spirituale, emoționale în timp ce altul își construiește cărămidă cu cărămidă cărăruia îngustă pentru satisfacerea celor mai primare necesități fizilogicie și sociale. Acolo pe unde nu are trecere verticalitatea morală și cinstea își face locșor pupincurismul, mintea obtuză, ipocrizia și adevărul cinic formulat de Nicolo Machiaveli, scopul scuză mijloacele.
Dacă epoca consumismului arborează stindardul pe care este gravată maxima ești ceea ce mănânci, ești ceea ce îmbraci, ești ceea ce ai în posesie de la accesoriine neînsemnate și bibelouri la imobile în centre istorice, colecția de mașini de lux sau sport din garaj, aspect al realității care este completat în contrast de mințile culte, lucide, citite cu sacourile roase ăn coate, înghesuite în garsonierele sovietice tiscite cu cărți, bizarii care fac rânduri la casele de bilete la teatru, operă sau balet. Sunt ochii sclipitori si chipurile pline de emoție la primirea autografului autorului îndrăgit la o lansare de carte. Luând acedste două aspecte care apar la prima vedere antagoniste trebuie să recunoaștem că nu există în lumea asta mai mari greșeli de logică decât generalizarea iar pe de altă parte așa cum îmi spunea mie un prieten, într-o lume tot mai grăbită, trebuie să te miști rapid dar cu grația și harisma aristocratică. Ești tânăr, ești inteligent, faci banii pe care îi faci, economistești pentru o afacere, te bucuri deopotrivă de lucrurile mărunte și de zilele speciale, îți creezi viața și lumea pas cu pas cu o mână pe mouse, jucând la bursă, cu altă mână răsfoind un Eminescu, un Kant, Lao Țu, Voltaire sau vreun autor nou recomandat de o cunoștință. Peștera în care ești exilat e transformată ca prin farmec într-un colțișor al fericirii, luminată de mici lumânări și bețisoare aromate, cu două pahare de vin plasate discret pe o masă lângă un tufiș al fericirii chinezesc pe fundalul unei melodii ce desfacere cerurile aducând pacea, dragostea și împlinirea până și în cel mai uitat colțisor de lume, în jungla indiană, printre stâncile munților lui Atlas sau în bordeiele oamenilor dezbrăcați de stereotipurile civilizației contemporane.
Cărțile sunt proiecțiile realității trăite și simțite de autorii acestora, oglinda lumii ân care au trăit cu bune și rele, așa cum le-a înțeles și despletit ficare în felul său subiectiv, tu cel care citești ai pusă pe tavă o altă proiecție a lucrurilor pe care le știi, o accepți sau nu rămâne la latitudinea ta, în ceast drum mai găsești răspunsurile care deschid alte întrebări, iar atunci când nu reușești să înțelegi un autor sau o operă, e posibil să nu fi adunat punctajul suficent pentru a trece alt nivel exact ca într-un joc de calculator. Răsfoind cartea lui John Grey, Mars and Venus together forever, m-am împotmolit la propriu și la figurat într-o mlaștină de gânduri și senzații din care m-am desprin cu greu, căci practica bate gramatica iar emoțiile imaginabile sunt mai înțepătoare ca roiul de viespi al senzațiilor reale. Pentru ce continuăm să citim clasicii literaturii universale, proză poezie, cărți motivaționale, ghiduri de tot soiul, reviste ziare, cred că pentru a fi pe val la curent cu tot ce e nou și tot ce se întâmplă în jur pe de o parte și pentru a construi cu mai mulți sorți de izbândă lumea aia frumoasă în care poezia să-ți șoptească dulci cuvinte de iubire, proza să-ți lumineze cadrul de noriii cenușii  și plictisul rutinei iar toate celelalte cărți să paveze trecerea prin această viață scurtă cu deminitate și bucurie.