Alături de Eminescu dea lungul timpului

La mijlocul lunii ianuarie în acest an cu terminație ghinionistă, 2013, toți românii iubitori de țară și străbuni serbează cea dea 163-a aniversare a nașterii celui mai mare poet, publicist, etc.etc al neamului românesc. Eminescu este dincolo de ce ne învață profesorii la școală, pe băncile universităților sau ceea ce au scris, scriu și vor mai scrie criticii literari despre opera sa. Eminescu este unic în felul său și e perceput diferit de oamneii care fac umbră acestui pământ începând cu cei de la opincă până la vlădică. 

Mă consider unul dintre puținii fericiți care am crescut cu poveștile lui Creangă și Eminescu, Harap Alb și Făt Frumos pe care mi le citea babacu înainte de culcare. Lumea în care binele întodeauna învinge răul și toți trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți a fost nuanțată câțiva ani mai târziu cu primii fiori ai dragostei percepute și râvnite în stil eminescian. Câți din noi recitind versurile de iubire a marelui poet își amintesc primele iubiri, dezamăgiri și victorii ale năstrușnicului cupidon. Odată cu trecerea timpului mai mult din constrângere decât din plăcere, cei mai mulți ajung la lucrările cu tentă filosofică și la opera publicitică în care geniul și preocupările sale umaniste au găsit tribuna de la care a putut să militeze pentru idealurile universal valabile în general și cele ale românilor de pretutindeni în particular(în secolul al XIX-lea provinciile românești Transilvani, Bucovina și Basarabia erau în componența Imperiului Austro-Ungari respectiv Imperiul Țarist). Primblându-mă pe ulicioarele Iașilor în amurgul serilor tomnatice, petrecând cu prietenii și colegii de la Facultatea de Istorie pe la Ciric, Bolta Rece sau Bojdeuca lui Creangă,  locuri pe unde au trecut și au poposit marii reprezentați ai culturii naționale dar și ai vieții politice, mă cuprindea un fior de fericire și împlinire. Prietenia și destinul oarecum tragic a celor doi prieteni Creangă și Eminescu, este o altă bucată din realitatea vieții acestuia, care scapă atenției celor mulți, ne mai vorbind de ultimii ani 1883-1889 și finalul tragic, urzit și falsificat de dușmanii virulentului redactorului șef  al cotidianului bucureștean Timpul.

Așa cum asociem anumite melodii cu perioade sau momente cruciale în viață, la fel este și opera scriitorului de la Ipotești pentru mulți chiar și pentru un omulean născut pe malul bâcului într-i țară rășchirată pe-o jumatate de glob. Cred că fiecare om îl înțelege și îl iubește în felul său, bine-ar fi ca cei care nu-i voiesc tihna nici după moarte să nu-i hulească talentul și geniul artistic, că pentru toate celelalte există legi, stat și ministere. 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece... (Glossa fragment).
 

Un Crăciun "nonconformist"

Absolut totul ce ține de sărbătorile religioase este interconectat cu istoria, tradiția și obiceiurile populare, de aceea mă gandesc că seminția asta de oameni dintre Prut și Nistru semănată pe toate meridianele pământului, deși au o rădăcină comună dau roduri cu totul și cu totul diferite, referindu-mă la modul de viață și de gândire abordate individual in societățile în care ne infiltrăm. Așa bună oară, băieții de le construcție de sub Moscova la cartofii fierți și sileotka tradițională, mai adugă de sarbatori în meniu obisnuit un vinegret, vreo două caltete și vreo două po pidiseat. Tipul gâtuit de cravată care face și desface mereu afaceri prins de Crăciun în avion, după ce și-a înfulecat meniul mai comandă vreo două sticluțe de tărie și dacă prinde vreo conexiune la net pune la punct un dezmăț în locația unde se va caza, fleacuri, fiecarea sărbătorește cum poate și cu ce-i permite portofelul sau imaginația. Anul ăsta sunt departe de troiene, de colindele de la Strășeni sau Vărzărești, de prietenii și oamenii dragi alături de care am întâmpinat ani la rând această mare sărbătoare. Îmi iau inima în dinți și încep pregătirile, meniul sărbătoresc cuprinde fasole prăjite cu ficăței și mult usturoieș, oleacă de cola și un gât de Red Horse(bere din Filiplandia), o baie în Golful Persic la amiază și programul de colinde la World Trade Center. Înloc de slujba de dimineață, ascultăm vreun ceas de vreme câteva clipuri pe Youtube, în loc de colindatul tradițional - o baie sărată și bronzatul sub soarele fierbinte al deșertului, iar în loc de catlete, răcituri, olivie și alte băuturi pentru dezmorțirea nasurilor si a membrelor de gerului de afară - răcoritoare, snack-uri și fasole făcăluite po dubaiski. 

Inchei cu o felicitare postată adineauri pe FB:

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare deosebită pentru întreaga creștinătate și pentru fiecare individ în parte. Sincere felicitări și urări de bine tuturor cu ocazia acestui mare eveniment, și fie ca lumina și bucuria acestei zile să vă aducă bucurii și gânduri bune tuturor persoanelor dragi și nu ezitați să deschideți porțile și ușile metalice sau cele ale inimii vestitorilor acestei mari sărbători. Crăciun fericit!!!

Iar celor mai cuminței cu siguranță că moș Nicolae le va aduce și cadourile bine meritate.

Negustorul de nimicuri esentiale au pelerinajul in lumea cartilor citite in ultima vreme

Este nevoie de a rabdare, vointa si mult curaj pentru a citi o carte ce depaseste 6-900 de pagini. Desi nu aveam intentia sa ma laud am pacurs cu toate acestea slava cerului cateva de asttfel de carti. Andrei mi-a luat-o inainte cu aceasta ideie creand o pagina pe FB cu pe acesta tema "cartile mele", bravo amice! Ma gandeam undeva sa imi notez pentru viitor cartile pe care le/am parcur in acest an destul de plin de literatura, carti bune, istorioare si destine interesante care mi/au imbogatit fara indoiala imaginatia si vocabularul.  Din cate au putut remarca unii prieteni ce/mi urmaresc viata virtuala la moment citesc cartea lui Kiyosaki, Tata bogat, tata sarac, o carte despre educatia financiara si care prezinta factorii determinanti de ordin psihologic si social ce imparte omenirea in oameni saraci si cei cu avere. am deja vreo 6 pagi de note la care voi reveni cu siguranta la momentul si la locul potrivit;

Cartea lunii noiembrie: E. Hoffman, Elixirele diavolului, un roman despre un tanar calugar care trece prin multe intamplari manat de fortele infernului si ocrotit de pronia divina, un roman care pune fata in fata celel doua tipuri de vietuire, viata monahala inchinata slujirii divinitatii si a binelui aproapelui sau viata laica plina de ispite si patimi ce nimicesc deopotriva sufletul si trupul;
Cartea lunii noiembrie2: Masterul si Margarita scrisa de Bulgakov, am auzit multe povestindu-se despre aceastasta carte, plus niste prieteni mai noi mi/au povestit cateva fragmente care m-au intrigat, Behemot, Maestrul, Margarita, Profesorul Woland, Azazelo dar mai alesc Koroviev/Fagotto va vor tine compania intr-o istorioara care pe alocuri va va increti pielea ca la gaina, va va pune sa va ganditi si sa redescoperiti unele sensuri eterne ale firii umane si va va descreti fruntile, provocandu/va un surs dulce in coltul buzelor. Recomandata de M'Cerga
Cartea lunii octombrie, luna in care am inceput sa lecturez mai serios a fost nici mai mult nici mai putin Paulo Coelho, Unsprezece minute, mi-au placut atat de mult anumite pasaje incat nu am rezitat ispitei si am postat cateva fragmente din roman pe FB si ODN. Comerciala? Da! Simplista? Poate. Interesanta? Cu siguranta... Recomandata de M'Cerga
Carte lunii septembrie-nefinalizata, Singur in lanul de secara, in engleza the Catcher in the rye scrisa de J. D. Salinger, este povestea unui adolescent din primul deceniu de dupa al doilea razboi mondial si introduce cititorul in lumea adolescentului etern, in care se pot recunoaste multi la un moment dat in ganduri si framantarile interioare. Recomandata de M'Cerga. Lecturi frumoase si utile tuturor!!!! si nu uitati niciodata nu e prea tarziu cine ai putea fi spunea foarte frumos George Eliot!!!

Cum poate suna o felicitare la ziua ta de nashtere

cum poate suna o feliocitare de la multi ani, banal, urare de baini, sanaate masina iubire, succes in toate, dar cu poate suna o felicitare din partea unui frate, din partea unei mame sau din partea unei surori, eu am ramas ravasit de cuvintele ei, vedeti si doi si dati/va cu parerea despre @El special one@ care mia scris aceste randuri: detossssssss te-as fi sunat cu drag!!! insa crede-ma am baut in cinstea ta in seara asta! esti unicul si scumpul meu frate, ma mandresc cu tine si te iubesc enorm!!!
nu se rezuma totul la sunat; tu esti in sufletul si gandul meu mereu!
esti toot ce am mai scump pe lume, tu si mama! esti parte din mine. din existenta mea!
eu iti urez ca anul care s-a adaugat in calendarul tau si te-a facut mai matur sa iti aduca intelepciune si rabdare!
nimic in viata nu se da usor, oamenilor ca noi bratan li se da totul de 2 ori mai greu! insa noi, detka suntem inzestrati cu intelect si mandrie, ceea ce nu toti vor cunoaste indiferent de facultatile vietii.
Noi suntem oameni simpli si iubitori, ssuntem veniti pe pamant pentru a le arata altora ce inseamna iubire de sine si de cei din jur, suntem trimisii lui Dumnezeu pentru a deschide inime si suflete, pentru a arata ca nu exista nimic mai scump si mai valoros in lume decat dragostea de aproapele tau.

Bratan, sange din sangele meu, tu esti tot ce mi-as fi putut dori mai mult de la viata, esti bucatica din mine si partea mea buna, esti acea baza a existentei mele care ma face sa fiu mai buna si mai iubitoare cu cei din jur.

Multumesc lui Dumnezeu ca te am si te voi avea mereu aprape, indiferent de distanta si de greutati eu voi fi acolo pentru tine, iar tu pentru mine!

Te iubesc enorm! si tot ce imi doresc mai mult de la viata, este sa te am aproape atatea zile cat voi fi pe acest pamant! atatea zile cat sa imi vad nepotii crescand si sa bem pentru vietile noaste scurte, zic eu ... IMPREUNA!

ai grija de tine! pentru mine si maman, sunt o sora de kkt ca nu am sunat... insa cred eu sincer ca ceea ce am scris mai sus sterge orice frustrare vizavi acel apel piedut!

Love you bro,
Your beloved sister,
Cristina
Today
bai rautate
cand soarele apune
si tot ce ai in gand se-aseaza
pe raze si pe luna
un singur gand tresare,
o viata scurta avem
o inima si-un gand
o simpla alinare
o vorba si-un rand...
totul din jur dispare,
ramanem doar noi doi
un frate si o sora
un suflet pentru doi
iubirea se masoara,
alinte-mi al meu rand
cu existenta pura
si cu al tau alint!
Desi durere-ai mare
si drumul lung apare
Doar tu iubite frate,
esti tot ce am mai scump pe acest pamanat!

Alegerile pe care le facem...

Este trecut de mizul nopţii şi au mai rămas potrivit calendarului maya înca doua zile şi sa terminat cu totul. Lumea împărţită în două grupuri antagoniste ce fac băşcălie unii de alţii, pare mai mult ca nici o dată un bâlci grotesc în care viermii se târăscă de la o zi la alta, rechinii înghit alţi peşti, sirenele năucesc marinarii în căutarea fericirii strivindu-le visurile de pietrele unei realităţi cenuşii... La oră târzie în noapte întreb unde eşti muză cu chip suav şi respiraţie caldă, rază de soare şi somn dulce, unde eşti tu tihna dupamiezeleor de vară şi curcubeul de după furtună care impacă cele trei stihii cerul, văzduhul şi pământul. Alegerile în viaţă sunt nişte virgule, semne de suspensie sau două puncte gemene după care urmează acel ceva care ne apropie cu viteza halucinantă de idealul şi visul nostru sau ne îndepărtează irezistibil de acel "vreau să devin când am sa fiu mare..." Cel mai greu este să trăieştu cu alegerile făcute, o zice unul din personajele filmului din 2012 The Words. Eşti ceea ce citeşti, ce spui şi ceea ce gândeşti, cogito ergo sum spunea proverbul latin, adevăr ce respiră prospeţime şi viaţă după atâta amar de vreme. Schimbarea pe care o bună parte din pietonii de sub soare o caută, o descoperă şi o folosesc cu îi taie capul uitând uneori că totul porneşte din inimă, din sufletul tău zbuciumat de îndoili şi ros de cariile incertitudinii. Mări, oceane, megapolisurile sau întinsele păduri ecuatoriale nu pot ascunde fantoma de care încerci să te ascunzi.
Ce este succesul pentru tine dragă cititorule? Faima, banii, luxul, recunoaşterea individului ca primus inter pares, posibil toate acestea şi ceva în plus. Un om la naştere este ca o buerete care este într-o formare continuă este ca un castel pe vîrf de munte ce înfruntă itemperiile naturii. Are un fundament solid ridicat cu lacrimi şi sânge, ziduri înalte ce au menirea de a proteja dragostea, familia şi lucrurile cele mai sensibile şi citadelă, sfânta sfintelor, locul regăsirilor şi statul major al deciziilor capitale. Dacă şi marele Platon, cărturarul mărturisea într-un moment de deznădejde ştiu că nu ştiu nimic, căci finitulnu poate cuprinde infinitul, cu atât mai sfidătoare este această realitate omului contemporan ultra tehnologizat cu IPhonuri, tablete, camere video şi foto, calculatoare şi alte gadgeturi sofisticate. Cred că omul de succes este persoana care este împăcată cu sine înăşi, conştientă de calităţile şi limitele sale, care area capacitatea de a îndrepta toate puterile sale creative şi volitive într-o singură direcţie, un punct o linie îngustă dar fixă, o cărare care duce spre triumful până şi dincolo de mormânt. Aşa cum toate basmele populare au şi antieroi, "omul roşu", "spânul lui Harap Alb" sau balaurul din tufişul de măcieş de pe marginea cărării noastre este invidia, mândri şi disperarea. Pentru aceşti luptători de guerrillă am şi un mesaj crengian "paşol certi na turbincu"!!!

Democraţia este societateaîn care interesul individual primează celui de grup, cel puţin astfel o arată acest regim politic în Europa postcomunistă. Fie eşti membrul grupului, liderul ei sau Chuck Norris care înfruntă toate de unul singur, opţiunea de cele mai multe ori îţi este impusă. Dacă magnetul atrage metalul cu certitudine aurul la aur trage iar "gadkii utionok" de acii va fi răsfăţatul sorţii puţin mai departe la vecini sau în celălalt colţ al lumii. Incoerenţă, repetiţie şi exprimare ecliptică astea-s vadurile tulbure în care-şi caută peştişorul de aur o dreaptă pentru rugăciuni şi mântuire şi o stângă-cronos ce devorează clipele pentru deliciul propriu minut cu minut...

KBW(Khalid bin al Waleed)

Uite că au trecut şi cele trei luni de toamna petrecute cum necum în deşert. Frunzele copacilor din jurul giganticei Burj Khalifa au căpătat o nuanţă aurie roşietică, a început sezonul primblărilor(afară dar şi a shoppingului) iar ploaia care a spălat trotuarele urbei de sticlă şi beton, inundând jumate din cladirile din zonă a anunţat solemn începutul iernii. Gaşca "Paţanilor din Deira" s-a destrămat pe neaşteptate la sfârşitul lunii octombrie, când tunisieni şi egiptenii din apartamentul 504 de lângă Clock Tower s-au dezmeticit că au diparut undeva lumina civilizaţiei europeane din odaia de alături. Camera era goală, paturile strânse, măsuţa pentru jurnale, covoraşul verde de la Ekeya, plita electrică şi nargileaua, fierul şi suportul de călcat, hainele şi toate mărunţisurile ce ne-au prins bine bucata asta de vreme, au fost împachetate şi duse la o noua adresa. Avioanele decolau şi aterizau cu aceiaşi frecvenţă, făcând întreaga clădire să vibreze iar pereţii ce au aşteptat o lună întreagă tencuitorii se holbau la mine ameninţător în timp ce îmi strângeam ultimele boarfe. Dulapurile cu mânerile rupte, balconul microscopic îndesat cu cărţi şi alte vechituri, carnizurile cu perdele înegrite de soare şi colb îşi luau rămas bun de la mine într-o tăcere mormântală. Povestea merge mai departe, iar a doua zi un taxi, târse-i cu chiu cu vai geamantanele şi sacoşele pânâ-n portbagajul automobilului care a provocat un ambuteiaj în timp ce aştepta zestrea unui moldovean. Pakistani, întreb eu? Pakistani, îmi răspunde şoferu în timp ce execută încă o curbă în direcţia Khalid bin al Waleed Metro Station, noua mea locaţie pentru cel puţin o lună de acum ăncolo. Mă grăbeam să ajung mai repede căci întarziam la servici, aşa că primul meu contact cu deja "colegi de camera" a fost scurt şi la obiect, Ivan Maldavan, novîi vaş sojiteli, vsem privet, uvidimsea vecerom(trebuie să spun că mă mutasem într-uin apartament cu vreo 9 chirghizi, adică oamenii care trăiesc în Kîrgîstan).
Elanul primelor împresii legate de experienţa mea arabă s-au mai temperat, am început să fac puţin sport, alergând vreo 6 kilometri zilnic de-a lungul canalului de la Old Souk până la staţia de transport fluvial Al Seef, consulatul american iar de acolo o iau spre casă. În aceste ieşiri sănătoase în oraş, alerg nu totdeauna prin cele mai salubre locuri, undeva yace un tomberon supraîncărcat rasturnat de vreun miştocar asiatic, vitrinele lunimoase, chiciuri arhitecturale şi nu numai, maşini, trafic infernal, instalagii de irigare ce readuc viaţă gazoanelor sau tufărilor de pe marginile drumului.   

Scrisori din Emirate...n...

Am aşteptat cu înfrugurare să vină zilele libere după două săptămâni de muncă peste program, somn puţin şi stresul provocat de nesiguranţa zilei de mâine, adică unde voi stat de la întâi noiembrie. Am renunţat să îmi tocmesc un plan de ucis timpul duminică şi luni, uneori emai bine să te laşi dus de val. După ce ma văzut filmuleţul despre Dubai am hotărât să văd cu ochii mei portul ăn care se aduc mătăsurile şi de unde pleacă ceaiul şi alte mărfuri în ţările orientului mijlociu şi îndepărtat. Nu departe de staţia de Metro Al Ras sunt ancorate o mulţime de corăbioare de mic tonaj, contruite din lemn, cu o structură rudimentară dar care înfruntă cu mult curaj şi zel furtunile din Golful Persic. Un căpitan de vas mă întreabă în timp ce făceam câteva poze unei nave dacă nu am drum cumva până în Iran. Papai Marinarul:"Nu-ţi fă griji, vasul e sigur are atâtea şi atâtea tone,un motor cu o capacitate de n sute cai putere şi un număr potrivit de cilindri. Drumul e sigur, durează doar trei zile, la intervale de trei ore sunăm la dispecerat şi chiar dacă nu avem tehnică prea sofisticată la bord GPS-ul este totuşi nelipsit. Aşadar dacă te hotărăşti de un sejur maritim eşti binevenit la bordul vasului meu". Cabina căpiatnului ca şi vasul toate din lemn, cu sîrmele pe care se usucă hainele echipajului şi neorânduiala plină de pace de la bordul vaslui care avea la bord vreo 5 tone de ceai din Şri Lanka, m-au îngândurat, ar fi şi asta una din ideile ce merită să le adaug la Bucket Listul de Dubai. Construirea canalului ce uneşte oraşul cu Golful Persic (The Creek) a fost un moment crucial pentru dezvoltarea comunităţii din această zonă aridă.
Am traversat cu barca canalul şi am ajuns la cel mai vechi târg de mătase(are în jur de 60 de ani, cam pe aici). Este amenajat frumos, cu inscipţii şi denumirea firmelor dasupra fiecărei prăvălii, scrie în arabă şi în latină. Aici găseşti pânzeturi, haine, încălţăminte, suveniruri, bunuri ce pot fi luat la bucată şi în cantităţi cevamai mari(panzeturile şi mătăsurile). Old Souk este flancat într-o parte de un templu indian a comunităţii hinduse. Dumnezeu nu ne-a dat creieri şi judecată ca să credem şi să nu cercetăm, aşa că m-am descălţat şi am intrat să văd ce-i acolo. Un coleg de la Cheesecake mi-a arătat locul unde trebuie să mă descalţ, m-am spălat pe mâini şi urcăm împreună scările în templu. Înăuntru nimic ieşit din comun, sfânta sfintelor unde ard câteva candele şi mai multe imagini cu zeii hinduşi între care o imabine cu o treime interesantă: un bărbat frumos cu pielea albastră, un copilaş cu faţă de elefant şi o zeiţă deo frumuseţe şi senzualitate divină, dacă nu greşesc Shiva. Mai mulţi credincioşi pe acolo în genunchi ridicau rugăciuni, alţii aduceau ofrande în timp ce am urcat la alt etaj unde la intrare ne-am acoperit capul. În această încăpere am văzut desene cu zei pe pereţi, un fel de altar şi un cor care cântau o melodie suavă dar ritmică folisnd un fel de acordeon şi tobe dintr-astea orientale. Ieşind de acolo gustăm nişte pâine cu un fel de gem dat de omul de la ieşire. Trec pe lângă o moscheie şi ajung la o cetate, care am aflat că este de fapt muzeul oraşului, şi-am zis dă să intru că cine ştie dacă mai ajung altădată pe aici.

 Muzeul nici mare nici mic, frumos şi cam atât. Comentarii:Mi-au placut figurinele de ceară, negustorii de diamante, elevii care sunt întruiţi de un prof cu băţul în mână, duduile toate acoperite din cap până-n picioare, chiar şi fata care aduce apă. Fac o baie de mulţime şi mă tot târguiesc cu unii cu alţii ba pentru un ceas, ba pentru un mobil, ca să ajung la un moment dat să îmi propună cineva un Samsung Galaxi S3 parcă cu vreo 300 de AED(cel mai probabil era şterpelit de pe undeva), cum eram gata să dau lovitura sau ţeapa săptămânii s-a apropiat omul în alb şi mi-a spus să nu-l iau şi a început să-l ameninţe pe bişniţar că va chema poliţia. Răsfoiesc de vreo două luni cartea lui Salinger, De veghe în lanul de secară şi azi m-am hotărât să-i fac felul chiar dacă-i în engleză. Pustiul teribilist are aere şi pretenţii de om cu gărgăuni şi experienţă trăieşte într-o lume cu pisălogi, coşuroşi, băieţi musculoşi şi atât, fete frumoase, seci şi acţionând totalmente împotriva rasţiunii. O lume a unui adolescent, pe care o descopăr pe ritmurile trupei româneşti Travka, iar din când în când mai iau o gură de mountain DEW şi-un Winston. Am aruncat nişte poze pe fb, am recapitulat weekendul şi aproape-am citit o carte nouă, înseamnă că pot începe cu brio noua săptămână de lucru.

11 minute şi o bere

Am citit săptămâna trecută cărţulia lui Paulo Coelho cu acest nume şi mi-am dat seama(m-am convins mai bine spus de ceea ce ştiam) ca fiecare om luat în parte trăieşte într-o lume paralelă cu vecinul de bloc, femeia din pat sau băiatul care taie iarba din faţa casei. Ieri am făcut o baie scurtă într-o furtună de nisip, am văzut golful persic şi stelele de după norii de praf prin latul unei sticle de beri australiane iar azi am trecut pe la Copacabana din împrejurimi, cu muzică live, biliardul de cinci lei bronat pe toată seara de un grup de induşi şi cel mai important lucru întreg barul era înţesat de o mulţime de fuste cu mâncărimi mercantile, care scanau clentela pe sup(t) sprâncenele fake, lungi şi ondulate. Din senin m-am dezmeticit alături cu un video blogger, care foloseşte camera de filmat a unui telefon cu îndemânarea lui James Cameron(Jora Videocameră).
Bem o cafeluţă la un restaurant rusesc şi aflu că aplicarea tatuajelor prin părţile astea este ilegală, dar ciuvacii cu ochi înguşti îţi pot trage-o tatuirovcă de toată frumuseţea comod, repede şi calitativ în una din camerele lor înţesate de hamacuri. Iubirea doare şi dacă îi mai dai şi un fum sau oleacă de clei îţi duce lama la gât, caz real, aşa că mai uşurel cu subsatanţele chimice şi femeile, toate sunt bune de consumat în ordinea prescrisă de doctor House:)
Cu un picior în stradă şi cu geamantanul gata pentru a schimba destinaţia de trai închei ziua cu zâmbetul pe buze şi gândul la "rrrrrrrrrăutăţi, rele, rele, dar buneeee". Somn uşor urez tuturor midle east, bună dimineaţa Kamceatka, închei cu aceea că burţii trebuie să-i dăm de mâncare, trupului trup şi fiecăruia ceea ce merită sau ceea ce bunul şimţ şi cerebelul socoate de cuviinţă.Oraşul e pustiu, se apropie dimineaţă şi în timp ce muncitorii îşi beau cafeaua şi înghit orezul condimentat, picături de apă se preling pe oglinzile duşurilor din camerele de "masaj" iar taxiurile duc felinele de noapte, muncite sau dezamăgite pe la culcuşurile lor. Cineva bate ultimele cărţi iar specialistele ghicesc ce timp va fi mâine în funcţie de metablismul persoanei de alături.Până la urmă vă întreb totul şi toate se învârt în jurul soarelui sa a celor 11 minute, este întrebarea la care eşti liber să te gândeşti şi să îţi reevaluezi faptele idealurile şi scopurile de moment sau de durată.

Toamna se numără cămilele

În fiecare toamnă gospodarii şi gosapodinile din satele Moldovei muncesc de zor pentru a aduna ceea ce a dat bunul Dumnezeu să crească, să se coacă şi să fie bun de "secerat". De aceea anume toamnele la noi începe perioada nunţilor, a hramurilor unde din neglijenţă sau din neatgenţie mai sunt concepuţi nişte contribuabili moldoveni, mai sunt aplicate vreo patru cinci vânătăi sau sunt extraşi câţiva dinţi dintr-o singură lovitură zdravănă de măciucă. În fine aşa cum lumina şi întunericul alterează, noi revenim la cămilele noastre, vapoarele pustiurilor şi sursa de existenţi şi comerţ a oamenilor din deşert. Dacă veni vorba despre toamnă, hramuri şi alte chestiuni legate de aceasta frumoasă parte a anului, octombrie a început în forţă în Emiratele Arabe Unite. Acesta pentru că în primele două săptămâni aici au concertat Nelly, Craig David, 50 de Cenţi, Ienrique Iglesias şi da vezi Doamne nu se putea şi fără vreun rus, turiştii de pe ambele maluri ale Uralului şi nunumai ei au fredonat cu Timati "super hitul" sezonului "Davai Dosvidanya". Asta a fost informaţia de aperetiv(dacă ajungeţi pe la Cizkex vă recomand burgăraşii prăjiţi la marginea drumului de tadjicii din Nepal până-n Sri Lanka(Road Slide Sliders). Ziua lasă loc nopţii şi iarăşi închei o zi de muncă. Aştept vreo două ore pornirea carliftului spre Deira Clock Tower, mai citesc câteva pagini din Hemingway(A avea şi a nu avea) şi tot drumul petrec în Nepaly Galaxy pe ritmuri de basuri şi instrumente populare indiene(1. cei mai mulţi pasageri sunt nepalezi, 2. carliftul nostru are denumirea nostalgică Galaxy iar toţi şoferii sunt pakistanezi). Când ajung acasă îi găsesc pe paţanii din Deira preocupaţi de chestii, variante, poate se organizează ceva în seara asta. În Moldova Piaţa Marii Adunări era plină de lume deşi frigul şi ploaia au stricat planurile multora de a petrece hramul la natură, iar lângă Burj Khalifa sfârâie colţunaşii cu carne şi ce mai trebuie completează peisajul. Dacă spunea cineva că este imposibil să trăieşi paralel în mai multe locuri eu zic că greaşea într-o anunită măsură deoarece citind ştirile, ascultând radioul sau comunicând cu oamenii din mai multa capitale(Serebrenîi Dojdi Moscova, Radio Guerrilla Bucureşti, PublikaTv sau Europa Liberă, etc) poţi şi în temă cu noutăţile şi mijmaşurile ce au loc la câteva mii de kilometri depărtare(totul însă este relativ). Nu am terminat de degustat vinul la Moldexpo, că în Dubai au sosit sărbătorile islamice în care Mall-urile şi alte instituţii de agrement lucrează 24 de ore din 24.  Oraşul este împânzit cu luminiţe şi instripţia Eid in Dubai care înseamnă potrivit wikipedia Aid al-Ad'ha sărbătoarea sacrificiului, care celebrează sfârșitul hajj, pelerinajul la Mecca și și sacrificiul lui Ibrahim din muntele Arafat). Toată această perioadă au loc diferite activităţi cultural distractive, flashmoburi şi multe altele. Cineva numără l salari banii pentru a-i trimite acasă, pentru a-i distribui proporţional pentru luna ce abia începe, iar alţii pentru a mai adăuga vreo patru rânduri de boarfe, flintifliuşcuri sau un Desert saffary, nu de alta dar a merge călare pe o cămilă şi a le număra pe toate nu e chiar aşa de uşor de făcut la Drochia, Bălţi, Cahul sau Chişinău. Cineva va continua să numere toată viaţa bobocii în timp ce alţii vor număra cămilele la propriu sau la figurat, după care vor trece la elefanţi, gheparţi sau canguri, astfel Dubaiul nu apare ca destinaţia finală ci ca o uşă spre noi orizonturi georgafice şi de realizare, este doar o conexiune de tren în care fiecare decide pentru sine de a merge mai departe sau a ieşi la prima staţie.

Semiluna se ridica în apusul oriental

Timp de mai multe zile mă tot gândeam să postez ceva pe blog. Ocupaţie ingrată, condamnată de unii şi luată în zeflemea de alţii. Aici nu fac nici literatura şi nici vreun soi de spovedanie pentru al de pierde vara din spaţiul electonic. Scriu pentru mine şi pentru cei care gandesc undeva într-un moment sau altul al vieţii pe aceeiaşi lungime de undă. Şi iată că s-a înserat în Deira, unul din cartierele numeroase din Dubai, capitala shopingului mondial şi a luxului ce convieţuieşte agresiv cu mizeria şi sărăcia a muncitorilor, care fac să răsară noi mall-uri, clădiri azurii şi buticuri sclipitoare. Încă de la Chişinău aflasem că aici, pentru a putea aduna bani trebuie să împarţi multe locuri(verbul share este o componentă inalienabilă pentru fiecare nou venit pe aceste meleaguri). Fiecare împarte aceaşi cameră de locuit 4-6 inşi instalaţi regulamentar în paturi supraetajate într-o cameră de trei pe patru, baia şi bucătăria comună unde din când în când se intersecteză cele cinci continente şi fără doar şi poate transportul în comun. Cea mai eficientă modalitate de a economisi banii pe transport este carliftul, un fel de abonament lunar la unul din microbuzele particulare, care te duc şi te aduc de la muncă. Faptul că perioada de aşteptare este cam lungă şi pasageri mai întârzie sistematic la serviciu sunt fleacuri pe lângă inepuizabilul schimb cultural, continuu şi multicolor care are loc zilnic pe cele patru roţi între patru geamuri aburite de aerul condiţionat. Aşa de exemplu am aflat o groază de lucruri despre Nepal, ţara în care Dumnezeu a binevoit să instaleze cel mai înal vârf muntos, Everestul himalayan.

În afară de jungla plină de tigri, leoparzi, şerpi şi alte vietăţi, turistul poate savura în tihnă o primblare pe elefantul condus de un nepalez mititel, care face parte dintr-o breasla ce transmite secretul merseriei din tată în fiu timp de secole. În afara naturii, aici mă refer la plante şi animale, oamenii din Nepal mi-au părut interesanţi datorită faptului cum gândesc şi cum se comportă cu oamenii străini, cel puţin până acum am dat doar peste omuleţi tare de treabă(da, eram să uit domnişoara host din ţara respectivă este o perlă ce împodobeşte alături de alte splendori bălăi şi mai bronzate intrarea din Cheesechex). Amatorii de body jumping îşi pot lua porţia de adrenalină sărind în gol de pe unul din podurile din junglele nepaleze, una din atracţiile turistice cele mai însemnate din regiune. Pentru a scurta ideia ce ţine de Nepal, trebuie să mai adaug că au o grămadă de zei, adica forme variate ale divinităţii supreme şi ţara e presurată cu temple. Economia şi viaţa politică pe acolo urmează un curs şi mai încurcat decât a ţărişoarei noastre dintre râuri. Acum când scriu rândurile astea aud cum decolează şi aterizează avioanele de la aeroportul internaţional Dubai. Luna dispare încet în norii de praf sau mai bine zis după clădirile din sptale case pentru a lăsă loc soarelui care pe la ora 6 va trimite razele  sale orbitoare prin balcon evitând termopanele exact în perna care îmi acoperă capşeanul. Cele două ture de rugăciune arabă care au umplut periferia raionului de ecouri solemn melancolice lasă loc zăpuşelii şi forfotei mulţimii multinaţionale pornită la serviciu. Un meci de hokey în scop caritabil, mici cumpărturi, jacuzi, bere şi vizita prietenilor din penthouse rezumă ziua de miercuri zece octombrie 2012. şi totuşi pita din brutăria pakistaneză de un dirham e tare gustoasă şi fierbinte, după o săptămână întreage de cizkexuri.

Oameni şi locuri dragi

Cine şi ce dă sens şi culoare vieţii unui om, casa, patul, parcul prin care trece zilnic obosit după o zi de muncă încărcată cu un şef dement, asfatul plin de gropi şi băltoacele de jumate de metru de pe strada Munceşti după ploaie, becul din bucătăria în care înfuleci ouăle arse şi ceaiul fără de zahăr sau altceva? Mâinile, picioarele, minte ne dao mobilitatea fizică şi psihică de a exploata ceea ce simţurile percep drept frumos, tentant, gustos sau demn de dorit pe drept sau pe nedrept. Fiecare zi petrecută într-un grup de oameni într-un mediu oarecare are menire schimba o experienţă cu o ăncărcătură sentimentală şi psihologică diferită. Într-un fel ne simţim în clasa întâi, alfel la primul sărut, la prima discotecă după ce trezeşti a doua zi întrun pat străin cu o domnişoară, serviciu, familia, nunta primilor prieteni şi lista continuă la infinit. Omul sfinşeşte locul şi orinude s-ar duce cu el duce în spate păcatele şi virtuţile sale pe care le împarte cu oameii din jur. În acest marazm de cuvinte şi vorbăraie goală un prieten parafrazând un cântec al trupei Gradusî îmi reamintea că în pofida tuturor şi a toate suntem propriii regizori şi actorii principali ai filmului nostru şi peste tot şi toate omul este nelimitat în esenţă, faptul unde ajunge depinde numai de propriile lui opţiuni sau curajul de a înfrunta noul sau ceea ce depăşeşte propriile concepte şi principii ce variază de la caz la caz. Cred că fiecare clipă este cea mai frumoasă în momentul în care o trăim, ca mai apoi să se transforme într-o amintire, trecut, vis, nimic, un punctul de refugiu. Oamenii din jurul nostru sunt cred cea mai însemnată realitate care aruncă la nimereală culorile pe pânza ce rulează fără răgaz spre finalul "năstruşnic" dintre patru scânduri şi doi metri de pământ. Parcul cu mici şi bere, acordurile din amurguri, primblările în serile cu salcâm ânflorit tot şi toate valorează infinit datorită locului şi a ssufletelor ce ţi-au împărtăşit acelaşi emoţii, gânduri şi frîmântări interioare. Rutina este ghilotina vieţii şi cătuşele redescoperirii farmecului de a trăi, aşa că noutatea şi provocările în viaţă sunt ceimai buni prieteni pe care îi avem pentru a descoperi în esenţă plenitudinea artei de a trăi viaţa, a trăi nu a supravieţui sau a subzista, de acea fiecare om are mereu să aibă în jurul sau un suflet înţelegător....Cred că îi aveţi fiecare, dacă nu da-ţi-mi add pe facebook şi schimbăm situaţia în ghini:)