Super Mario 4-ever (Nenea Mircea cel de toate zilele)

"Simbolul" mai multor generaţii la rând a fost un mustăcios simpatic, care aduna bani, mânca ciuperci, înfrunta dragoni şi sărea peste maimuţele şi ţestoase verzi sau roşii ca la final să o salveze pe prinţesă şi totul să se încheie cu un final epic fericit. Câţi din cei ce au prins primele jocuri electronice gen nindendo, dendy sau sega şi-au pus întrebarea cine este super Mario, nenea din ţevile de canalizare şi de ce el a căpătat o poplaritate atât de mare în rândul mai multor grupuri de vârstă. Trecând peste aspectele tehnice, de marketing şi branding, cred că aventurile italianului digital nu sunt altceva decât prefigurarea drumului individului în viaţă cu suişurile şi coborâşurile sale.

Pentru început să vedem ce ne spune wikipedia despre acest joc:  Mario este o franciză media deținută de Nintendo și creată de Shigeru Miyamoto 1983. Mario și-a făcut prima apariție în anul 1981, în jocul Donkey Kong de pe arcade, purtând numele de Jumpman. Primul joc ce a inclus numele de Mario în titlu, a fost Mario Bros., din 1983, joc ce a marcat și prima apariție a lui Luigi, fratele mai mic al lui Mario. Mario este deasemenea și mascota firmei Nintendo, făcându-și apariția pe toate consolele de jocuri video create vreodată de Nintendo, incluzând Super Mario Galaxy si Super Paper Mario pe Wii. Acest personaj, Mario, este un instalator italian, scund și îndesat, cu păr șaten și mustață neagră, ce locuiește în Mushroom Kingdom (Regatul Ciupercilor). El este îmbrăcat cu un tricou roșu și o salopetă albastră și poartă o pălărie cu inițiala M. Înfățișarea standard a acestui personaj nu este schimbată aproape niciodată. Luigi este mai înalt decât fratele său, cu toate că este mai mic ca vârstă. Singurele diferențe între cei doi, pe lângă înalțime, sunt și culoarea hainelor (Luigi este îmbrăcat în verde) și litera de pe șapcă (L în cazul său). Luigi este descris deasemenea, ca fiind mult mai timid și mai fricos decât Mario. Alte personaje importante ale seriei sunt: Princess Peach, Bowser, Toad, Wario, Donkey Kong și Yoshi. Unor personaje le-au fost create propriile lor serii de succes, exemplând cazurile lui Yoshi și Wario. Pe baza poveștii originale, Nintendo a creat o mulțime de francize spin-off, cum ar fi: Dr. Mario, Mario Party, Mario Kart, Mario Tennis, Mario Golf, Paper Mario, Mario & Luigi, Mario Vs. Donkey Kong etc. Un lucru foarte important este și faptul că Super Mario Bros., de pe NES a intrat în Cartea Recordurilor cu onoarea de cel mai vândut video game din toate timpurile.

De mai multă vreme am observat că toate lucrurile mare necesită muncă, răbdare şi perseverenţă. Convingere ce se formează dea lungul vieţii şi odată ce conştientizezi acest adevăr priveşti altfel lucrurile şi începi sa faci paşii cei mici şi siguri care te vor călăuzi spre indeplinirea scopului propus, fericirea, sub toate formele ei imaginabile şi neimaginabile. Ce putem învăţa despre viaţă de la un simplu joc video, mulţi vor spune prea puţin, îi înţeleg le respect opnia şi totuşi eu cred altceva. În secolul XXI cei mai mulţi oameni respiră aceleaşi nevoi, bani, hrană, prieteni, dragoste şi fericire, existand peste şapte miliarde de modalităţi de a obţine toate cele mai sus amintite.

 O zi ca toate celelalte, nu se anunţa nimic deosebit la radio sau ziare, undeva într-o margine de jungla sau în mijlocul unui camp de orez o femei aduce o nouă viaţă pe lume astfel începând aventurile lui super Mario. Mititel şi neajutorat acesta face primi paşi în viaţă, se frige şi vede că focul arde, se izbeste de pământ şi înţelege că trebuie să îşi ţină echilibru, îl muşcă ţinţarii şi  îi pocneşte, Mario calcă peste creaturile cele rombiforme, care-l pot ucide, şi iată că tot bâiguind descoperind lumea, află că poţi creşte mare demolând pereţi şi mâncând ciuperci. Nu intodeuna experienţele care ne oferă o lecţie de viaţă sunt plăcut, dar creştem în minte şi devenim mai puternici. Sărind peste meschinăria oamenilor "mici" şi ferindu-se de drosofilele ucigaşe(totalitatea viciilor, patimilor şi a comunităţilor sociale care limitează şi încătuşează omul fizic şi psihic), tânărul Mario ajunge să desopere floare curcubeu, de la care poate arunca foc. Floarea cunoaşterii, a descernământului şi a detaşării de toate lanţurile ce ne trag iremediabil în jos, dulceaţa cărnii, a stomacului şi a plăcerii vinovate. Cei mai puţini avizaţi în butonarea consolelor, mai dau prin gropi, personajul lor mai cade în gura leului, şi trebuie să o ia de la început, parcă în viaţă puţini sunt aceia care au "averi" le pierd şi apoi muncesc din greu pentru a le recupera şi unii reuşind chiar să se autodepăşesc. Este interesant că în acst joc exista provocări şi dificultăţi ce le însoţesc în drumul spre următorul nivel.  Cine e mai îndemânatic reuşeşte să adune un puncaj mai mare sau chiar să obţină o viaţă în plus, iar câţi din noi am dori o "schimbare" în viaţa noastră, mulţi, dar câţi curajoşi răspund provocărilor şi oportunităţilor ce ne le oferă viaţa zilnic? Fiinţa socială are nevoie să interacţioneze cu semenii săi pentru a evolua şi a fi în măsură din creatură şă contribuie la procreiere.

"Duşmanii" instalatorului nostru din acest joc sunt tot felul de creaturi simpatice, care îi aduc moartea sau pierderea aumitor proprietăţi, să arunce foc sau pierde înălţimii. Ţestoasele verzi sunt lunecoase asemenea unor coportamente umane care fie îţi luminează minte şi reuşeşti să transformi răup pe care ţi-l vor într-un bine pentru tine şi pentru alţii, fie te aruncă îndărăt. Dragonii cu flăcările de foc sunt încercările vieţii, care ţi-aprind vulcanii în creer şi în inimă, Mario îi infruntă deşi încă nu a ajuns la palatul cu prinţesă şi încă mai are mult până la randul de Super, sau cum i-ar yice britanicii Sir. 
Misiunile devin tot mai complicate odată cu avansarea jocului şi este nevoie de rapiditate şi agilitate pentru a trece la următorul nivel. Uneori trebuie să ţinteşti cât mai sus şi să năzuieşti spre cer pentru a cunoaşte laurii gloriei şi culmele succesului.
Prietenia şi familia sunt două lucruri vitale în viaţa unui om şi de acea Mario căruia barbişonul i-a devenit mustaţă, îl susţine mereu pe Luigi şi compania pe de o parte şi îşi urmează cutezător drumul spre marea sa iubire, prinţesa apărată de dragon(o altă metaforă, frumuseţea e uneori un dar sau un blestem, un avantaj, o exteriorizare a naturaleţii şi rafinamentului interior, sau o compensaţiune a lipsei de scrupule, valori şi principii morale, dragonul care o păzeşte ştie cel mai bine ce reprezintă tipa din castel).
Ajuns la pensie, nenea Mircea s-a lăsat de dragoni şi sa lansat în afaceri, pariază la raliuri şi formula unu, din când în când îl mai trimite în knock-out pe vreun inamic într-un meci de box cu scpuri caritabile şi îşi vede de ale lui. Eu cred că el e fericit, rănile i s-au închis şi are despre ce povesti în serile de iarna nepoţilor adunaţi în jurul său lângă şemineu. Fiecare din noi este un Mario şi doar acţiunile noastre zilnice vor arătă pe parcurs dacă vom trăi u happy end sau vor apărea pe un fundal întunecat două cuvinte seci şi reci ca pietrele unui cavou game over. Mâncaţi "ciuperci", săriţi peste ţestoase şi trăiţi din plin toate provocările vieţii. Sper că nu v-am plictisit cu acest articol masiv, încheind cu trăiască super mario din voi sau Nenea Mircea cel de toate zilele.
Surse: wikipedia.org, imagini https://www.google.com/search?q=super+mario&hl=ro&client=firefox-a&hs=2Y8&rls=org.mozilla:en-US:official&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=M-8rUYDTG4354QS8-IHACw&ved=0CAoQ_AUoAQ&biw=1280&bih=613#imgrc=_

Niciodată nu e prea târziu...

Azi e miercuri, ajun de fake day of love, stau călare pe un matras gonflabil şi odihnesc fasolele cu carne şi salata pregătite pe la vreo patru dimineaţa. Într-o zi mi-au venit în minte cuvintele profesorului meu de Istoria artelor care sunau ceva de genu: oamenii deştepţi de genu tău au două opţiuni în viaţă, prima încep un lucru măreţ şi îl termină spirtuit în aburi de alcool sau ajung departe realizându-se în domenii multiple.
Privind retrospectiv parcă îl văd în faţa oachilor pe proaspătul licenţiat în istorie luându-şi rămas bun de la dragostea lui din Cluj pe trapa avionului din Otopeni, presimţind o vară de neuitat pe tărâmurile americane. New Hapshier-ul, cu munţii şi lacurile sale, ne-a primit cu braţele deschise, instalându-ne în Enfield(vezi conecţiunea cu FC Liverpool), gazdă-gazdă, maşină şi împrejurimi minunate numai bune de explorat într-o vacanţă de vară. Nopţile de vară petrecute aranjând marfurile pe rafturi în Price Chopper, au fost garnisite cu mirosul înţepător de sconcşi întins pe asfalt, ritmurile şi mesajele directe ale Paraziţilor şi energia cafelei cu gust de alune, care ne menţinea starea de veghe(mie şi lui Cristi).
Duşul rece din octombrie m-a dezmeticit şi prin martie am mai reîntâlnit visul clar de primăvară la Iaşi. Căţărat pe schelele unui hotel de vreo cinci stele  dand cu trafaletul, am reuşit un an mai târziu să zăresc în depărtările albastre îngrădite de munţii Stâncoşi, vila de vacanţă a actorului Tom Cruise se întâmplau toate în localitatea Mountain Village din Teluride, Colorado. Muncă, nervi, singurătatea dar şi perseverenţa au făcut să închei cu bine aventura americană din 2009, apărând în prim plan pe monitorul central al stadionului de baseball din Denver, în momentul dansului de bucurie a un home run al echipei gazdă. Niciodată nu am să uit, primă săptămână după susţinerea tezei de masterat în care împărţeam cv-uri şi căutam un loc de muncă conform aspiraţiilor mele modeste a unui potenţial angajat cu studii europene. Ei şi cum mi-a profeţit domnul senator PSD, vreun an de zile 2010-2011 am fost până la gât în bere, ridicând capitalismul autohton la nivelul economiei de piaţă europene. Din moment ce criza a mai trecut, în urma mai multor întâmplări, în toamna anului 2011 m-a trezit student la Jurnalism şi profesor de istorie la liceu unde am absolvit.
Această perioadă a fost una din cele mai intense în activităţi şi întâmplări din utlimii doi ani, destinul subsemnatului urmând să facă o cototură majoră pe la finele lui mai când în plină sesiune, semnasem un contract de muncă pe un an în Emiratele Arabe Unite. Doream o schimbare mare în viaţă, căci aşa am fost format să nu mă mulţumesc cu puţinul şi această plecare a fost o altă mare provocare pe care n-am ratat-o. Primele luni petrecut în Emirate a fost o adevărată vacanţă, cu un program de muncă lejer, nopţi lungi pline voie bună în care jucam Mafia sau Crocodill, hotel de patru stele, sala de forţă, piscină şi băi matinale în apele fierbinţi ale golfului. Mai nou în rutina zilnică, e tot mai greu să gaseşti timp pentru lucruri plăcute şi hobby-rile îndrăgite. Cu toate acestea după un jogging(cross nocturn), o bustare bună, un film interesant şi câteva pagini alese, închid pleopele plin de mulţumire cu dorniţa de a reuşi să fac mai multe în ziua ce va veni.
Lucrurile capătă încet încet mai multă claritate cu trecerea timpului şi volens noles, omul îşi stabileşte scopurile şi priorităţile care încet dar sigur vor face vie ceea ce pare acum doar o himeră, dragostea, fericirea, împlinirea şi încă multe altele.

Începutul - aparența viitorului

Potrivit mitologii populare românești fiecare din noi la naștere are parte de câteva ursitoare care de rău de bine schițează în linii mari destinul noului suflet apărut pe lume. Slava Domnului că nu ne-an născut în Sparta și sutele de mii de semi-oameni au o șansă în plus de a aduce omenirii genii. Anul 2013 deși cu terminație cam diocheaеă a început diferit pretutindeni. Clica noastră politică se zbate să regleze conturile în privința vânătorii din Pădurea Domnească iar sutele de mii de moldoveni din tot cuprinsul hărții geografice nu încetează  să pompeze bani în țara, în care vor după un timp oarecare să se întoarcă și să trăiasca ca germanii, elvețienii sau britanicii diriguind o mică sau mare afacere, fără a mai avea insomnii referitor la ziua de mâine.
Focurile de artificii din Dubai de la Burj Khalifa, Burj Al Arab sau Palm Jumeira au luminat noaptea căutărilor și a neștiinței oamenilor de pe loc veniți în căutarea unei noi sorți de izbândă. Mai multă experiență, mai mulți bani și o viața mai decentă aici sau mai departe, sunt forțele motrice care au ridicat un megapolis în mijlocul deșertului, un adevarat muzeu de realizări inginerești. Dăunăzi mergeam cu metroul și din ultimul compartiment urămăream cum șerpuiesc intestinele de oțel și beton a orașului. Ficare luminiță la cele patru și ceva secunde, fețele obosite a filipinezilor, hindușilor și a altor nații privind în gol cu gândul la zeci de mii de km depărtare, așteptau stația lor de ieșire. (Abulac butuclac Atenţie se închid uşile; Al mahadm catâ mahia al haliju pijeria-Următoarea staţie Buissness Bay). Metroul se supra aglomerează la marile intersecții Union și Burjumn iar la staţiile terminus săgeţile subterane ajung doar cu vreo douăzeci de pasageri în cele zece vagoane ce gonesc ca nebunele prin măruntaiele orașului sau întretăind intersecțiile aglomerate străjuite de zgârienori, edifici ce apar ca ciupercile după ploaie la un interval scurt de timp.
Luna ianuarie din străbuni e celebră datorită sărbătorilor sale religioase și a tradițiilor sale populare. Un loc deosebit în acest buchet folcloric îl ocupă urăturile tradiționale sau cele adaptate la realitățile cotidiene, care aduce zâmbetul și voia bună pe fețele și în privirile tuturor celor care simt și gândesc ca acasă. Catlețelele, găluștele, răciturile și cinzeacu încet încet aprind atmosfera care aduce în zori damful și durerile de cap insuportabile la serviciu, reoșeața în care ochii înjectați de nesomn care fără voia subsenatarilor metaforic vorbind alugă dea dreptul și cei mai înfocați și siltori clienți ama tori ai bucăriei cizcheicoviste.:)
În raionul meu mai nou au poposit de curând vreo doi oameni, noi un moldovesan și o gagică chirkiză bună de tot. Repețițiile matinale de la ora unu și trei nu prea dau răgaz celorlalți colegi de apartament să doarmă în timp ce ideia unui vis frumos și intereant dospește și deranjează suav somnul colegilor de apartament. De citit am terminat Tată bogat, tată sărac de Kyosaky și încă o broșură de Osho, care zice că viața trebuie trăită aici și acum în limitele și condițiile diferite ale existrenței noastre. S-a încheiat festivalul internațional de cumpărături cu artificiile care zguduiau din țâțâni toate ferestrele și pereții camerei noastre.Peisajul trebuie umplut cu multe chestii mărunte de la muncă, de acasă, de pe drumul spre muncă și de ieșirile de noaspte la magazin, după țigări sau glavnaya uborka, preocupări domestice ale locuitorilor marii urbe despărțiți de iubire, casă și oamenii dragi. Skype-ul, invenția simplă dar foarte utilă omoară depărtări și distanțe temporale, aducânduni-i aproape pe cei dragi, ne dau o nouă suflare vie, ne menține pe aria de plutire și militează alături de noi pentru niște bunuri și realități general valabile, mia-n sută aplicabile și pentru țara noastră.
George Eliott spune că nicioată nu e prea târziu să fii cine ai putea fi dar, doar atunci când lupți și te iei zi de zi la trântă cu toate lucrurile de jur care încearcă să de doboare, doar atunci imposibilul devine viață și realitate, iar la finalul unui drum pavat cu sacrificiii și iubire de aproape și de manitate, etc, etc, toutl iese bine.
Chișinăul clocoteșete de intrigi, băieții și fetele de la jurnal, ora de Ras sau Mnisterul Adevărului, fac haz de necz iar celelalte milioane din afara țării așteptă ziua dreptății și a legii pe meleagurile de unde au plecat. Moldoveanul are nevoie de cumpatare la cumprăturile de noi valori și idealuri, care pot fi constructive și distructive în egala măsură. Speranța nu moare niciodată iar sufletul născut într-un noian de încercări și restriște mereu va încerca să devină cel mai bun...
Cineva este un burjuman , alții sunt băieții din băi,. cu saună, bazin, parcare și jocuri ultra sofisticate, cineva adună kitesența distracției într-un bloc din World Trade Center iar toți indiferent unde și ce fac și-au legat strânse prietenii care persita și azi la 6 luni după Aurisul de patru stele cu băile fierbinți din Golful Perisc și jocurile interminabile de Mafis în care subsemnatul zbura din primele runde, iar crocodilii ne-au reamintit că sponge bob  nu e doar un personaj din animații ci o prezență vie în viețele fiecăruia din noi. Se lasă  seara Benyas sQuare este împânzită de curve de la africane și europene ascunse pe după colțuri, îmbracate provocator, cu picioarele sprijinite de pereții fumăgăiți.  orașuil desfrăului a luxului și a schinului înfipt în cer, clădire nemaipomenit de frumoasă și monumentală de o potrivă.

Ziua de 24 ianuarie 1859 între mit și ficțiune. Puterea este în Unire

Una din cele mai însemnate momente din istoria poporului român este dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza din 24 ianuarie 1859. Despre toate dedesubturile acestei combinații care a permis românilor să înfăptuiască mica unire au fost secate tone de cerneală și defrișate hectare întregi de pădure. Cu toate acestea marile evenimente din istoria națiunii sunt folosite de grupurile de interese pentru a obține un plus de imagine și de popularitate, depunând flori, rostind cuvântări înflăcărate și parafrazându-l pe Eminescu, mititeii cu ochelari scot partea convinabilă a leului din toate cele întamplate, derapând de la adevărata însemnătate a evenimentului. Tot ce a fost despărțit cu forța mai devreme sau mai târziu se va reunifica, așa s-a întâmplat cu italienii, germanii, polonezii, românii și alte națiuni care încă mai luptă ideologic sau cu calașnikovul în mână pentru un vis ”stalul națiune”.

Îmi place filosofia istoriei și ideile interesante pe care le formulează în cărțile lor Neagu Djuvara și Lucian Boia. V-ați întrebat vreodată dar ce ar fi fost dacă Principatele Române nu ar fi fost cucerite și supuse de turci, poloni, austrieci, unguri sau ruși? Cum s-ar fi dezvoltat și ce ar fi putut reprezenta romînii astăzi sub aspect cultural, economic și militar în Europa și în lume, dacă unificarea politică ar fi avut loc la sfârșitul Evului Mediu? Este dificil să ne imaginam, bineînțeles. Cu toate acestea unele teorii susțin există conexiunii directe între dezvoltărea popoarelor și  aplasarea lor geografică, climă, relieful și bogățiile lor naturale

 A venit toamna aderării la Nato și Uniunea Europeană, podurile de flori s-au ofilit. Pe scrumul acestora s-au croit drumuri și poteci care au învrăjbit două maluri, au îmbogățit șmecheri și au lăsat țara fără părinți, frați și surori atrași de promisiunile occidentului prosper. A trecut iarna, au venit primii soli ai reînvierii și odată cu ei europeniii care săruta salivos, promițând marea și sarea, tineretul face marșuri arborând tricoloruri , intonând cântece patriotice și dând la bot stataliștilor moldoveniști, antifașciști și antiromâni(aici e vorba de marșurile unioniste din Chișinău și Bălți din 2012 organizate de asociația obștească Acțiunea 2012, la care au participa tineri entuziasmați de ideile unioniste promovate prin astfel de manifestări; cine are de pierdut și cine are de câștigat în timp din toate acestă poveste vom trăi și vom vedea, iar cine este în umbra acestor scheme de manipulare a maselor, posibil nu vom afla niciodata). 
Păsările migratoare se vor întoare în primăverile ce vor veni acasă, vor fi diferiți dar vor simți la fel căldura de pe lijancă, colindele și urăturile cu clinchet de zurgălăi și răget de buhai, vor lăcrima la doinele strămășești și vor țopăi la horele, bătutele și hostropățurile de la hramuri. Vinul va înroși obrajii și va desăvărși gustărica de mămăliguța cu fripturică și brânză de oi. Flacăra care unește moldovenii basarabeni de pe toate paralele grobului este soarele care li-a mângâiat creștetul și pământul care li-a zgârâiat și sfredelit tălpile acasă(multe, multe altele ne unesc și ne despart deopotrivă). Uniți în cuget și în fapt putem să ne aducem locul natal mai aproape de noi, redând țara locuitorilor ei, căci un stat fără locuitori nu este decît o fantomă. Per aspera ad astra(prin greutăți la stele), sunt convins că agerimea spiritului națiunii noastre va readuce soarele pe cer și vor izgoni balaurii văzuți și nevăzuți, materiali și spirituali, toate prin unirea faptelor, a ideilor pragmatice și a sacrificiului de sine pentru binele comun. Deoarece nimic nu este mai bine decât să fii stăpânul propriului destin, regizorul filmului vieții și ”gospodar” la tine acasă.

Alături de Eminescu dea lungul timpului

La mijlocul lunii ianuarie în acest an cu terminație ghinionistă, 2013, toți românii iubitori de țară și străbuni serbează cea dea 163-a aniversare a nașterii celui mai mare poet, publicist, etc.etc al neamului românesc. Eminescu este dincolo de ce ne învață profesorii la școală, pe băncile universităților sau ceea ce au scris, scriu și vor mai scrie criticii literari despre opera sa. Eminescu este unic în felul său și e perceput diferit de oamneii care fac umbră acestui pământ începând cu cei de la opincă până la vlădică. 

Mă consider unul dintre puținii fericiți care am crescut cu poveștile lui Creangă și Eminescu, Harap Alb și Făt Frumos pe care mi le citea babacu înainte de culcare. Lumea în care binele întodeauna învinge răul și toți trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți a fost nuanțată câțiva ani mai târziu cu primii fiori ai dragostei percepute și râvnite în stil eminescian. Câți din noi recitind versurile de iubire a marelui poet își amintesc primele iubiri, dezamăgiri și victorii ale năstrușnicului cupidon. Odată cu trecerea timpului mai mult din constrângere decât din plăcere, cei mai mulți ajung la lucrările cu tentă filosofică și la opera publicitică în care geniul și preocupările sale umaniste au găsit tribuna de la care a putut să militeze pentru idealurile universal valabile în general și cele ale românilor de pretutindeni în particular(în secolul al XIX-lea provinciile românești Transilvani, Bucovina și Basarabia erau în componența Imperiului Austro-Ungari respectiv Imperiul Țarist). Primblându-mă pe ulicioarele Iașilor în amurgul serilor tomnatice, petrecând cu prietenii și colegii de la Facultatea de Istorie pe la Ciric, Bolta Rece sau Bojdeuca lui Creangă,  locuri pe unde au trecut și au poposit marii reprezentați ai culturii naționale dar și ai vieții politice, mă cuprindea un fior de fericire și împlinire. Prietenia și destinul oarecum tragic a celor doi prieteni Creangă și Eminescu, este o altă bucată din realitatea vieții acestuia, care scapă atenției celor mulți, ne mai vorbind de ultimii ani 1883-1889 și finalul tragic, urzit și falsificat de dușmanii virulentului redactorului șef  al cotidianului bucureștean Timpul.

Așa cum asociem anumite melodii cu perioade sau momente cruciale în viață, la fel este și opera scriitorului de la Ipotești pentru mulți chiar și pentru un omulean născut pe malul bâcului într-i țară rășchirată pe-o jumatate de glob. Cred că fiecare om îl înțelege și îl iubește în felul său, bine-ar fi ca cei care nu-i voiesc tihna nici după moarte să nu-i hulească talentul și geniul artistic, că pentru toate celelalte există legi, stat și ministere. 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece... (Glossa fragment).
 

Un Crăciun "nonconformist"

Absolut totul ce ține de sărbătorile religioase este interconectat cu istoria, tradiția și obiceiurile populare, de aceea mă gandesc că seminția asta de oameni dintre Prut și Nistru semănată pe toate meridianele pământului, deși au o rădăcină comună dau roduri cu totul și cu totul diferite, referindu-mă la modul de viață și de gândire abordate individual in societățile în care ne infiltrăm. Așa bună oară, băieții de le construcție de sub Moscova la cartofii fierți și sileotka tradițională, mai adugă de sarbatori în meniu obisnuit un vinegret, vreo două caltete și vreo două po pidiseat. Tipul gâtuit de cravată care face și desface mereu afaceri prins de Crăciun în avion, după ce și-a înfulecat meniul mai comandă vreo două sticluțe de tărie și dacă prinde vreo conexiune la net pune la punct un dezmăț în locația unde se va caza, fleacuri, fiecarea sărbătorește cum poate și cu ce-i permite portofelul sau imaginația. Anul ăsta sunt departe de troiene, de colindele de la Strășeni sau Vărzărești, de prietenii și oamenii dragi alături de care am întâmpinat ani la rând această mare sărbătoare. Îmi iau inima în dinți și încep pregătirile, meniul sărbătoresc cuprinde fasole prăjite cu ficăței și mult usturoieș, oleacă de cola și un gât de Red Horse(bere din Filiplandia), o baie în Golful Persic la amiază și programul de colinde la World Trade Center. Înloc de slujba de dimineață, ascultăm vreun ceas de vreme câteva clipuri pe Youtube, în loc de colindatul tradițional - o baie sărată și bronzatul sub soarele fierbinte al deșertului, iar în loc de catlete, răcituri, olivie și alte băuturi pentru dezmorțirea nasurilor si a membrelor de gerului de afară - răcoritoare, snack-uri și fasole făcăluite po dubaiski. 

Inchei cu o felicitare postată adineauri pe FB:

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare deosebită pentru întreaga creștinătate și pentru fiecare individ în parte. Sincere felicitări și urări de bine tuturor cu ocazia acestui mare eveniment, și fie ca lumina și bucuria acestei zile să vă aducă bucurii și gânduri bune tuturor persoanelor dragi și nu ezitați să deschideți porțile și ușile metalice sau cele ale inimii vestitorilor acestei mari sărbători. Crăciun fericit!!!

Iar celor mai cuminței cu siguranță că moș Nicolae le va aduce și cadourile bine meritate.

Negustorul de nimicuri esentiale au pelerinajul in lumea cartilor citite in ultima vreme

Este nevoie de a rabdare, vointa si mult curaj pentru a citi o carte ce depaseste 6-900 de pagini. Desi nu aveam intentia sa ma laud am pacurs cu toate acestea slava cerului cateva de asttfel de carti. Andrei mi-a luat-o inainte cu aceasta ideie creand o pagina pe FB cu pe acesta tema "cartile mele", bravo amice! Ma gandeam undeva sa imi notez pentru viitor cartile pe care le/am parcur in acest an destul de plin de literatura, carti bune, istorioare si destine interesante care mi/au imbogatit fara indoiala imaginatia si vocabularul.  Din cate au putut remarca unii prieteni ce/mi urmaresc viata virtuala la moment citesc cartea lui Kiyosaki, Tata bogat, tata sarac, o carte despre educatia financiara si care prezinta factorii determinanti de ordin psihologic si social ce imparte omenirea in oameni saraci si cei cu avere. am deja vreo 6 pagi de note la care voi reveni cu siguranta la momentul si la locul potrivit;

Cartea lunii noiembrie: E. Hoffman, Elixirele diavolului, un roman despre un tanar calugar care trece prin multe intamplari manat de fortele infernului si ocrotit de pronia divina, un roman care pune fata in fata celel doua tipuri de vietuire, viata monahala inchinata slujirii divinitatii si a binelui aproapelui sau viata laica plina de ispite si patimi ce nimicesc deopotriva sufletul si trupul;
Cartea lunii noiembrie2: Masterul si Margarita scrisa de Bulgakov, am auzit multe povestindu-se despre aceastasta carte, plus niste prieteni mai noi mi/au povestit cateva fragmente care m-au intrigat, Behemot, Maestrul, Margarita, Profesorul Woland, Azazelo dar mai alesc Koroviev/Fagotto va vor tine compania intr-o istorioara care pe alocuri va va increti pielea ca la gaina, va va pune sa va ganditi si sa redescoperiti unele sensuri eterne ale firii umane si va va descreti fruntile, provocandu/va un surs dulce in coltul buzelor. Recomandata de M'Cerga
Cartea lunii octombrie, luna in care am inceput sa lecturez mai serios a fost nici mai mult nici mai putin Paulo Coelho, Unsprezece minute, mi-au placut atat de mult anumite pasaje incat nu am rezitat ispitei si am postat cateva fragmente din roman pe FB si ODN. Comerciala? Da! Simplista? Poate. Interesanta? Cu siguranta... Recomandata de M'Cerga
Carte lunii septembrie-nefinalizata, Singur in lanul de secara, in engleza the Catcher in the rye scrisa de J. D. Salinger, este povestea unui adolescent din primul deceniu de dupa al doilea razboi mondial si introduce cititorul in lumea adolescentului etern, in care se pot recunoaste multi la un moment dat in ganduri si framantarile interioare. Recomandata de M'Cerga. Lecturi frumoase si utile tuturor!!!! si nu uitati niciodata nu e prea tarziu cine ai putea fi spunea foarte frumos George Eliot!!!

Cum poate suna o felicitare la ziua ta de nashtere

cum poate suna o feliocitare de la multi ani, banal, urare de baini, sanaate masina iubire, succes in toate, dar cu poate suna o felicitare din partea unui frate, din partea unei mame sau din partea unei surori, eu am ramas ravasit de cuvintele ei, vedeti si doi si dati/va cu parerea despre @El special one@ care mia scris aceste randuri: detossssssss te-as fi sunat cu drag!!! insa crede-ma am baut in cinstea ta in seara asta! esti unicul si scumpul meu frate, ma mandresc cu tine si te iubesc enorm!!!
nu se rezuma totul la sunat; tu esti in sufletul si gandul meu mereu!
esti toot ce am mai scump pe lume, tu si mama! esti parte din mine. din existenta mea!
eu iti urez ca anul care s-a adaugat in calendarul tau si te-a facut mai matur sa iti aduca intelepciune si rabdare!
nimic in viata nu se da usor, oamenilor ca noi bratan li se da totul de 2 ori mai greu! insa noi, detka suntem inzestrati cu intelect si mandrie, ceea ce nu toti vor cunoaste indiferent de facultatile vietii.
Noi suntem oameni simpli si iubitori, ssuntem veniti pe pamant pentru a le arata altora ce inseamna iubire de sine si de cei din jur, suntem trimisii lui Dumnezeu pentru a deschide inime si suflete, pentru a arata ca nu exista nimic mai scump si mai valoros in lume decat dragostea de aproapele tau.

Bratan, sange din sangele meu, tu esti tot ce mi-as fi putut dori mai mult de la viata, esti bucatica din mine si partea mea buna, esti acea baza a existentei mele care ma face sa fiu mai buna si mai iubitoare cu cei din jur.

Multumesc lui Dumnezeu ca te am si te voi avea mereu aprape, indiferent de distanta si de greutati eu voi fi acolo pentru tine, iar tu pentru mine!

Te iubesc enorm! si tot ce imi doresc mai mult de la viata, este sa te am aproape atatea zile cat voi fi pe acest pamant! atatea zile cat sa imi vad nepotii crescand si sa bem pentru vietile noaste scurte, zic eu ... IMPREUNA!

ai grija de tine! pentru mine si maman, sunt o sora de kkt ca nu am sunat... insa cred eu sincer ca ceea ce am scris mai sus sterge orice frustrare vizavi acel apel piedut!

Love you bro,
Your beloved sister,
Cristina
Today
bai rautate
cand soarele apune
si tot ce ai in gand se-aseaza
pe raze si pe luna
un singur gand tresare,
o viata scurta avem
o inima si-un gand
o simpla alinare
o vorba si-un rand...
totul din jur dispare,
ramanem doar noi doi
un frate si o sora
un suflet pentru doi
iubirea se masoara,
alinte-mi al meu rand
cu existenta pura
si cu al tau alint!
Desi durere-ai mare
si drumul lung apare
Doar tu iubite frate,
esti tot ce am mai scump pe acest pamanat!

Alegerile pe care le facem...

Este trecut de mizul nopţii şi au mai rămas potrivit calendarului maya înca doua zile şi sa terminat cu totul. Lumea împărţită în două grupuri antagoniste ce fac băşcălie unii de alţii, pare mai mult ca nici o dată un bâlci grotesc în care viermii se târăscă de la o zi la alta, rechinii înghit alţi peşti, sirenele năucesc marinarii în căutarea fericirii strivindu-le visurile de pietrele unei realităţi cenuşii... La oră târzie în noapte întreb unde eşti muză cu chip suav şi respiraţie caldă, rază de soare şi somn dulce, unde eşti tu tihna dupamiezeleor de vară şi curcubeul de după furtună care impacă cele trei stihii cerul, văzduhul şi pământul. Alegerile în viaţă sunt nişte virgule, semne de suspensie sau două puncte gemene după care urmează acel ceva care ne apropie cu viteza halucinantă de idealul şi visul nostru sau ne îndepărtează irezistibil de acel "vreau să devin când am sa fiu mare..." Cel mai greu este să trăieştu cu alegerile făcute, o zice unul din personajele filmului din 2012 The Words. Eşti ceea ce citeşti, ce spui şi ceea ce gândeşti, cogito ergo sum spunea proverbul latin, adevăr ce respiră prospeţime şi viaţă după atâta amar de vreme. Schimbarea pe care o bună parte din pietonii de sub soare o caută, o descoperă şi o folosesc cu îi taie capul uitând uneori că totul porneşte din inimă, din sufletul tău zbuciumat de îndoili şi ros de cariile incertitudinii. Mări, oceane, megapolisurile sau întinsele păduri ecuatoriale nu pot ascunde fantoma de care încerci să te ascunzi.
Ce este succesul pentru tine dragă cititorule? Faima, banii, luxul, recunoaşterea individului ca primus inter pares, posibil toate acestea şi ceva în plus. Un om la naştere este ca o buerete care este într-o formare continuă este ca un castel pe vîrf de munte ce înfruntă itemperiile naturii. Are un fundament solid ridicat cu lacrimi şi sânge, ziduri înalte ce au menirea de a proteja dragostea, familia şi lucrurile cele mai sensibile şi citadelă, sfânta sfintelor, locul regăsirilor şi statul major al deciziilor capitale. Dacă şi marele Platon, cărturarul mărturisea într-un moment de deznădejde ştiu că nu ştiu nimic, căci finitulnu poate cuprinde infinitul, cu atât mai sfidătoare este această realitate omului contemporan ultra tehnologizat cu IPhonuri, tablete, camere video şi foto, calculatoare şi alte gadgeturi sofisticate. Cred că omul de succes este persoana care este împăcată cu sine înăşi, conştientă de calităţile şi limitele sale, care area capacitatea de a îndrepta toate puterile sale creative şi volitive într-o singură direcţie, un punct o linie îngustă dar fixă, o cărare care duce spre triumful până şi dincolo de mormânt. Aşa cum toate basmele populare au şi antieroi, "omul roşu", "spânul lui Harap Alb" sau balaurul din tufişul de măcieş de pe marginea cărării noastre este invidia, mândri şi disperarea. Pentru aceşti luptători de guerrillă am şi un mesaj crengian "paşol certi na turbincu"!!!

Democraţia este societateaîn care interesul individual primează celui de grup, cel puţin astfel o arată acest regim politic în Europa postcomunistă. Fie eşti membrul grupului, liderul ei sau Chuck Norris care înfruntă toate de unul singur, opţiunea de cele mai multe ori îţi este impusă. Dacă magnetul atrage metalul cu certitudine aurul la aur trage iar "gadkii utionok" de acii va fi răsfăţatul sorţii puţin mai departe la vecini sau în celălalt colţ al lumii. Incoerenţă, repetiţie şi exprimare ecliptică astea-s vadurile tulbure în care-şi caută peştişorul de aur o dreaptă pentru rugăciuni şi mântuire şi o stângă-cronos ce devorează clipele pentru deliciul propriu minut cu minut...

KBW(Khalid bin al Waleed)

Uite că au trecut şi cele trei luni de toamna petrecute cum necum în deşert. Frunzele copacilor din jurul giganticei Burj Khalifa au căpătat o nuanţă aurie roşietică, a început sezonul primblărilor(afară dar şi a shoppingului) iar ploaia care a spălat trotuarele urbei de sticlă şi beton, inundând jumate din cladirile din zonă a anunţat solemn începutul iernii. Gaşca "Paţanilor din Deira" s-a destrămat pe neaşteptate la sfârşitul lunii octombrie, când tunisieni şi egiptenii din apartamentul 504 de lângă Clock Tower s-au dezmeticit că au diparut undeva lumina civilizaţiei europeane din odaia de alături. Camera era goală, paturile strânse, măsuţa pentru jurnale, covoraşul verde de la Ekeya, plita electrică şi nargileaua, fierul şi suportul de călcat, hainele şi toate mărunţisurile ce ne-au prins bine bucata asta de vreme, au fost împachetate şi duse la o noua adresa. Avioanele decolau şi aterizau cu aceiaşi frecvenţă, făcând întreaga clădire să vibreze iar pereţii ce au aşteptat o lună întreagă tencuitorii se holbau la mine ameninţător în timp ce îmi strângeam ultimele boarfe. Dulapurile cu mânerile rupte, balconul microscopic îndesat cu cărţi şi alte vechituri, carnizurile cu perdele înegrite de soare şi colb îşi luau rămas bun de la mine într-o tăcere mormântală. Povestea merge mai departe, iar a doua zi un taxi, târse-i cu chiu cu vai geamantanele şi sacoşele pânâ-n portbagajul automobilului care a provocat un ambuteiaj în timp ce aştepta zestrea unui moldovean. Pakistani, întreb eu? Pakistani, îmi răspunde şoferu în timp ce execută încă o curbă în direcţia Khalid bin al Waleed Metro Station, noua mea locaţie pentru cel puţin o lună de acum ăncolo. Mă grăbeam să ajung mai repede căci întarziam la servici, aşa că primul meu contact cu deja "colegi de camera" a fost scurt şi la obiect, Ivan Maldavan, novîi vaş sojiteli, vsem privet, uvidimsea vecerom(trebuie să spun că mă mutasem într-uin apartament cu vreo 9 chirghizi, adică oamenii care trăiesc în Kîrgîstan).
Elanul primelor împresii legate de experienţa mea arabă s-au mai temperat, am început să fac puţin sport, alergând vreo 6 kilometri zilnic de-a lungul canalului de la Old Souk până la staţia de transport fluvial Al Seef, consulatul american iar de acolo o iau spre casă. În aceste ieşiri sănătoase în oraş, alerg nu totdeauna prin cele mai salubre locuri, undeva yace un tomberon supraîncărcat rasturnat de vreun miştocar asiatic, vitrinele lunimoase, chiciuri arhitecturale şi nu numai, maşini, trafic infernal, instalagii de irigare ce readuc viaţă gazoanelor sau tufărilor de pe marginile drumului.   

Scrisori din Emirate...n...

Am aşteptat cu înfrugurare să vină zilele libere după două săptămâni de muncă peste program, somn puţin şi stresul provocat de nesiguranţa zilei de mâine, adică unde voi stat de la întâi noiembrie. Am renunţat să îmi tocmesc un plan de ucis timpul duminică şi luni, uneori emai bine să te laşi dus de val. După ce ma văzut filmuleţul despre Dubai am hotărât să văd cu ochii mei portul ăn care se aduc mătăsurile şi de unde pleacă ceaiul şi alte mărfuri în ţările orientului mijlociu şi îndepărtat. Nu departe de staţia de Metro Al Ras sunt ancorate o mulţime de corăbioare de mic tonaj, contruite din lemn, cu o structură rudimentară dar care înfruntă cu mult curaj şi zel furtunile din Golful Persic. Un căpitan de vas mă întreabă în timp ce făceam câteva poze unei nave dacă nu am drum cumva până în Iran. Papai Marinarul:"Nu-ţi fă griji, vasul e sigur are atâtea şi atâtea tone,un motor cu o capacitate de n sute cai putere şi un număr potrivit de cilindri. Drumul e sigur, durează doar trei zile, la intervale de trei ore sunăm la dispecerat şi chiar dacă nu avem tehnică prea sofisticată la bord GPS-ul este totuşi nelipsit. Aşadar dacă te hotărăşti de un sejur maritim eşti binevenit la bordul vasului meu". Cabina căpiatnului ca şi vasul toate din lemn, cu sîrmele pe care se usucă hainele echipajului şi neorânduiala plină de pace de la bordul vaslui care avea la bord vreo 5 tone de ceai din Şri Lanka, m-au îngândurat, ar fi şi asta una din ideile ce merită să le adaug la Bucket Listul de Dubai. Construirea canalului ce uneşte oraşul cu Golful Persic (The Creek) a fost un moment crucial pentru dezvoltarea comunităţii din această zonă aridă.
Am traversat cu barca canalul şi am ajuns la cel mai vechi târg de mătase(are în jur de 60 de ani, cam pe aici). Este amenajat frumos, cu inscipţii şi denumirea firmelor dasupra fiecărei prăvălii, scrie în arabă şi în latină. Aici găseşti pânzeturi, haine, încălţăminte, suveniruri, bunuri ce pot fi luat la bucată şi în cantităţi cevamai mari(panzeturile şi mătăsurile). Old Souk este flancat într-o parte de un templu indian a comunităţii hinduse. Dumnezeu nu ne-a dat creieri şi judecată ca să credem şi să nu cercetăm, aşa că m-am descălţat şi am intrat să văd ce-i acolo. Un coleg de la Cheesecake mi-a arătat locul unde trebuie să mă descalţ, m-am spălat pe mâini şi urcăm împreună scările în templu. Înăuntru nimic ieşit din comun, sfânta sfintelor unde ard câteva candele şi mai multe imagini cu zeii hinduşi între care o imabine cu o treime interesantă: un bărbat frumos cu pielea albastră, un copilaş cu faţă de elefant şi o zeiţă deo frumuseţe şi senzualitate divină, dacă nu greşesc Shiva. Mai mulţi credincioşi pe acolo în genunchi ridicau rugăciuni, alţii aduceau ofrande în timp ce am urcat la alt etaj unde la intrare ne-am acoperit capul. În această încăpere am văzut desene cu zei pe pereţi, un fel de altar şi un cor care cântau o melodie suavă dar ritmică folisnd un fel de acordeon şi tobe dintr-astea orientale. Ieşind de acolo gustăm nişte pâine cu un fel de gem dat de omul de la ieşire. Trec pe lângă o moscheie şi ajung la o cetate, care am aflat că este de fapt muzeul oraşului, şi-am zis dă să intru că cine ştie dacă mai ajung altădată pe aici.

 Muzeul nici mare nici mic, frumos şi cam atât. Comentarii:Mi-au placut figurinele de ceară, negustorii de diamante, elevii care sunt întruiţi de un prof cu băţul în mână, duduile toate acoperite din cap până-n picioare, chiar şi fata care aduce apă. Fac o baie de mulţime şi mă tot târguiesc cu unii cu alţii ba pentru un ceas, ba pentru un mobil, ca să ajung la un moment dat să îmi propună cineva un Samsung Galaxi S3 parcă cu vreo 300 de AED(cel mai probabil era şterpelit de pe undeva), cum eram gata să dau lovitura sau ţeapa săptămânii s-a apropiat omul în alb şi mi-a spus să nu-l iau şi a început să-l ameninţe pe bişniţar că va chema poliţia. Răsfoiesc de vreo două luni cartea lui Salinger, De veghe în lanul de secară şi azi m-am hotărât să-i fac felul chiar dacă-i în engleză. Pustiul teribilist are aere şi pretenţii de om cu gărgăuni şi experienţă trăieşte într-o lume cu pisălogi, coşuroşi, băieţi musculoşi şi atât, fete frumoase, seci şi acţionând totalmente împotriva rasţiunii. O lume a unui adolescent, pe care o descopăr pe ritmurile trupei româneşti Travka, iar din când în când mai iau o gură de mountain DEW şi-un Winston. Am aruncat nişte poze pe fb, am recapitulat weekendul şi aproape-am citit o carte nouă, înseamnă că pot începe cu brio noua săptămână de lucru.