Jan 18, 2012

Vocea care strigă în pustie...

Acum câţiva ani mă gândeam că este vorba de Sadam Husein supărat foc pe americani că ăştia au început să-i bombaredeze edificiile fastuase, monumentele fără seamăn şi lanurile pline de rafinării şi sonde de petrol. Nu am să uit niciodată cum după 11 septembrie 2001, stăteam cu toţi colegii mei adunaţi buluc luni dimineaţa şi în loc de comentariile obişnuite despre filmul derulat în weekend la unicul post care dădea filme beton, noi comentam care mai de care ce s-a întamplat în SUA. O voce îi strigă pe occidentalii în pustie. Dacă câteva secole în urma Howard căuta în deşerturile nisipoase ale Egiptului vestigiile civilizaţiei faraonilor, cu piramidele, hieroglifele şi legendele ei misteriose, după invetarea motorului cu explozie internă şi a producţiei pe bandă rulantă a automobilelor, miza căutarilor s-a schimbat radical. Nici nu au reuşit să putrezească bine scândurile coşciugului irakian că băieţii călare hummer-ele decorate cu steluţe şi dungi alb-albastre au mai pus ochiul pe un nene care de rău de bine a mai şi făcut ceva treabă pentru bieţii libanezi, care vedeau falnicii chiparoşi folosiţi de Solomon la construcţia emblematiclui său templu, doar la Discovery Chanall. George Orwel în lucrarea sa "1984" scria printre altele că "IGNORANŢA ÎNSEAMNĂ PUTERE" şi "RĂZBOIUL ÎNSEAMNĂ PACE" referindu-se nu la dimocraţiile occidentale tutlate de visul american, ci la cel mai vicios sistem politic imaginat vreodată, al dictaturii omniprezente şi omnipotente... Interesul şi pizma, lăcomia şi perfidia explică astăzi valurile politico-militare şi aşa-zisele salvări monetare de ultim moment(după un proces bine calculat de falimentare premeditat aplicat de cineva cu scrupulozitate)nu poate lăsa indiferente minţile licide neafiliate...
Se spune că primul mare revoluţionar a fost Lucifer şi cei care îi urmează exemplul mai devreme sau mai târziu îi urmează destinul, prăbuşirea în neant, tartar sau aşa cum o ştiu cei mai doxaţi ca mine. Gandhi a fost modelul protestelor paşnice care au adus finalmente Independenţa Indiei, oare când şi cum, generaţiile de tranziţie de la comunism la economia de piaţă vor ajunge să se bucure şi ei de beneficiile mult trâmbiţatei democraţii capitaliste, care aici şi dincolo i-a proscris pe ei şi pe cei din generaţia mea la o stare de asediu continuu. Viitorul îşi trage seva din prezentul nostru şi din ceea ce facem şi gandim aici şi acum, nu trebuie să manipulăm, nici să ne lăsăm manipulaţi pentru merschinării politice ambalate frumos şi dichisite cu margarete. Vocea care cheama în pustie, chemă unde în vreun deşert? Consider că pustia nu este altceva decât acel mediu lipsit de scrupule şi valori. Cine are auzit să audă cine nu, să fie gata la ceasul cel din urmă să dea raspuns de ce şi-a ascuns talantul dacă putea să şi-l înmulţească.
O voce strigă în pustie, cine să fie, cine o aude, cine să-i răspundă?

Jan 12, 2012

Preţul Libertăţii

Care este preţul libertăţii! De la om la om fiecare are masura lui pentru lucrurile ce îl înconjoară, cât de mult pot eu să dau ca în acest context să profit la maxim, să ies cât mai mult în evidenţă. Libertatea este cel mai complex termen inventat vreodată de creerul uman, este o construcţie pur teoretică, care niciodată nu va însemna acelaşi lucru pentru doi oameni care stau altături. Iluminiştii, printre care Rousseau şi Voltaire, afirmau că o societate liberă trebuie să fie debarasată de toate mecanismele care o înlănţuie, pe de o parte sistemul politic reacţionar de pe vreme aceea monarhia constituţională şi pe de altă parte influenţele asupra mentalului colectiv a instituţiilor tradiţionale patronate de Biserica.
Explozia libertăţilor, a descoperirilot ştiinţifice aplicate mai mult sau mai puţin în spaţiul public, au dus la transformări excepţionale, din punct de vedere al aparenţelor şi au cufundat civilizaţia occidentală într-un tunel de metrou care duce treptat dar sigur spre dezintegrarea şi spre colapsul inevitaBIL al culturii OCCIDENTALE, desacralizate, dezorientate şi ultra tehnologizate(hei dacă stam un pic să fim răutăcioşi aştia care merg acolo să fac bani i sa cerşească le mai dau un suflu de viaţă şi de inspiraţiune c elor care au dar nu ştiu să se bucure ed bunăstarea care tâmpeşte şi netezeşte creerii de cele mai multe ori::))) .
Sunt oameni care vor să fie mânaţi din urmă, aşa sunt formaţi ei de mici, de mediul în care trăiesc şi s-au format ca oameni, alţii vor să rupă limitele şi să ajungă tot mai sus, călcând peste capete, peste orgolii personale şi adesea peste principii, oamenii tind să facă o zgârietură pe kiatra belşugului, a succesului şi a prosperităţii, dar platind preţul cu vârf şi îndesat pentru toate cele făcute pâna acii!
Preţul plăcerii admirări Casei Poporului acum vreo două zile era să mă coste viaţa, ok, nu e vorba de terorişti sau de băieţii de cartier din Bucureşti, era doar o aluzie la chestia de eutanasiere a câinilor pentru care sunt trup şi suflet după ce am fost înconjurat de vrep 20-30 de dulăi gata să ne mănânce pe mine şi pe soră-mea, p..jiii!!! Minuni mai sunt am scăpat făr de rabie şi întregi amândoi, plus am vazut palatul lui Ceauşescu, construit pe sânge şi craniile oamenilor de la canal, dar ce au facut democraţii în aceşti douăzeci de ani de libertate?
Acolo unde eşti, la acel nivel al muncii, al familiei, al vieţii în fine fiecare este la un palier, la un etaj caer nu pre des coincide cul al tău, dar asta nu trebuie să te determine să desconsoderi sau să supraapreciezi pe cineva.
Lebertatea este chestia absolută a minţii tale, fiind liber acolo, gulagurile şi temniţele socilae şi economice îţi vor părea castele de nisip...
Fii liber în tot şi în toate, încearcă să te elibrezi cât trăieşti!!!!

Jan 5, 2012

Tinereţe fără bătrâneţe


Din cele mai vechi timpuri oamenii au crescut şi au copilărit cu poveştile cu Feţi-Frumoşi, Ilene Cosânzene, zgripţuroaice, oameni spâni, balauri furioşi şi animale, personagii fantastice. Care este deosebirea dintre povestirile copilăriilor frumoailese şi viaţa noastră de zi cu zi, pe care o petrecem care la tară, la birou, la masa de lucru cu un corp de lucru ce vrea să îţi prăfuiască ochelarii cu ditamai cunoştinţele ce izvorăsc din dimplomele lor, mai puţin din căpşoarele lipsite de striaţiuni şi materie cenuşie utilă dacă nu lucrului cel puţin pentru buna duspoziţie a grupului în care îşi întind cele opt ore de muncă.
Părerea mea este că poveştile populare nu sunt altceva decât o oglindire plastică a lumii în care noi trăim, căci potrivit filosofilor antici avem alte măşti aceeaşi piesă şi nimic din natura umană nu s-a schimbat de mii de ani doar forma şi ambaşajul s-a cizelat până acolo încât suntem ispitiţi să aruncăm valoarea în tomberon pentru o nulitate, hetairă, fiică a voluptăţilor, care va lasa în urma ei doar neant, goliciune şi deznădejde, dar oare asta căutam noi în cele mai dulci vise de împlinire ale copilăriei noastre, unde mai este coplilul din noi neăntinet şi sincer?
Baba Cloanţa de cele mai multe ori apare femeia de serviciu sau şefa care te face cu ou şi cu oţet cu şi fără de treabă, omul spân e prietenul de pahar, de discotecă, de saună si de distracţiuni diverse, care în momentul de cumpănă se face că bate vântul şi gaseşte-l unde nu este, zmeul este personajul cel mai interpretabil din toate plasmuirile mentalităţii colective, din punctul meu de vedere el poate lua forma unui posibil vis ori aspiraţie a noastră individuală spre care cu toţii tindem şi facem multe sacrificii pentru al ajunge, ca în final să ne împlinim şi acolo pe un piedestal sa fim incoronaţi cu un cu alta şi să fim răsplătiţi pe deasupra şi cu o Ileană Cosânzeană alături(pentru zmeu atât deocamdată):) Ok Ileana Cosânzeana, cine este ea în viaţa reală, o nalucă, fata mereu înaccesibilă, fata care te iubeşte de lângă tine şi tu nici habar nu ai de aceasta, persoana ai cărei inimă ai cucerit-o după lungi asedii, fata de ocazie sau este totul şi în acelaşi timp nimic din ce am amintit mai înainte, e pur şi simplu plazmuirea imaginaţia fiecăruia, care se poate sau nu regăsi în una din aceste impostaze, chiar daca nu în toate:))
Fi-ţi tineri şi fără de bătrâneţe, trăiţi prezentul aşa cum se cuvine, fiecare la timpul la anii şi la portofelul lui, timpul are tributul lui, sa nu fi-ţi datori nimănui cu nimic ca într-o pildă de acum vreo două mii de ani. Pax vobiscum!!!!

Jan 3, 2012

Pagini de istorie 1

Idei si judecăţi de valoare din cartea lui Ioan C. Popa, Mecanisme de putere ale regimului totalitar comunist în perioada bolşevismului. Impactul în Basarabia şi în Transnistria, Ed. Nora, Bucureşti, 2011.

Cartea cuprinde perioada cuprinsă între revoluţia bolşevică din noiembrie 1917 până la consolidarea puterii lui Hruşciov, după moartea lui Stalin 1953-1954. Este o analiză interdisciplinară a îmbinării bolşevismului cu represiunea şi teroarea pentru a se impune, despre absenţa organelor de control a instituţiilor de represiune, care cumulau funcţiile de judecător, executor politic şi anchetator. Această care şi-a propus să răspundă la mai multe întrbări precum: există continuitate între opera politică leninistă şi cea stalinistă, cum a fost posibil în cazul bolşevismului din URSS/ nazismului în Germania, să instaureze un mecanism de manipulare şi teroare, la o scară atât de largă, din punct de vedere sociologic, fără ca majoritatea să riposteze eficient, cum a funcţionat cel mai mare experment social din toata istoria umanităţii edificarea societăţii comuniste.
Un partid care este un monopol decizional, ideologia e ridicată la rangul de raţiune de stat, de care nimeni nu i se poate sustrage, toate mijloacele de comunicare în masă sunt controlate de aparatul propagandistic, economia este una dirijată şi cel mai important, ambele sisteme totalitare comunist şi cel nazist au un complex aparat de represiune, un instrument al terorii. Comunismul e o ideologie a maselor în timp ce nazismul este una a raselor, având astfel un model social al eghalităţii în opoziţie cu modelul superiorităţii unei rase sau categorii sociale.
"Lenin dorea o societate ideală, alcătuită din oameni ideali", prin distrugerea trecutului capitalist burghez şi edificarea viitorului comunist ideal, în timp ce prezentul era perceput ca o stare de tranziţie de la o perioada la alta, fapt ce avea menirea să justifice împrejurărole excepţionale(colectivizarea forţată, deportările în pasă, asasinatul politic, lichidarea culacilor şi vandalizarea şi jefuirea Bisericii si uciderea a yeci de mii de clerici si simpli enoriaşi, prin intermediul serviciilor terorii create special pentru acest scop CEKA, GPU, OGPU, NKVD şi KGB).
Activitatea instituţiilor terorii este dublată de conturarea unui cadru social politic concret în virtutea caruia putem să percepem în maniera cea mai indicată anumite procese si mecanisme care au distrus milioane de vieţi omenesşi şi au lasat o amprentă profundă asupra conştiinei a mai multor generaţii. Pentru a nu evita erorile trecutului suntem condamnaţi să îl cunoaştem şi să ţinem cont de el în deciziile ce privesc viitorul, restul sunt doar cuvinte. Recomand parcurgerea aceste-i frumoase lucrări scrise cu talent şi temeritate de literat, carte care a venit să completeze anumite lacune din istoria noastră locală(Basarabia şi Transnistria, relaţiile celor două maluri ale Nistrului în perioada interbelică şi cea de după război din perspectiva acestor mecanisme ale puterii regimului totalitar bolşevic).
Historia magistra vitae!!!

Dec 31, 2011

Urare de anul nou, simplu in doua cuvinte!!!

Mult noroc si sanatate de la chisinau, si iti dorescun an nou plin de impliniri, realizari in plan profesional, familial, si prietenii meru sa fie aproape, sa ai multe bucuriii de la cei dragi si la mai mult si la mai mare, ion m cerga iti ureaza la multi ani!!!!

Dec 26, 2011

Bere, muzică şi oameni dragi

Încă din 2010 când am revenit acasă de la studii din Iaşi, România, mă întrebam dacă există în Chişinău măcar un singur local unde se ascultă şi formaţii cu sau fără nume cântă live muzică rock.La mai bine de un an de atunci într-o bună zi de decembrie am descoperit tocmai două baruri de acestea. Ok, să încep cu începutul, unul este tipic bodegii de la Iaşi cu mult fum de ţigară, înghesuială şi amatorii ce vin să cânte pentru vreo doua trei beri, sau pur şi simplu să se umfle în pene că ştiu să schimbe trei patru acorduri, cu bere ieftină şi locuri foarte puţine, astfel încât dacă peste noapte toată lumea pasionată de sex, love and rock’n’roll să-i aduni la un loc umpli vreo 3 stadioane Zimbru si vreo 100 de astfel de locaţii. Pereţii sunt împânziţi cu fotografiile legendelor muzicii rock iar atunci când nu se cântă barmanii rulează rock-ul care se pliază perfect pe dispoziţiunea celor prezenţi în local.
Era sâmbătă seara, am susţinut un examen de dimineaţă, la care fie vorba între noi am întârziat un sfert de ceas academic şi mersi ţării în care blatul e la putere am reuşit să întru şi să-mi etalez (ne)cunoştinţele la obiectul dat. După ce am desenat vreo paişpe mii de hieroglife pe un papirus ştampilat de somităţi universitare, simţeam că trebuie să urmeze ceva, ultimul examen e dat(din 2011), deci let´s party!!! Am incercat să rezistăm ispitei bahice în cadrul spaţiului academec , dar rezistenţa noastră pe baricade nu a ţinut prea mult, am sorbit pe furiş doar trei patru guri de foc în sanatatea unei colege de grupă, cu tot alaiul, felicitări, tras de urechi, vorbăraie şi cel mai important pahare răsturnate ritmic peste cap. Dispoziţia a intrat încet dar sigur în zona de confort psihico-afectivă şi masa de omuleţi care au participat la Misterele Eleusine de la U. am intrat şi am colindat scumpii dascăli, cei care încă mai crede că dintr-o masă amorfă de oameleni poţi să mai să creezi, să-i transformi într-un crater vulcanic mereu în fierbere, gata gata să ierupă, ţop, şi s-a produs evenimentul!!!
 Chişinău Aurie vă rog şi un pahar! Chişinău Aurie ne pare rău dar nu mai este(toată studenţăraia vine aici şi bate doba şi iaca la mine s-o terminat Auria). Bun bre, daţi-ne dar bere de a noastră de aceea Draft cum se zice, ca daca nu noi, apoi cine va mai susţine producătorul autohton, care-i la toneta de lângă barul în care stăm ieftină, mai bună şi multă în Kilă, optăm până la urmă pentru canapele moi şi căldurică în locul parcului rece şi friguros.
 Eu vreau un Festival(de parcă viaţa în Moldova e lipsita de festivaluri la fiecare pas, în troleibuz, în maxitaxi, la magazin, în lift, acasă, on-line şi în presă, Moldova este într-o petrecere continuă...)! Cu grapefrupt, machito, ...Cafea americano...Sokol...Baltika 3...dzing...paharul spart...hahaha....hihihihi...nota...vă multumim la revedere...mai intraţi!
Adorm în troleibuzul 24 şi iar tratez cu controlorul să îmi perimită să cobor după cotitură. Ajung acasa aşa mai mult pe autopilot, nu că eram sub influenţă dar începusem sabantuiul pe nemâncate şi asta explică totul. Întru pe net să văd de kestii mai sunt acolo, somn, somn de voie vreo două ceasuri după care mi-a venit un chef nebun să ies în oraş. Ies pe la jumătate la 10, maxi-taxi-urile circulă din ce ăn ce maiu rar în cenrtu, pe drum mai întanesc încă un pasager care merge cu mine să descoperim Chişinăul de nopate care ascultă muzică bună, atenţie muzică bină!!! Nici nu mă gândeam când am ieşit din casă că îmi voi încărca bateriile cu atâta optimism şi energie pozitivă la un tip de concert la care demult îmi doream să merg. La Clubul ALBION, ieri au evoluta formaţia Furiosnails, care au căpătat mai mult notorietate în ultima perioadă de timp datorită melodiilor folosite la spoturile publicitare pentru berea Chişinău şi aici ma refer la melodiile de vara aceasta „We make it!” şi de la Hramul oraşului „Oameni şi locuri dragi”. Au fost interpretate mai multe melodii din noul album intitulat sugestiv PAŞAPOARELE ALBASTRE, sau ceva de genul astă, melodii scrise în diferite locuri din Europa, şi având ritmuri şi stiluri de interpretare deosebite, fapt care m-a făcut mândru, că sunt şi băieţi talentaţi care încet încet cuceresc olimpul celebrităţii, se fac auziţi şi văzuţi căci pe bune chiar au talent şi ce fac le iese de minune. A fost o seara cu o atmosferă eletrizantă cu o sală nu prea mare dar plină de oameni care trăiau cu fiecare por energia transmisă prin muzică de cei de scenă. La eveniment nu au lipsit nici reprezentanţii televiziunilir, Rutv şi Jurnaltv(e deja a doua sâmbătă la rând când îi întâlnesc pe Nata Albot şi Andrei Bolohan, ultima oara eram la Nr1, mai la vale de SunCity).
Într-un oraş grăbit, plin de mici mizerii, şi negativismul care asemeni unui ciocan încearcă să-ţi spargă ţeastă, să-ţi zboare creerii şi să-ţi înghită sufletul, mai există locuri unde poţi să te rupi de acestă realitate scârnavă, poţi să dai un restart la tot şi la toate macar aşa la nivel mental şi să începi totul de la început cu fruntea sus şi elanul în suflet. Mersi celora care au răspuns cererilor de pe forum să facă un asemenea local unde se ascultă rock şi se dau concerte cu regularitate şi la final dar nu celor din urmă băieţilor formaţiei The FrurioSnails şi celor care au făcut posibil aceste eveniment.

Dec 2, 2011

Uniţi de Întâi Decembrie!!!



Joi, 1 decembrie 2011, în scoarul Universităţii de Stat din Moldova a fost organizat un flashmob dedicat împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
Într-o societate suprasaturată de bârfe politice, glamur ieftin şi nonvalorile instalate în jilţurile prosternării, aveam nevoie de o gura de aer curat, de o clipă de reculegere şi regândire a lumilor(cea ascunsă şi cea percepută pin cele 5 simţiri).Trecerea de la un anotimp la altul, versurile poeziilor lui Bacovia şi Minulescu, privirile iscoditoare a ispitelor brunete şi marea dorinţă de afirmare, socializare şi comunicare, au dat imboldul de a ieşi din anonimat. Vorba cântecului, ne-am deşteptat, ne-am unit şi am hotărât să dăm mână cu mână, să transmitem concetăţenilor noştri şi fraţilor noştri de peste Prut, ca spiritul românesc şi românismul nu a murit, în cardul legal în care poate el să existe în Republica Moldova. Nu acuz pe nimeni de autovictimizare, dar îmi repugnă orice persoană limitată, indoctrinată, agresivă care trăieşte în pseodorealitatea comunistă, fiind exponentul politicii de deznaţionalizare, reprezentantul limbii şi poporului moldovenesc de tip stalinist antiromânesc.
Un moment istoric de o anvergură deosebită care a fost unul din cele mai insemnate evenimente ale istorie noastre naţionale, unirea tuturor provinciilor româneşti într-un stat naţional, odată cu dezmembrarea celor 3 imperii din jur: Imperiul Otoman, Rus şi Austro-Ungar. 93 de ani ne desparte de acele evenimente, pline de glorie şi binecuvântări, cinstim amintirea evenimentului şi a oamenilor care au realizat Unirea.
În Republica Moldova locuiesc nu doar români(moldoveni) dar şi comunităţile de ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuzi, evrei şi alţii. Un stat european trebuie să promoveze unitatea în diversitate şi un raport intercultural, interetnic civilizat şi echitabil. Moldova te iubesc, îi mulţumesc Domnului că m-am născut aici şi îi urez României şi românilor la Mulţi ani, şi cele mai sincere urări de la rudele de peste Prut.

Apr 29, 2011

Moldova te iubesc

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Titu Maiorescu, a lansat teoria "formelor fara de fond", starnind astfel una dintre cele mai mari dispute politice de pana atunci, coordonata si dirijata de pe "baricade" de maestrii ziaristicii de propaganda, redactorii ziarelor "Romanul" lui C.A. Rosseti si "Timpul" lui Mihai Eminescu. Transformarile spectaculoase prin care au trecut Principatele Romane in secolul XIX, au ridicat pe drept temei intrebarea daca toate cele realizate in plan politic, economic si cultural aveau si acoperire in fond, si daca aceste "forme" vor avea vreodata capacitatea sa devina inerente si durabile. Tipul dezvotarii propus de conservatori era prea deplasat intr-o perioada in care batranul continent era in plin BOOM stiintific, politic si economic, astfel incat arderea etapelor a fost unica alternativa a oamenilor politici romani de a integra o cultura, o tara, un mediu aflat prin excelenta la raspantia occidentului si a orientului, unde instabilitatea politica si economica au impiedicat unificarea, consolidarea si afirmarea externa a unui stat, asa cum era absurd ca o furnica sa se ia la harta cu trei "elefanti"(polonezii/rusii, turcii si austriecii/ungurii).
Dupa mai multe partajari a Basarabiei intre Imeriul Rus, Uniunea Sovietica si Romania, Republica Moldova a devenit independenta prin actul semant la 27 august 1991. Dupa douazeci de ani de independeta nu vad nici o intentie a celor ce ne guverneaza tara, sa formuleze si sa puna in aplicare o ideologie sau un concept politic-ideologic, a rosotului independetei unui alt stat romanesc, al misiunii istorice pe care ni-l propunem ca scop individual sau colectiv, si care ar trebui sa fie locului micului nostru stat in marea familie Europeana si in Lume. Schimbari economice de ordin spectaculos au avut loc intre Prut si Nistru aceste doua decade insa, acestea au afectat un numar limitat de oameni si grupuri de influenta, care au umarit cu prisosinta doar interesele lor veroase. chiar daca putem sa ne mandrim cu cel mai rapid trafic de internet din lume si multe chestii care surprind turistul occidental la noi(masinile de ultima ora, localuri de fite, ulta luxoase si chestiile in genul asta) realitatea dincolo de aparente este un jalnica si pentrul simplul muritor de pe aceste plaiuri mioritice demna de tot plansul si care duc la cea mai neagra disperare. Suntem undeva pierduti la cotiturile formelor fara de fond, asa cum era Romania pe mijocul a secolului XIX-lea. Cu toate acestea, imi iubesc tara care imi da mereu branci si nu ma lasa sa intrevad un viitor prea luminos pentru mine ca salariat de azi pe poimane. Schimbarile se produc incet si nu are cum sa dainuie la nesefarsit aceasta instabilitate si nesiguranta a zilei de maine.
Moldova te iubesc!

Sep 1, 2010

Poezii din straesta bunicii

Răbdarea


E un deziderat în viaţă,
Prin care tot ce nu există, vine
Ş-ajungem sus în vărfuri,
Doar avându-te pe tine.

În volbura ce ne-nconjoră,
Tu eşti speranţa ce insuflă,
Printre nevoi şi stricaciune
Visul în viaţă să-l aducă.

Chiar dacă tot în jur e gri,
Şi mii de demoni te-nconjoară,
Prin lumnarea de speranţă
Te scoli din spaima ce-nfioară.
Şi fiecare zi cu soare,
Îţi pare a fi un coşmar
Dacă în trecerea de ceasuri,
Vezi tot şi-n toate doar cusur.

Dar, crede, tinere copile,
Că, totul e creat frumos şi pur,
Şi bucuria clipei astei,
Încearcă a o regăsi
Mi-i dor de serile de vară
Când plin de duh şi pace-n suflet,
Mergeam prin codri şi livezi
Şi fiecare spis şi floare
Îmi surâdeau în univers.

Sus capul, lasă răul să te-atace,
Iar dragoste să-i dai la schimb,
Căci şi omida cea parşivă,
Ascunde-n ea îngeri cu nimb.

Răbdare şi curajul vine
În traiul nostru mic şi gol,
Prin gândul înălţat la ceruri
Smerit, curat la exit-poll.

Cred că în timpul ce mai este
Despărţitor de-al meu mormânt
Binecuvântarea să apară
Şi fericit să fiu curând.

Şi glasul o să mi se stingă
Şi inima o să-mi tresalte
De şoapte şi cântări fireşti
A dragostei de altădată.

Şi, vezi, şi partea cea cu banii,
O să se-achite de la sine
Aveam ce manca şi bea
Copiii, casa şi pe tine.
O, Doamne Sfinte, dă-mi puterea,
Să nu adorm în gol şi-n rău,
Şi-n fiecare zi din viaţă,
Rădbare cu bun simţ, dă-mi mereu.

Aug 26, 2009

Doua vorbe...


ce este viata...
inca de cand ne nastem vrem sa devenim cineva i viata. cineva vrea sa se faca doctor , sa salveze vieti, cineva vrea sa se aca politist, politician, invataor sau orice altceva. adevarul este ca cand ajungem mari devenim ceea ce suntem. datorita anturajului si medoiului in care crestem si traim, capatam tot felul de conceptii despre viata, despre fericire si despre felul de a ajunge impliniti. cineva incearca sa o faca hard way dar cei mai luti prefera calea cea mai sipla dar aventuroasa. caci ce este viata daca nu o mare aventura, o piesa de teatru sau un film in care tu , eu sau persoana de alaturi ocupa locul din fata, rolul principal in cel mai grandios proiect al vietii sale, viata. trecem prin scoli si uiversitati ca sa ajungem gardieni in mall-uri, housekeeperi, bucatari sau servitori pe la straini , sau muncitori pe unde apucam pentru bani. caci pentru o buna arte din lumea asta fericirea se reduce la bani. corect, fericirea nu o cumperi cu bani, dar o poti intretine cat mai mult. dar despre ce fel de fericire e vorba cand batran de zile si sigur, parasesti lumea asta inconjural de fete ce zambesc deasupra criptei funerare, calculand in coltul mintii lor cate milione de euro, dollari simai stiu eu ce valuta, lasi mostenire in urma ta. poti avea cei mai buni doctori desupra ta pe masa de operatie, si toul e zadarnic daca insumand hazardul, pana de curent, sau incizia gresita te trimite pe lumea cealalta cu bilelut clasa lux exact in fundul neantului. prietenii ce te ioubesc pentru randurile de bere ce le pui de cate ori iesi in oras, iubitele, ce iti sug sangele si vlaga alternand partidele de sex incendiare, si shppingurile nesfarsite in mall-uri si magazine de tot soiul. bucuria si minunea existemtei se pierde de cele mai multe ori odata cu trecerea timplului si apusul de soare, curcubeul dupa o canicula infernala din mijlocul lui cuptor, imaginea feerica a stelelor pe serul senin a unei nopti de vara, extazul clipeleor fericite din bratele persoanei iubite, si cate si mai cate, au dat , dau si vor mai da de acum incolo sens existei noastre pe acest pamant, cine stie poate o fi viata si in alt colt al universului dar traim acum si aici si asta conteaza cel mai mult. ah, da , planurile si fanteziile de viitor ce ne par mai mult decat realizbile cand le concepem, indiferent dca e vorba de afaceri, calatorii sau iubire viitoare, toate se leagana pe coarda imprevizibila a zilei de maine, ce nimeni nu stie ce ne va aduce cu certitudine.
si in aceasta goana dupa ceva uitam sa ne traim viata si sa ne buburam de micile placeri ale vietii.
daca tot e vorba despre viata sa nu uit sa trec in revista inca ceva ce ne face viata mai polin sai ne calauzeste cararea intortocheata a vietii, credinta. nu cred ca e cineva care nu crede cu desavarsire in nimic. religilia e considerata si a fost poate pe buna dreptatea considerata calusul mintal al omenirii din intunecat ev mediu, arzand pe rug poieti filozofi si inventatori. este ca camasa de protectie pentru cei care vor sa vada ce este dincolo deparlazul zidurilor bisericesti. mai e vazuta ca o afacere profitabila, si este n unele cazuri, in care oameni foarte pragmatici folosind cu dibacie ipocrizia si masca smereniei, sau spiritul mesianic au venit intr-o buna zi sa spuna vreunei comunitati ca il repezinta pe Dumnezeu si ca de acum incolo trebuie sa zidesca omul nou si o lume noua... indiferent de cred si unii si altii certe este ca credinta este o caracteristica inalienabila fiintei umane si pentru cei slabi e o nadejede ca totul va fi bine dincolo,pentru cei mai norocosi la zarurile sortii este un atribut, o anexa la viata de zi cu zi, o cutuma de care trebuie sa tina seama macar de cateva ori pe an, dar si mai e si alta categorie de oameni car enu cred prosteste orice duma rostita d eun prelat si incerca sa traiasca viata pe cat es epoate de armonios cu cei din jur si cu Creatorul sau, slujindu-i in fapt cuvant si adevar.
fiecare este special in feluil sau si fiecare are pasarele si naravuri , dar pe deasupra tuturora este ceea ce reuseste curtarescu sau cutareasca sa lase ca mostenire posteritatii, memoria vie a persoanei exceptionale care a fost sau e inghiutit de neghina uitarii.
Dar ca sa fiu definitiv sigur ca nu ati citit pana la urma aceste randuri, va intreb cati din noi ne punem intrebarea daca am iubit , iubim si daca vom iubi vreodata. plusez intrebarea, oare dorim sa iubim onest si sincer, direct si cu toata suflarea, sau asteptam egoist sa ni se ofere toata caldura si afectiune persoanei dragi, intorcand inapoi gesturi mimate imperfect ca intr-o certa de mahala. iubim si folosim cu exces de zel cuvint mari precum e dragostea pentru a ne ascunde cu adevarat indiferenta, pentru bani, pentru o pozitie sociala mai buna, pentru propriul orgoliu?
iubesc deci traiesc, visez deci traiesc, incerc sa admir si sa caut fruosul din tot ce ma inconjoara, inseamna ca exist.
au fost doar doua vorbe...

Jul 19, 2009

Sclavia in secolul XX

Sclavia este fenomenul ce a instit evolutia societatii umane din cele mai vechi timpuri pana in astazi. Sclavia isi are originile in mai multi factori ce tin de societate, economie si politica. Cel mai mutli dintre noi cunoastem intr-o masura mai mica sau mai mare inrobirea populatiei civile de catre popoarele cuceritoare. Ca urma a expansiunii unei Puteri militare si economice, populatiile de pe teritoriile anexate sunt fie exterminate fie exploatate in folosul metropolei. Acestea sunt supuse unei presiuni continue din partea autoritatilor locale si regionale, care prin diverse mijolace duc in cele din urma la bun sfarsit procesul de deznationalizare a populatie bastinase. Istoria coloniala a Marii Britanii, a Spaniei, Portugaliei, a Frantei si a marelor imperii continentale precum Imperiul Roman, Persan, Otoman, Imperiul Tarist sau cel Habsburgic, ilustreaza in parte diferite aspecte ale inrobirii a noi si a noi popoare.
Au trecut secole si formele sclaviei sau perfectionat astfel in secolul XXI cea mai raspandita forma de sclavie este cea economica. Dupa razboiul doi mondiat si mai ales dupa caderea Uniunii sovietice in neant, economia mondiala a fost impartita intre cateva mari puteri care formeaza la ora actuala organizatiile ce poarta denumirile conspirative de G8 sau de G20. Fiecare dupa puterea si capacitatea oamenilor ce formeaza guvernele in respectivele state, si-au luat cate o felie mai mica sau mai mare din tortul suprematiei mondiale. Chiar si criza acesat economica despre care se tot face mare tam-tam in mass-media imi pare o afacere dubioasa pusa la cale pentru a pune la zid cateva trusturi economice incomode. Totul ce se discuta in cabinetele G* sau G20 ramane cel mai mult in afara opiniei publice lucru ce lasa loc a numeroase interpretari si specaulatii in genul teoriei conspiratiei.
Zilele acestea am vizionat mai multe documentare privin istoria recenta(ca alta istorie americanii nu au) a Statelor Unite ale Americii. Temele documentarelor urmarite abordau problema drepturilor populatiei de culoare din America si marele manifestatii din anii 1965-1967, care a avut printre liderii sai figura legendara a lui Marthin Luther King. Nu cred ca prea multi dintre cei putini care vor citi aceste randuri isi pot imagina la ce umilinta, injosire si
batjocura erau supusi cetatenii afro-americani acum patru decenii. A uramt asasinarea lui John Kenedy, a lui Marthin Luther King, razboiul din Vietanam, bombaradarea Kambogiei si conflictul fatis cu sovietele din Afganistan.
Daca Statele Unite considerata tara cu cea mai mare democratie, pot spune dupa cele vazute in ultimul timp ca este tara cu cea mai mare demagoie existenta. In sprijinul acestei afirmatii vin documentarele privind lupta guvernului american impotriva traficantilor de droguri. Din cele mai importante procese conscute pana acum este cel al lui Ricky Ross, originar din South Central Los Angeles. In urma investigatiilor, si marturiilor s-a demostrat implicarea serviciilor secrete in patronajul traficului de subtante stupefiante peste hotarele federeale. O populatie drogata, prot informata si educata, deoarece se duce o larga campanie de spalare a creerilor, dezinformare si banii pentru educatie sunt directionati in alte domenii de activitate precum lichidare afacerilor familiale prin subsidierea marelor retele de magazine precum WalMart, KeyMart, etc.....
Desi impacati cu constiinta ca sunt liberi si cetatenii celei mai puternice si marete tari din lume, americanii cei mai luti din ei sunt inrobiti ca intr-o panza de paianjen de legislatiile locale si cele federale, The Bill or Rights, si Constitutia ramanand doar fatada lustruita a unor realitati hilare.