Iubesc, Urăsc....

      Nu sunt mereu la înălţimea aşteptărilor tale exagrate. Sunt mult mai bine decât toţi ceilalţi şi mult prea bun pentru tine, de cele mai multe ori, dar te aleg pe tine. Nu e nimic mai apropiat decât senimtementul care  te desparte de cea mai mare dragoste sau de cea mai mare dezamăgire în viţa ta. În funcţie de nivelul de valori la care te raportezi şi la faptul cât de mult ţii la persoana care îţi stă înainte. Invectivele unei fete pot varia de la ceea că te dai cu parerea în stilul cel mai obsecen, sau fie eşti mai elevat cumva, nu eşti cel mai  bun la pat sau nu eşti receptiv la un sex formidabil,  etc, etc. Te iubesc pentru ceea ce eşti, nonconformistă, mereu activă, şi nu ai timp pentru tine(mine), dar când eşti cu mine suntem cei mai iubiţi omuleţi de pe faţa pământului, cei ma alintaţi şi cei mai invidiaţi boyfriend(zi) indiferent de concucurenţă de ici şi de colo, având certitudinea că omuleanul te vrea, te simte şi te doreşte cu orice centimetru pătrat din simţirea sa. Băi fotbalist-o,  bagă-ţi minţile în cap, IMC, chiar ţine la tine si wra să-ţă spună că te şte dulce. Dulce, Pupăcesc..

Dar voi ştiţi cine e Ana-Maria? E fata care asculta cea mai bună muzică din lume( especially AC DC) şi care se pricepe în toate. În special să poate joace biliard.Astăzi, 15 martie 2012 ea m-a câştigat. Vreau şi pe mine să mă înveţe dar nu are timp îndeajuns. Ea de fapt se pricepe bine şi la blog-uri(mă ajută şi cu al meu). Are blogul ei care e foarte popular şi atunci când îl citeşti, te teleportezi într-o altă galaxie, plină de muzică, imaginaţie, logică şi în acelaşi timp realităţi ce ea le face mai dulci. Puteţi accesa blogul ei aici : anamariapancu.blogspot.com

Îi mulţumesc ei pentru tot!

Asa cum sunt...

Daca stau si arunc o privire pe cerul plin de stelele tremurande in aceasta primavara frumoasa, zaresc constelatia sagetatorului, intaplator sau nu zodia lui Nostradamus. Nu ma plimb in mertzane si lexus-uri, dar calatoresc in timp si spatiu pe covorul fermecat, nu frecventez localurile gen people, cocos sau drive, in schimb savurez origiile si banchetele copioase impreuna cu Cezar, Ulise, Alexandru Macedon si Atilla. Nu plutesc ca pestele in apa in aturajul vedetelor glamuroase, gen Ursu, Istrati sau Pavel Turcu, in schimb ma bucur de compania lui Aristotel, Hegel, Confucius sau Kant. Nu sunt ateu si nici habotnicul inrait sa imi mortific corpul cu biciu, dar cred. Babacul meu nu e oligarh sau sef cu ceafa groasa, dar m-am bucurat de un sfat si de o educatie barbateasca pentru a razbate de unul singur. Bat in usi, cu reusite episodice, caut adevarul si implinirea, si deseori incep sa-i adulmec gustul, cer sinceritate si sufletism, si "Cineva" mi-i scoate in cale. Asta sunt eu...

Două decenii de lacrimi

Cu mai bine de douazeci de ani în urma a izbucnit conflictul armat din Transnistria, când centrele de poliţie controlate de Chişinău au fost atacate de trupele miliţiilor căzăceşti. Râuri de cerneală şi cel mai important râuri de sânge au stropit cele două maluri ale Nistrului. Eram prea mic în vremea aceea şi din câte am putut studia şi am auzit din povestiri, confruntările de pe Tiras au fost învăluite de acte de veritabil curaj, trădare, entuziasm tineresc, idealism şi un joc de clulise care depăşeşte fantezia cea mai îndrăzneaţă. Situaţia în care trupele de poliţie şi voluntarii, prost înarmaţi şi deseori neavând muniţia necesară au rezistat cu bărbăţie atacurilor trupelor regulate ale armatei a 14-a, reprezintă o icoană a curajului şi abnegaţiei combatanţilor noştri. În acestă zi de doliu, dar şi de renaştere naţională trebuie să păstrăm o clipă de reculegere în amintirea oamenilor care au făcut posibilă, consolidarea independenţei, suveranităţii şi cei care au militat pentru integritatea mult-pătimutului nostru stat.
Sprijinul combatanţilor de-a lungul timpului a variat, dar niciodată nu a fost îndestulător, situaţia sper să se schimbe. Dorim să credem că vom ajunge în ziua în care fiecare cetăţean al Moldovei îşi va iubi cu toată simţirea lor patria şi nu vor pregeta să vină la arme atunci când Ţara va fi în pericol.
Au trecut două decenii de lacrimi, însă ridurile săpate în inima Moldovei încă nu s-au cicatrizat.
Poză:Constantin Codreanu

O CARTE PENTRU O VIAŢĂ MAI BUNĂ

O societate cultă, educată, care are valori şi principii etico-morale bine definite, este o societate în care sunt respectate legile, şi încrederea în organelle statului este la un nivel înalt. Primul pas spre edificare unei societăţi prospere începe cu o educaţie solidă în sânul familiei şi continuă în şcoli şi universităţi. Oamenii care citesc sunt cei care devin administratorii cei mai buni ai propriilor destine şi a concetăţenilor pe care s-au învrednicit să îi guverneze. Acest articol pledează pentru popularizarea lecturilor şi a reevaluării impactului citirii cărţilor asupra individului şi a întregului mediu social în care cu toţii locuim. Copii orfani, oameni ai străzilor au reuşit prin lecturile potrivite la momentele potrivite să-şi schimbe viaţa radical, ajungând veritabile modele de succes în diverse domenii de activitate umană. Mai jos ve-ţi parcurge sfaturi şi citate din cartea lui Burke Hedges, De la lectură la bani, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2004, în speranţa că veţi gasi numite răspunsuri şi sugestii care vă vor călăuzi spre culmile succesului şi a împlinirii.
Lectura egalizează forţele în jocul vieţii. Cartea privită, citită la momentul potrivit, vă poate schimba viaţa! „O carte bună, conţine mai multă bogăţie decât o bancă solidă”(Roz L. Smith). Napoleon Hill afirma că prin lectură, descoperim o lume şi pe noi înşine. Lectura transformă ceea ce suntem în ceea ce am putea fi, deveni în viitor şi ceea ce începi citind, trebuie să termini prin viaţă. De multe ori, viitorul unui om a depins de lectura unei cărţi. Cărţile există numai mai pentru a ne inspira. Frazele sunt asemenea unor unghii ascuţite, care zgârîie adevărul în mintea noastră.(Diderot)
Destinul înseamnă alegere, nu întâmplare, marile schimbări încep în alegerile mici. Pentru reuşita în viaţă un negustor de cămile i-a lăsat moştenire servitorului său nu averea, pe care furul o poate săpa, sau monedele care prin rugină ci 10 pirgamente antice, fiecare conţinând câte un principiu nemuritor al succesului:
1. De azi încep o viaţă nouă.
2. Voi întâmpina această zi cu inima plină de iubire.
3. Voi persevera până voi reuşi.
4. Eu sunt cel mai mare miracol al naturii.
5. Astăzi voi fi stăpânul propriilor mele emoţii.
6. Voi râde lumii.
7. Astăzi îmi voi spori valoarea de o mie de ori.
8. Voi acţiona acum.
9. De azi înainte voi ruga, dar strigătele mele de ajutor vor deveni strigăte după îndrumare.
10. Vânzarea înseamnă viaţă, iar viaţa înseamnă vânzare(p.21).
Orice om care ştie să citească deţine puterea de a se dezvolta, de a-şi multiplica forţele existente, de a-şi face viaţa mai plină, mai semnificativă, mai interesantă, credea Adous Huxley. Tot ceea ce omenirea a făcut, a gândit, a câştigat sau a fost, se regăseşte în paginile cărţilor(Carlyle). Nu fiecare cititor este un conducător, dar orice conducător trebuie să fie un bun cititor(Harry Truman). În noua economie a cunoaşterii, dacă nu ai învăţat cum să înveţi, te vei descurca cu greu(Peter Drucker). Cunoştinţele şi experienţa sunt noua avere ce aparţine persoanei. Dacă părăseşti o companie acea avere vine cu tine. Pentru a fi bogat, trebuie să dezvoltăm talentele naturale date de Dumnezeu.
Picătura chinezească adică 15 minute de lectură pe zi pot schimba viaţa unui om. „Decide să avansezi cu o scurtă lectură în fiecare zi, chiar dacă e vorba de o singură frază. Câştigând 15 minute în fiecare zi, ele se vor face simţite la sfârşitul anului”, susţinea Horace Mann. Lectura cărţilor este ceea face oamenii mai „bogaţi”. Există o diferenţă uriaşă între omul nerăbdător, care vrea să citească o carte şi omul obosit, care vrea o carte de citit(G.K.Chesterton).
Scopul lecturii este de a obţine informaţii dar şi să înţelegi pe deplin mesajul. Cititul este ca un joc de golf. „Nu repetiţia este mama învăţăturii. Numai repetiţia perfectă este mama învăţăturii”. Lectura nu face decât să-i furnizeze minţii materialul informativ; numai prin gândire ne putem însuşi ceea ce citim(John Lock). Cum să citeşti o carte mult mai eficient: 1. lectura preliminară; 2. lectura activă, cu notiţe; 3. revizuirea notiţelor. Francisc Bacon spunea: „unele cărţi sunt menite de a fi gustate, altele de a fi mestecate şi digerate”, căutând sensul, mestecăm şi digerăm textul(p.56).
„Lectura se acumulează în progresie geometrică: fiecare nouă lectură se adaugă la ceea ce lectorul a citit mai înainte(Alberto Manguel). Omul care nu citeşte cărţi bune nu are nici un avantaj faţă de cel care nu le poate citi(Mark Twain). Cel care citeşte va avansa, devenind unul dintre „cei ce au”. În acest context investiţiile în educaţie aduc cele mai bune dividente. Deoarece cei care ştiu să citească înţeleg lucrurile de două ori mai bine(Meander). Orice om care ştie să citească deţine puterea de a se dezvolta, de a-şi multiplica faţetele existenţei, de a-şi face viaţa mai plină, mai semnificativă, mai interesantă(Aldous Huxley). Unii elevi beau din fântâna cunoaşterii în timp ce alţii doar bolborosesc. Dacă singura unealtă pe care o ai la îndemână este un ciocan, atunci toate problemele îţi vor părea că seamănă a cuie”. Timpul liber, pentru a fi folosit cu înţelepciune, necesită devotament, imaginaţie, reflecţie şi disciplină.
O lume competitivă oferă două posibilităţi. Poţi pierde, sau dacă vrei să câştigi, trebuie să te schimbi. Aşa stând lucrurile peste cinci ani , vei fi acelaşi om de astăzi, cu excepţia a două lucruri, oamenii pe care-i cunoşti şi cărţile pe care le citeşti. Vremurile dure trec, oamenii duri rămân. Bogăţia în sensul deplin a cuvântului înseamnă să detectezi problemele şi să le rezolvi. Foloseşte-ţi timpul pentru a te imbogăţi din scrierile altora, astfel încât să obţii cu uşurinţă ceea ce alţii au obţinut muncind din greu. Nu trebuie să ne evaluam în funcţie de problemele cu care ne confruntăm, ar fi mult mai bine sa ne evaluăm în funcţie de problemele pe care le putem rezolva. În acest labirint de citate şi expresii imbibate de filosofie şi uneori de pragmatismul cel mai elementar, îndemnul de a citi pentru a trăi, vine să închee această tiradă şi înşiruire de argumente menite de a stimula patima cititului în tine, şi cei din jurul tău.
Victor Hugo, marele romancier francez susţinea că în faţa necazurilor vieţii, oamenii înţelepţi îşi găsesc consolarea în cărţi. Lectura poate fi privita ca o gândire îndrumată vizual. Dumnezeu îi ajută pe cei ce se ajută singuri. „Citeşte despre viaţa altcuiva, căci asta te face să te gândeşti la propria-ţi viaţă. În aceasta constă frumuseţea. De aceea cărţile plac”(p. 79). În cele mai bune cărţi, marii oameni ne vorbesc, ne transmit cele mai preţioase gânduri ale lor şi îşi strecoară trăirile proprii în sufletele noastre. „Un strop de cerneală poate face un milion de oameni să gândească”, scria Lordul Byron. Pentru o viaţă fericită este nevoie de numai trei lucruri: binecuvântarea lui Dumnezeu, cărţi şi un prieten, conchidea Lacordaire. Cărţile care te ajută cel mai mult sunt cele care te fac să gândeşti cel mai profund. „EŞTII CEEA CE CITEŞTI - PRIN URMARE, FII ATENT LA CEEA CE CITEŞTI”. Cuvintele sunt, fireşte, cel mai puternic drog folosit de omenire. Când citeşti o carte indiferent dacă este inteligentă sau stupidă, deseori pare a fi vie şi că ne vorbeşte.
„Cititul este războiul pe care se ţes veşmintele interioare. Lecturile proaste sau neatente imbracă mintea şi sufletul în veşminte proaste”(A.P. Gouthey). Alegerea cărţilor, la fel ca şi alegerea prietenilor, este o obligaţie serioasă. Suntem la fel de responsabili faţă de ceea ce citim ca şi faţă de ceea ce facem(John Lubbock). Dacă aţi întâlnit un om cu un intelect deosebit, ar trebui să-l întrebaţi ce cărţi a citit. Un om învaţă numai prin două metode: una este lectura, cealaltă este asocierea cu oamenii mai inteligenţi(Will Rogers). O cameră fără cărţi este ca un trup fără de suflet(Cicero). „Dacă vreţi să aveţi succes, trebuie să faceţi ceea ce fac oamenii care se bucură de succes. Dacă vreţi ca lucrurile să meargă mai bine, dumneavoastră trebuie să faceţi lucrurile mai bine. Dacă vreţi ca lucrurile să se schimbe, dumneavoastră trebuie să vă schimbaţi”. Există un colţ din Univers pe care ştii sigur că-l poţi face mai bun, şi acela eşti tu(Adous Huxley).
Lectura placută şi fie ca faptele noastre sa spună mai mult despre noi decât noianul de cuvinte care păşesc hotarul buzelor noastre. Acta non verba, noi suntem singurii stăpâni ai propriului destin!!!

O "ŢARĂ" NEBUNĂ DE TOT

Cel care controlează trecutul, acela controlează şi viitorul. Cel ce controlează prezentul controlează şi trecutul. Doar în două propoziţii putem rezuma procesele de manipulare, dezinformare şi îndobitocire a maselor practicate de guvernele statelor lumii de la primele sale forme de organizare pâna la superputerile economice şi politice ale momentului. Chiar dacă pare absurd, sistemul democraţiei populare conţine în esenţa sa germenele dictaturii şi a revoltei. Aşa cum susţineau unii istorici francezi, lumea şi istoria umanităţii are o evoluţie ciclică, apariţia, consolidarea, apogeul şi declinul sunt etapele definitorii ale creaţiei politice ale minţii umane. S-ar părea că niciodată până acum omenirea nu a trăit mai uşor, beneficiind de asisţenţă medicală, munca cere un efort fizic relativ redus, produsele alimentare din belşug, etc, etc. Aparenţele înşeală şi contribuie la formularea unor generalităţi şi idei preconcepute care duc la denaturarea unui adevăr, transmis deformat posterităţii. „Cândva în alte vremuri , un semn de alienare era să afirmi că pământul se roteşte în jurul soarelui, astăzi e o nebunie să mai crezi că trecutul este inalterabil”. Istoria o scriu învingătorii, şi indiferent cât de geniali sau minunaţi au fost „amerindienii”, alte popoare sau naţiuni, urma lor a fost ştearsă din memoria colectivă printr-o simplă mişcare de condei, sic! „Dacă trecutul este suprimat şi dacă mai rămâne ceva din el, acele fragmente supravieţuiesc doar în lucruri, nicidecum în cuvânt”(vezi civilizaţia etruscă din Italia(132).
Î
ntr-o lume paradoxală a terorii, Ministerul Adevărului concentra întraga informaţie, controla distracţiile de masă, învăţământul şi artele frumoase; Ministerul Păcii se preocupa de război; Ministerul Iubirii era însărcinat cu respectarea legilor morale şi cu menţinerea ordinii, iar Ministerul Belşugului trebuia să monitorizeze creşterea vertiginoasă a economiei, într-o ţară în care oamenii nu aveau cu ce se încălţa mulţumitor şi să-şi ascundă goliciunea corpului, supus frigului şi căldurii in aceleaşi zdrenţe invariabile. Tot ceil del al Belşug organizau şi foametea(8). Libertatea era văzută de puţinele minţi lucide pornind de la posibilitatea de a putea spune liber că doi ori doi fac patru. Dacă se admitea aceasta, toate celelalte decurgeau de aici, dar lucrul acesta banal era literalmente imposibil(71). Într-un astfel de mediu când respecţi regulile mărunte, îţi poţi îngădui să le încalci pe cele mai mari(în colhoz pe dealul mare, cine fură-acela are, cineva fura cu scacul, cineva cu căruţa, altul cu camionul, în timp ce la patrulea partaja vagoane întregi, deşi toţi îşi indeplineau datoria patriotică faţă de partid şi Fratele mai Mare(111). În amintirea lui Pavlic Morozov, copiii erau montaţi împotriva părinţilor, erau învăţaţi să-i spioneze şi să-i pârască pentru cea mai mică abatere. În acestă hiper-realitate familia a devenit o anexă a Poliţiei Gândirii. Oricând erai urmărit de cineva, care te cunoaşte în intimitatea ta(114). În aceste condiţii cele mai bine informate persoane asupra actualităţii erau în acelaşi timp incapabile a vedea lumea aşa cum era ea. O mai bună înţelegere a lucrurilor presupunea o adâncă autoînşelare, o mai mare înţelegere echivala cu o alienare desăvârşită(182).
S
copul falsificării şi rescrierii istoriei era acela de profilaxie, pentru a suporta mai uşor mizeria cotidianului în mare parte fiindcă nu mai exista un model pentru comparaţie şi, nu în ultimul rând, pentru a confirma infaibilitatea Partidului. Căci trecutul era în viziunea lor doar ceea ce putea fi probat documentar sau reînviat din memorie(181). Era eternizată lipsa de libertăţi şi a inegalităţii sociale, era blocată dezvoltărea şi imobilizată istoria însăşi. În acest context războiele înghiţeau toate bunurile supraproduse şi conserva o mentalitate indinspensabiă societăţii ierarhizate. Era o luptă a elitelor conducătoare impotriva propriilor supuşi, scopul războiului fiind acela de a conserva structurile sociale existente(marea teroare comunistă şi masivele epurări din toate domeniile de activitate economie, viata politică, au urmărit şi ele scopuri similare(168). Era un sistem cu o structură piramidală, în care se glorifica liderul, personaj semidivin, cu o economie dirijată, orientată spre susţinerea războilui(împotriva duşmanilor interni şi a celor externi(167). Partidul avea două scopuri bine definite: cucerirea întregii lumi şi înabuşirea pentru totdeauna a gândirii libere(164). Minimul de trai se calculca întodeauna mai scăzut decât era necesarul(oare cum este calculat acest minimum acum în societatea aşa zisă democratică, şi cât de reale sunt aceste pronosticuri pentru oamenii străzii sau persoanele care şi-au dedicat o viaţă slujirii patriei şi acum ingheţă de frig şi sunt fără înconjoruri veritabili muritori de foame(162). În această societate utopica aşa ca în toate mediile umane oerganizate se distingeau trei pături sociale: cei-de-sus, cei-de-mijlor şi cei-de-jos (156), care este deosbirea de reliatatea în care locuiesc eu şi tu acum la un deceniu după trecerea în cel de-al treilea mileniu?
Sistemul de detenţie are drep scop primordial separarea oamenilor periculoşi de societate şi de ai corecta în celaşi timp pentru ai determina să devină oameni mai buni. Reintegrarea unei persoane după arestul închisorii totalitare se realiza prin „învăţătură, înţelegere şi acceptarea unanimă a realităţii Partidului”(220). Partidul stăruia în a deţine puterea numai de dragul puterii în sine. Puterea niciodată nu era cucerită pentru a renunţa la ea. Puterea nu era un mijloc în viziunea lor ci un scop în sine. Iar pentru a exercita mai eficient acestă forţă trebuie să controlezi conştiinţa pentru a dispune după bunul plac de materie(222). Un om îşi arată puterea sa asupra altuia prin simplul fapt că il face să sufere. Puterea constă în a pricinui durere şi a umili(225).
Această paralelă socială, acest univers al dictaturii şi terorii omniprezente a fost conceput de George Orwell, în timpul războiului rece, la o distanţă de sute de kilometri de lagărul socialist, în care nu a avut „fericirea” să călătorească niciodată. Câteva din ideile acestei cărţi sunt mult mai reale astăzi decât acum 50-60 de ani în urmă. Teroarea poate fi brutală, afişându-şi forţa deschis ori poate îmbrăca o mănuşă de catifea peste pumnul de oţel, care nu atacă carnea ci atentează direct asupra libertăţii spiritului. Vreau să cred că cele scrise mai sus nu au nici o legătură cu viaţa şi realităţile în care am fost sortiţi să ne naştem şi să traim, idei despre o lume fantastică şi nu una autentică, dar cu toate acestea intuiesc că vizionarul din socolul al XIX-lea, Jules Verne, a avut un urmaş pe măsură un veac mai târziu, în spiritului lui George Orwell.
Sursă: George Orwell, 1984.

La răscrucea de drumuri

Scriu ceea ce gândesc, ca fapt divers şi "excepţional", doar când bate la pragul minţii mele domnişoara suplă, înger şi demon, vis şi arătare, inspiraţiunea.
Niciodată din momentul în care apărem pe lume, omul trăieşte în într-un continuu dute-vino, conştient de trecut, visători în privinţa unui viitor luminos, pe care ni-l dorim cât mai roz şi cât mai plin de împlinire, şi legaţi de-un prezent asemenea unor nisipuri mişcătoare.
Mediul în care suntem crescuţi ne formează şi ne determină opţiunile subconştiente care ne teleghidează preferinţele până la cripta funerară.
Hazardul, inspiraţiunea sau "norocul" este un cel, care în unele cazuri ne deschide porţile şi uşile unei lumi în care ne realizăm. Proverbil popular spune ca Norocul şi-l face omul cu munca sa, adevărat pe de o parte şi nimic mai fals în acelaşi timp, depinde care parte a paharului eşti tentat să îl accepţi.
La răscrucea de drumuri după o facultate, după o şcoală, după o realizare minoră sau mai notabilă, ai la dispoziţie cele două opţiuni vechi decând cerul şi pământul, bătălia dintre trup şi suflet, pâinea noastră cea de toate zilele, muncită azi într-un fel mâine altfel, atârnând în cui medaliile şi lăsând diplomele de studii să prindă praf în şifonier, sau munca îngrată de la oră la ora, cu salariu mizerabil şi o promisiune vagă de avansare într-un viitor prea îndepărtat. Azi pentru a supravieţui se promovează tipul personajului şmecheraş, gata să treacă peste capete şi peste buchia legii suficient încât să nu fie băgat la zdup, care în timp record îşi agoniseşte vilă, masă, maşinică(de preferinţă BMW(Baievaia Mashina Wora) şi vreun mic băruleţ în care să mai spele veniturile îmbibate de sânge, lacrimi şi suferinţele celor cinstiţi, mici şi săraci cu duhul adesea. Trag un pumn în masă, închid ochii, schimb cu telecomanda creierului emisiunea, şi încep să îmi pregatesc temele la facultate, planurile de lecţii pentru copilaşii de a V-a, şi îmi zic, totul va fi bine, trz to be positive, dacă vreau să fie mai "ghine" la mine acasă şi în ţara asta hai să începem de la noi înşine. Dacă lumea se confruntă cu o profundă criză economică şi spirituală, societatea pruto-nistreană şi omuleţii de pe malurile Bâcului, trăiesc o profundă criză de bun-simţ, în marea lor majoritate.
Lectura unor mici articole, cărţi de etică, filosofie, bune-maniere ori spiritualitate conţin unele sugestii şi îndrumări pentru a orienta o conştiinţă alfată la o răscruce de drumuri.

Prietenia între dintre baiat si fată

Viaţa noastră în esenţa ei este o îmbinare continuă de paradoxuri, când ne naştem începem să murim încet, atunci când suntem mici dorim să devenim mari şi tânjim după tinereţe şi copilărie atunci când trecem de o anumită vârstă, iubim ce ne face rău şi evităm să facem lucruri frumoase şi bune care afectează brandul sau imaginea, masca atent construită ani la rând.
O bună parte din bărbaţi sunt adepţii maxemei ca "din femei ne naştem şi în femei ne întoarcem...". Artocilul acesta nu se vrea a fi unul misogin care la drept vorbind daca arunc o mica privire de-a lungul istoriei, umanitatea in decursul dezvoltării ei consemnate documnetar a fost una dominata de bărbaţi.
Trecând peste faptul că cineva se orientează mai bine în spaţiu şi unii fac mai multe lucruri simultan, anumite persoane gândesc cartezian alţii emoţional şi lucrurile în genul ăsta ar putea continua la nesfârşit, după acest preambul intervine o "simplă" întrebare unde este limita prieteniei, nu dragostei, nu pasiununii, ci amiciţiei dintre un băiat şi o fată? Poate exista prietenie între sexe?

În căutarea unor răspunsuri...

Stefan Kein, Formula Fericirii. Minunatele descoperiri ale neuro-psihologiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006.
Am citit această carte deoarece are un titlu care nu poate lăsa indiferentă o persoană care este în căutarea unor întrebări şi pentru care în puzderia de ţeluri şi scopuri imediate sau de durată urmăreşte finalmente să fie fericit, împlinit, forma de expresie poate varia dar esenţa este aceeaşi. Mai jos am să public unele idei şi citatate care mi-au părut mai relevante pentru înţelegerea acestui termen şi pentru a coborâ acest termen alături de noi în cotidianul ce ne înconjoară, căci finalmente fericirea trebuie percepută ca pe un mijloc şi nicidecum ca pe un scop în sine.
De la început autorul sugerează că putem exersa tendinţa noastră naturală spre fericire aşa cum exersam o limbă străină. „Fericirea reprezintă trecerea spiritului la o stare mai perfectă. Durerea, dimpotrivă, este trecerea la o stare inferioară”, conchidea undeva Baruh Spinoza. Nefericirea distruge iar fericirea reparcă corpul, te face mai inteligent pe termen lung. A fi fericit înseamnă a fi viu. Numai cine cunoaşte fericirea o poate găsi. Când eşti fericit, sângele pulsează mai repede. La majoritatea oamenilor, diferenţa între starea normală şi fericire e de trei bătăi de inimă pe minut. „Inima are raţiunile ei pe care raţiunea nu le cunoaşte”, scria Blaze Pascal. Emoţiile sunt inconştiente, sentimentele sunt conştiente, iar eroarea unei bune părţi ai oamenilor confundă emoţiile cu sentimentele. O emoţie devine conştientă doar după ce a fost prelucrată de creerul mare. Orice sentiment, deci şi fericirea, apare atunci când creierul primeşte semnale de la corp, pe care apoi le prelucrează, senzaţiile de euforie, fericire, când ne credem în al nouălea cer se datorează faptului că simţim reacţiile corpului. S-a demonstrat ştiinţific că zâmbetul te face fericit, iar prin influenţarea corpului, se pot modifica sentimentele. Zâmbetul te face fericit, dar numai zâmbetul adevărat, creerul nu se lasă păcălit atât de uşor. Sentimentele plăcute nu depind de soartă – le putem atinge şi chiar trebuie să o facem. În creer au loc în permanenţă lupte între senzaţii opuse. Sentimentele pozitive le pot elimina pe cele negative şi invers. Cunoştinţele despre modul ăn care ne putem controla emoţiile ne dau posibilitatea de a ne imbunătăţi dispoziţia prin mijloace foarte simple, în ciuda stresului. Unul din secretele fericirii este controlul emoţiilor negative. Felul în care reacţionam la neplăceri şi starea noastră sufletească sunt strâns legate. În funcţie de starea noastră psihică trăim într-o lune în roz sau gri. „Arta de a trăi constă în capacitatea de a sorbi mierea din fiecare floare şi mai este posibilitatea de a găsi plăcerea în orice nectar”, gândea Heimich von Kleist. Aici mai adaugă aceasta nefericirea poate fi controloată, în timp ce fericirea poate fi învăţată. Bucuria poate deveni o obişnuiţă, tristeţea la fel. Controlul conştient al emoţiilor trebuie exersat, aşa cum se exersează prin antrenamente şi celelalte aptitudini. Antrenamentul transformă creierul , structura lui, ducând la un mai bun control asupra sentimentelor.
Totul se transformă, izvorul tinereţii se află în mintea noastră. „Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp” după părerea lui Dalai Lama. Pe lângă sânge şi apă prin creier mai circulă peste şaizeci de neurotransmiţători, molecule care ne influenţează acţiunile şi trăirile, ele acţionează asupra anumitor circuite neuronale complexe, declanşând relaţii în corp. Nu avem nevoie de un tratament împotriva pasiunii, în schimb instrucţiunile de folosire se pot dovedi utile. Nu putem învăţa să trăim cu pasiunile noastre decât dacă ajungem să le cunoaştem.
Anticiparea unui eveniment stârneşte cea mai mare bucurie, chiar răsplata nu contează actât de mult în această ecuaţie. La oameni senzaţiile plăcute apar în două cazuri: când vrei ceva sau când primeşti ceva ce-ţi place. Cele două trăiri: voinţa şi dorinţa sau anticiparea şi plăcerea sunt declanşate de creier în mod diferit.
Dorinţa şi plăcerea se află într-o relaţie strânsă şi totuşi antitetică. Cel care doreşte nu poate gusta plăcerea în deplinătatea ei. Iar cel caresavurează ceea ce în sfârşit a primit nu mai doreşte în acel moment. Dorinţa este însoţită de imboldul de a depune efort, pe când plăcerea îşi este sieşi suficientă.
Dependeţa este un accident în căutarea fericirii, o dorinţă scăpată de sub control, dependenţa aşa ca multe lucruri se învaţă. Ea este determinată pe de o parte de situaţia în care se află consumatorul, iar pe de altă parte de gene(există predispoziţii genetice pentru consumul unei subsanţe narcotice).
„Cine renunţă la prieteni alungă soarele din lume”, a scris Cicero. Prietenii ne fac să trăim mai mult... Contactele sociale influenţează speranţa medie de viaţă cel puţin la fel de mult ca fumatul, tensiunea arterială, obezitatea sau sportul practicat cu regularitate.
„Din mările Sudului şi până în Groenlanda nu există cultură în care masa cu oaspeţii să nu fie elementul cel mai important al unei întâlniri între prieteni. Familia se adună la masă, oamenii de afaceri pun la cale contracte la restaurant, vizitele de stat culminează cu banchete somptuoase”.
Pasiunea ne influenţează viaţa mai mult decât toate gândurile la un loc. În timp ce gândurile pot fi modificate conştient, pasiunea este adânc înrădăcinată în noi. Trebuie acceptată aşa cum este ea. Pasiunea reprezintă forţa motrice a fericirii, dar tot ea ne poate împinge la cea mai adâncă nefericire...arta de a trăi presupune cunoaşterea propriilor pasiuni şi modul în care ştim să convieţuim cu acestea şi să ne bucurăm de ele.
Omul nu este făcut pentru o viaţă de huzur. De aceea natura ne răsplăteşte pentru activitate, pentru prea multă lenevie plătim în schimb cu senzaţii neplăcute. Lenevia nu ne face niciodată fericiţi, activitatea măreşte bucuria anticipării şi intensitatea plăcerii. Lui Albert Einstein de exeplu îi plăcea să taie lemne, împăratul Diocleţian să cultive legume. „Omul este preocupat de găsirea fericirii, dar fericirea lui cea mai mare stă în faptul de a fi preocupat”. Mişcarea restabileşte buna dispoziţie chiar şi în cazul depresiilor severe.
Variaţiile încântă. Contrastele sunt sursă de plăcere. „Nimic nu este mai greu de suportat decât un şir de zile bune”, nota Goethe. Practicarea rotaţiei plăcerilor merită să apreciezi neprevăzutul căci omul este programat să caute noutatea. Cel care descoperă bucuria, plăcerea imprevizibilului se va bucura pretutindeni de ea. Frumuseţea se află în ochii privitorului. Cel care vrea să trăiască noul în mijlocul lucrurilor cunoscute are nevoie de exerciţiu. Fiecare nouă experienţă, fiecare nouă informaţie dobândită deschide porţi nebănuite către alte descoperiri. Asfel începi o călătorie care poate dura o viaţă întreagă şi ăn careo plăcere urmează celeilalte.
Unul din marele pericole ale singurătăţii este pierderea respectului de sine.
Nu este imposibil să îţi găseşti fericirea singur dar în doi este mult mai uşor. Persoanele căsătorite sunt mai rar bolnave decât cele separate sau divorţate. O relaţie de cuplu fericită poate fi premiza fericirii.
Pofta de viaţa depinde mai mult de modul în care evaluăm o situaţie decât de situaţia în sine. Proasta dispoziţie distruge materia cenuşie. Sportul provoacă senzaţii pozitive, mişcarea favorizând apariţia unor neuroni. Sportul te face mai deştept. A prefera paharul plin este cel mai bun remediu al omului împotriva depresiei, căci stresul îmbolnăveşte.
Creerul modifică realitatea după bunul său plac şi uneori transformă de-a dreptul adevărul în minciună. „Dacă oamenii ar vrea doar să fie fericiţi, nu ar fi atât de greu, dar ei vor să fie mai fericiţi decât ceilalţi, iar acest lucru este aproape întodeauna greu de realizat, pentru că ni-i imaginăm pe ceilalţi tot timpul mai fericiţi decât sunt în realitate”, gândea Montaigne. Privitul în stânga şi în dreapăta ne face dependenţi de ceilalţi şi de poate determina să luăm decizii greşite. „Napoleon la invidiat pe Cezar, Cezar pe Alexandru Macedon, iar Alexandru probabil pe Hercule, care nici nu a existat”, Bertrand Russell.
Goana după recunoaştere şi după avere scade nivelul de mulţumire. Cursa şobolanilor este goana după recunoaştere, bani şi statut social, care nu-şi merită efortul. Ambiţiosul nu poate fi mulţumit nici de îndeplinirea propriilor dorinţe: bogăţia şi influenţa politică, nu îi îmbunătăţesc starea de spirit, pentru că imediat, el îşi fixează o nouă ţintă.
„Trăieşte-ţi propria viaţă”.
Fiecare trebuie să descopre singur ce anume îl face să se simtă bine. Viaţa nu este o probă de 100 de metri în care toţi iau startul din acelaşi loc şi parcurg aceeaşi distanţă. Misterul nu este altceva decât viaţa însăşi. Având o preocupare, creerul fericit începe să uite de sine: ne pierdem complet în ceea ce facem şi în ce se întâmplă în jurul nostru. Munca prea uşoară la fel ca munca prea grea este la fel de nocivă. Oamenii insuficient de solicitaţi sunt expuşi riscului de a se îmbolnăvi de depresie. Succesele mici merită mai mult decât rezultatul final.
Bunăstarea nu garantează automat şi bucuria de a trăi. Acolo unde strictul necesar nu poate fi procurat este practic imposibil să existe fericire. Nu bogăţia absolută, ci repartiţia uniformă a bunurilor influenţează durata de viaţă a oamenilor. Ţările cu diferenţe economice mici au oamenii care trăiesc mai mult şi mai intens. Între bani şi fericire există o legătură paradoxală: deşi după un anumit prag al bunăstării gradul satisfacţiei nu mai creşte, modul în care sunt distribuite fondurile într-o societate este foarte important. Dacă inegalitatea dintr-o societate creşte, pierd cu toţii şi cei bogaţi şi cei săraci. Nu lipsa bogăţiei te face nefericit, ci ideea că deţii mai puţin decât celalţi, ideie care îţi dă sentimentul că eşti insignifiant. Persoanele care au contacte sociale solide trăiesc mai mult şi mai bine.
„Într-o societate cu o slabă coeziune, se dezvoltă nepotismul, deoarece oamenii se simt singuri în faţa autorităţilor clanurilor şi a ilegalităţilor săvârşite de ele. Pentru a nu rămâne în urmă fiecare înşeală cât poate mai bine- ceea ce-i încurajează pe guvernanţi să aibă grijă mai întâi de propriile buzunare. Unde simţul civic al oamenilor este bine dezvoltat, diferenţele dintre venituri sunt relativ mici”.
Omul se îmbolnăveşte în urma leneviei, pierderea slujbei îi afecteză pe oameni chiar mai puternic decât moartea partenerului de viaţă. „Nimeni nu are dreptul să fie leneş”. Oamenii care nu se simt utili se simt umiliţi.
Posibilitatea de a influenţa deciziile politice aduce mai multă fericire decât situaţia contului bancar. Deseori în căutarea fericirii ne suntem nouă înşine obstacol.
Din tot acest amalgam de curiozităţi, speculaţii şi lucruri demostrate expermental, fiecare îşi poate găşi răspunsuri asupra unor probleme care fac parte din preocupările sale. Am înşiruit aici ideile care mi s-au parut mie mai relevante pe care le-am treanscris de pe fişile mele de lectură. Cartea este interesantă şi merită să fie cel puţin răsfoită şi citită în diagonală. Lectură plăcută şi nu pregetaţi a vă cauta, găsi şi trăi fericirea!!!

Cheia Succesului în Moldova

De ce Republica Moldova nu a fost afectată de criza economică din 2008, care a început firesc sau nu în Statele Unite ale Americii în urma unor speculaţii la bursa de pe Wall Street, a fost un subiect aplu tratat în mass-media dar şi pe reţelele de socializare dintre Prut şi Nistru. Răspunsul cel mai ingenios preluat dintr-un banc popular referitor la Moldova şi moldoveni, răspunde cu o doză buna de umor şi ironie, nu are cum criza să afecteze o ţară atât timp cât Moldova este oficiul iar noi moldovenii suntem pretutindeni(vezi videoclipul FurioSnails Blue Passports). Cei care din varii motove nu au plecat sau încă rămân acasă o duc cum pot, toţi căutând o formulă amiabilă să împace aspiraţiile şi visurile tăvălite în meschinăria cotidiană şi cererile impetuase ale stomacului şi ale chitanţelor pentru întreţinere.
Cheia succesului este metafora care ar presupune depăşirea orizonturilor înguste şi adoptarea unui program zilnic, a unui plan de acţiuni care să aducă împlinirea materială şi spirtuală a individului. Să vedem cine astăzi se plimbă în maşinile cele mai scumpe, cine îşi petrece concediile în locuri exotice şi cine are lefile şi imobilele cele mai bătătoare la ochi? Sunt fără doar şi poate în ochii celor care nu se bucură de aceste daruri ale sorţii oameni de succes. Acest Succes este transmis din generaţi în generaţie, izvorât din nepotismul caracteristic societăţii de tranziţie postcomuniste, caracteristic unui grup etatist, potentat politic şi implicit economic. Sunt huliţi de toată lumea şi în acelaşi timp invidiaţi ca săracul care jinduieşte bunătăţile de pe masa bogatului.
Goana după succes începe în şcoală, continuă în univeristate, luând forme şi modele diferite. Muncind în America, ştiam una şi bună, pentru a face mulţi bani trebuie să muncesc la două job-uri şi să adun cât mai multe ore pentru a-mi plati datoriile şi pentru a mă întoarce acasă cu un ban. În Moldova sau în România, mulţi tineri fac câte vreo două facultăţi, cursuri peste cursuri în speranţa deschiderii mai multor oportunităţi. Minte, muncă, un dram de noroc şi iar multă muncă, aşa se prefigurează cheia succesului la noi. A munci inteligent este aspectul cel important şi a trasa concert priorităţile şi a le urma pas cu pas. Dezordinea politică afectează atât bunul mers al ţării , dar şi orientarea omului într-o lume în care nu ştii ce îţi aduce ziua de mâine.
Caută şi vei afla, bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, iar toate aceste le putem realiza ficare în parte redescoperind Adevărul, Calea şi Viaţa!!!

O lume cu călușul în gură

CĂLÚȘul este bucată de lemn care se pune între dinții unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 2) Bucată de cârpă făcută boț, care se introduce în gura unei persoane ca să nu strige. După ce am explicat ce este cu acest obiect, este și momentul să intru în pâine.
Trăim într-o lume tot mai alertă, o societate informațională în care printr-un singur click omuleții gâtuiți de cravate și gulere scrobite câștigă milioane, nimicesc sau rad de pe fața pământului culturi, civilizații sau le fac pe toate acestea simultan și mai toarnă puțină frișcă să pară gestul lor mai pompos pentru a prinde un colț de pagină dintr-o carte de istorie.
Oscilația dintre sistemele politice dicatoriale de tip comunist, nazist sau fascist și cele democratice ale libertățiilor politice, economice și individuale, au dus la o relativizare a inamicului public al individului, ca parte componentă a organismului social. O societate este mai lesne de condus pe de o parte când toată puterea este concentrată în mâinile unui grup oligarhic, care termină prin a fi împușcați lamentabil sau printr-un sofisticat mecanism de manipulare și îndobitocire a întregii mase electorale care-i oferă puterea politicienilor democratici.
Moldova are prea mulți oameni care au boala călușului mintal și trăiesc cu iluzia apariției unei persoane harismatice care va rezolva toate problemele lor, oferindu-le pe tavă toate așteptările lor, uitând ce mare preț au platit pentru aceasta socialiștii care au mijlocit accederea la putere a lui Lenin. O minte netedă este unealta perfectă a puterii pentru rezolvarea intereselor sale veroase. Acel care ia atitudine și o poziție și asemeni mitului peșterii de la Platon, incearcă să aducă lumină în mintea și în sufletele oamenilor este imediat sacrificat cică pentru "binele comun". O minte ageră nu trebuie să fie excepția dintr-un grup social, o clasă, un colectiv de muncă sau o comunitate, o minte care gândește abstract, care înțelege ce se întâmplă în jurul său și e stapân pe lumea sa interioară, o minte fără căluș mintal, trebuie să fie o realitate cotidiană care să poată tăia în carne vie corupția cu toate ramurile ei, o minte care să perceapă valoarea sacrificiului, celor din urmă, celor de acum și să pună temelia unui viitor luminos, clipă de clipă, pas cu pas, încet dar sigur.
Iar cei care sunt conștienți de pericolul ce îl prezintă oamenii de caracter și probitate, fac posibilul și imposibilul de ai păta, a-i ține în mizerie și sărăcie(starea în care se află cei mai mulți din intelectualitatea noastră, în special cadrele didactice) până la lichidarea fizică a luceferilor conștiinelor unei națiuni(pseudoaccidentele lui Ion și Aldea Teodorovici și Grigorie Vieru). Cu stoicism și amintirea jertfei supreme mesianice trebuie să mergem înainte, să strângem rândurile și să eliminăm calușulo mintal și cel care ne sufocă ființa.